„Ziua porților deschise” pe șantierul arheologic Pietroasa Mică - Gruiu Dării
Muzeul Județean Buzău organizează miercuri, 7 august, „Ziua porților deschise” pe șantierul arheologic Pietroasa Mică - Gruiu Dării.
Cu această ocazie, vizitatorii vor putea lua parte la activitățile desfășurate de către arheologi într-unul dintre cele mai cunoscute situri din România, mai vechi decât situl din care provine Tezaurul de la Pietroasele. Accesul este gratuit, precizează Muzeul Județean Buzău.
Potrivit instituției de cultură, tuturor celor care se vor încumeta să urce dealul cetății dacice li se vor oferi ghidaje de specialitate realizate de cercetători și vor beneficia de prezentări ale celor mