Armata turcă, invitată să participe la cel mai mare exerciţiu militar organizat în Rusia în ultimii 40 de ani

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 10 septembrie 2018

Rusia a invitat Turcia să participe la exerciţiul militar ruso-chinez Vostok-2018 (Est-2018), a anunţat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

„Turcia a fost invitată la manevrele Vostok-2018 efectuate de Rusia şi China“, a declarat Erdogan, precizând că invitaţia a fost făcută în cadrul summitului tripartit pe care l-a avut vineri la Teheran cu omologii săi rus Vladimir Putin şi iranian Hassan Rouhani, relatează Adevărul.   

Ministrul turc al Apărării Hulusi Akar a confirmat acest anunţ. În opinia sa, aceste manevre militare sunt „foarte importante“, întrucât „Statele Unite le supraveghează îndeaproape“.   

Programat pentru perioada 11-15 septembrie, Vostok-2018 va reuni aproape 300.000 de militari, 36.000 de blindate şi peste 1.000 de aparate de zbor (avioane, elicoptere, drone). Potrivit Ministerului rus al Apărării, Vostok-2018 va fi cel mai mare exerciţiu militar organizat în ultimii 40 de ani în teritoriul rus.

Foto: kremlin.ru

Mai multe