Interviu cu Matthew Boyse, adjunctul asistentului Secretarului de Stat american pentru afaceri europene și euroasiatice. 

După anexarea Crimeei, peninsula a devenit o zonă intens militarizată de Rusia. Ce obiective urmărește Rusia prin militarizarea regiunii?

Rusia militarizează o regiune care nu a fost militarizată pentru o lungă perioadă de timp. Volumul de capabilități militare este cu mult mai mare decât era nevoie pentru apărarea zonei. Este o tendință îngrijorătoare nu doar pentru ucrainieni care sunt afectați imediat de acest lucru, dar și pentru celelalte state litorale care văd o regiune mult mai militarizată decât era în urmă cu cinci ani. 

Vedem cum Rusia câștiga tot mai multă influență asupra Mării Negre până în punctul în care începe să o controleze. Astăzi nu controlează încă Marea Neagră pentru că Turcia rămâne încă un jucător major. Pe de altă parte, Marea Neagră nu mai este doar un spațiu liber și deschis cum era până recent. În acest continuum, Marea Neagră se îndreaptă tot mai mult în direcția unui spațiu maritim dominat de Rusia. Sigur putem dezbate în ce proporție. Dar nu există nicio îndoială că Rusia exercită astăzi o influență mai mare asupra unei părți a Mării Negre decât în urmă cu cinci ani. Și acest lucru în sine reprezintă o schimbare geostrategică.

Este libertatea de navigație în pericol? 

Am auzit povestiri de la români și bulgari care spun că libertatea de navigație nu mai este ce a fost. Rutele tradiționale se schimbă. Nu mai pot ajunge în locurile în care ajungeau înainte pentru că Rusia își revendică controlul asupra unui spațiu pe care nu îl controla înainte și care obișnuia să fie liber. Iar acest lucru afectează rute comerciale existente de decenii. Cu certitudine ce se întămplă în Marea Azov arată că libertatea de navigație este în pericol, cel puțin în acel perimetru. 

În strategia NATO este o diferență de abordarea între zona Mării Baltice și zona Mării Negre. În zona nordică se vorbește despre „enhanced forward presence”( prezență înaintată consolidată ) a trupelor NATO, față de „tailored forward presence” (prezență înaintată adaptată) , în Marea Neagră. Mai este actuală o asemenea distincție? 

Sunt voci care spun că acestă distincție este demodată și că întreaga postură trebuie uniformizată, omogenizată. Nu vreau să speculez, dar este posibil să ne îndreptăm în direcția unei singure abordări pentru întregul flanc estic. Este o dezbatere pe care trebuie să o avem. Contextul Mării Negre s-a schimbat față de acum cinci ani. Personal cred că statele membre trebuie să vadă acest lucru și să răspundă în consecință. Nu m-ar mira ca summitul NATO de la Londra să lucreze în această direcție în scopul regularizării, al tratării întregului Flancul Estic în același mod. 

Care este strategia Statelor Unite față de Europa Centrală și de Est într-un moment dominat de revenirea competiției dintre marile puteri? Ce tip de priorități are SUA? Ce s-a schimbat sub administrația Trump? 

Strategia noastră este să avem cele mai bune relații posibile cu aliații NATO din regiune. Câteodată în administrația precedentă a existat o anumită tensiune cu o parte dintre aliații NATO, din rațiuni pe care le cunoașteți. Administrația curentă are o abordare diferită. Îi tratează pe aliați ca aliați. În administrația precedentă, multe dintre statele din regiune s-au plâns de faptul că au fost neglijate. S-au plâns că nu am petrecut atât de mult timp cu ele cum obișnuiam. Actuala administrație alocă mai mult timp regiunii pentru că este o percepută ca o zonă vitală, cu aliați importanți față de care simțim o anumită responsabilitate - v-am sprijinit în timpul tranziției, am avut un rol instrumental în prăbușirea comunismului, în modul în care statele din regiune și-au obținut independența față de Uniunea Sovietică și în transformarea în democrații, parte din lumea occidentală. În acest context simțim o nevoie intrinsecă de a fi alături de voi. Secretarul de Stat Mike Pompeo spune că “we are back in the region”. Dintr-un anumit punct de vedere nu am plecat niciodată. A fost însă o problema legată de priorități diferite la capătul cărora ajungi să constați că nu ai mai fost în țara X de un deceniu. Am încercat să reparăm acest lucru. Numărul interacțiunilor cu regiunea a crescut în mod semnificativ. La fel, nivelul de atenție la nivel înalt a crescut în mod semnificativ. Că ne place sau nu, Rusia se uită la fostele sale colonii, la foștii sateliți ca zone al căror viitor este din nou contestat, în care încearcă să inverseze opțiunea lor civilizațională pentru lumea occidentală, să tulbere apele, să le separe de UE, să complice relația cu Uniunea Europeana prin sprijinul acordat partidelor și liderilor cu poziții extremiste. Credem în nevoia de a intra într-o competiție pentru influență pozitivă și vrem să contrabalansăm o parte dintre tendințele pe care le observăm.

Politica diverselor state din regiune variază față de Rusia. Polonia practică un tip de politică, Ungaria alta. Mai putem să vorbim din această perspectivă de o regiune ca un întreg? 

Există diferențe între state. O relație specială cu Rusia există nu doar în Ungaria dar și în Bulgaria, iar același lucru poate fi spus despre Germania, Franța sau Italia. Este complicat. Cel puțin în cazul țărilor care s-au aflat până recent sub dominația sovietică ne așteptăm ca ele să aibă un altfel de apreciere de cum era sa fii sub control rusesc și mai multă apreciere pentru libertatea lor. 

În urmă cu câțiva ani, Washingtonul vedea corupția drept o amenințare pentru democrațiile din această parte a lumii. Corupția devenea astfel o problemă de securitate. Mai vede Washingtonul lucrurile în această lumină? 

Corupția este un vector pentru influența malignă a Rusiei sau a Chinei. Nu este doar o problemă existentă în Europa Centrală. Cazurile recente de spălare de bani din statele baltice, Suedia sau Danemarca arată că ne confruntăm cu o problemă mult mai extinsă. 

Anul acesta celebrăm 30 de ani de la prăbușirea comunismului. Nu putem să nu observăm și faptul că există provocări la adresa statului de drept în regiune. Ele se văd în România, iar tendințe iliberale sunt peste tot în regiune. Ce provocări vedeți din această perspectivă? 

Provocările diferă de la o țară la alta. Influența malignă a Rusiei este prezentă în majoritatea statelor. Și asta nu o spunem noi, ci cei care trăiesc în regiune și sunt îngrijorați de ceea ce se întâmpla în spațiul informațional. 

Însă uneori amenințările nu vin exclusiv din exterior, ci și din interior. În pericol sunt elemente care țin de moștenirea fundamentală a tranziției. Cum abordați astfel de amenințări interne?

Tindem să abordăm aceste lucruri într-o manieră privată. Guvernele știu exact ceea ce gândim și purtăm aceste discuții în privat. 

Cunoașteți Germania foarte bine. Ce perspective există pentru relația bilaterală după criticile profunde ale președintelui Donald Trump față de Germania și față de Nord Stream 2? Se îndepărtează cele două state? 

Germania și Statele Unite sunt legate de atât de multe lucruri, legătura este atât de profundă, încât nu vreau să supraestimez efectele Nord Stream 2 asupra relației bilaterale. Dar administrația se află într-un dezacord real cu sprijinul din toată inima pe care Germania îl oferă gazoductului Nord Stream 2. Administrația nu poate înțelege de ce Germania insistă să devină din ce în ce mai dependentă de gazul rusesc. Cu atât mai mult cu cât Rusia va inchide ruta de tranzit care străbate Ucraina.  

Tocmai am celebrat 70 de ani de NATO. Însă trebuie să privim spre viitor. Cum vedeți misiunea alianței în viitor?  

Administrația se concentrează destul de mult pe împărțirea poverii ( burden sharing). Iar din această perspectivă România este un model. România înțelege că libertatea nu este pe gratis, că sarcinile trebuie împărțite cu noi și cu alții. România a investit sincer în propria apărare. Iar acest lucru este apreciat. Alte state sunt mereu dispuse să găsească scuze pentru lipsa de vointa și incapacitatea de a-și îndeplini propriile angajamente. Președintele Trump este foarte direct în această problemă și a supărat multă lume în acest sens. El scoate în evidență o problemă dificilă, iar mulți americani sunt de acord cu el că aliații trebuie să facă mai mult.  

Influența pe care China a căpătat-o în ultimul timp în Europa dar și în spațiul CEE devine o preocupare tot mai profundă pentru Statele Unite. Acest accent s-a vazut în timpul turneului recent întreprins de Mike Pompeo, inclusiv prin mesajele transmise la Bratislava, Budapesta și Varșovia. În același timp, UE începe să fie la fel de preocupată de ascensiunea continentala a Chinei. Ba chiar numește China drept “un rival sistemic”. Vedeți o potențială convergență între UE și Statele Unite în avansarea de inițiative de contrabalansare a influenței chineze? Se încadrează Inițiativa celor Trei Mari în acest framework?  

UE folosește o formulă foarte interesantă: “China este un rival sistemic care promoveaza modele alternative de guvernare”. Este o schimbare semnificativă de discurs. Ne bucură faptul că Uniunea Europeană se îndreptă în direcția noastră în ceea ce privește problema chineză. Perspectivele noastre sunt convergente, ceea ce este încurajator pentru că vrem să fim pe aceeași lungime de undă cu Europa. Ne place când perspectivele noastre se suprapun, chiar daca nu în întregime. Iar acesta este un exemplu în care perspectivele noastre se suprapun mai mult ca înainte. În acest sens este o evoluție pozitivă. Interacționăm extins cu Europa în ceea ce privește problematica chineză. Pe chestiunea 5G am purtat o discuție destul de intensă pentru că există și o dorință din partea statelor UE de a discuta pe acest subiect. Sperăm să avem un rezultat bun. Dacă se poate ajunge la o abordare comună, asta ne-ar fi de mare ajutor. Cât privește Inițiativa celor Trei Mari aceasta are sens în sine, indiferent de China. Este un argument și un concept convingător datorită modului în care Europa Centrală și de Est s-a dezvoltat în perioada sovietică. China încearcă să-și consolideze prezența în țările din regiune, iar o parte dintre acestea ar dori mai degrabă ca investițiile să vină din Europa. Noi vrem să sprijinăm aceste încercări de a îmbunătăți infrastructura Nord-Sud în statele acoperite de Inițiativa Celor Trei Mări.

Dar astfel de proiecte au nevoie de bani, de finanțare. Sunt mulți cei care spun, chiar în guvernul României că relația bilaterală este excelentă dar este nevoie de o dimensiune economică mai profundă. Pe scurt de o prezență economică americană mai amplă aici. Aș vrea să văd o prezență americană mai amplă aici.

Aceasta există deja. Dar sunt anumite politici care atrag investițiile. Credem că este important ca guvernul să facă mediul cât mai ospitalier cu putință pentru investitorii străini. Drept rezultat, România se va dezvolta și va prospera mai mult. O parte dintre investitori scot în evidență dificultățile existente în climatul investițional, lucruri care fac dificilă prezența lor aici. 

Cât de avansate sunt negocierile pentru o prezență militară americană permanentă, așa numitul „ Fort Trump”, în Polonia? 

Cred că noțiunea în sine de “Fort Trump” a fost folosită oarecum în glumă. Ne aflăm în cursul unor negocieri cu Polonia pentru a vedea cum să ne mărim prezența în regiune într-un mod care are sens din punct de vedere military, dar este în același timp și pe placul polonezilor. Ei au anumite așteptări, noi avem anumite așteptari. Forturile sunt expresia unui model de secol XX. Sunt demodate. Modelul secolului XXI este diferit. Astăzi este necesar un alt model. 

“O altă problemă legată de Marea Neagră este securitatea energetică. România a fost binecuvântată cu mari rezerve de energie, dar acestea rămân subdezvoltate. Aceste resurse au un mare potențial pentru poporul român, pentru economia românească, pentru bugetul de stat și ar putea contribui la securitatea energetică regională. Atâta timp cât resursele rămân neexploatate, românii și sectorul de afaceri nu vor putea beneficia, guvernul nu poate genera venituri pentru a sprijini cheltuieli importante, iar țările din regiune nu pot cumpăra gaze din România. Singurul beneficiar este Rusia.” 

Carte de vizită

Un diplomat de carieră, Matthew Boyse coordonează politica Statelor Unite privind Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Slovenia, Austria, Elveția și Liechtenstein. Tot în atribuțiile sale intră și biroul Trimisului Special pentru problematica Holocaustului. Dl. Boyse s-a alăturat Biroului Afacerilor Europene și Eurasiatice în septembrie 2018, după ce timp de 3 ani a fost adjunct al șefului misiunii diplomatice și ministru-consilier pentru afaceri politice la Ottawa, Canada (între 2015 și 2018). Înainte de a intra în diplomație, el a lucrat pentru Radio Europa Liberă în Germania. S-a specializat în afaceri sovietice și est europene la Universitatea Columbia. Este vorbitor de germană, poloneză și rusă. 
Matthew Boyse s-a aflat săptămâna trecută la București pentru a participa printre altele la conferința organizată la Cotroceni de Center for European Policy Analysis (CEPA) – “Strengthening NATO’s Eastern Flank: Challenges and Strategies for Baltic-Black Sea Coherence”.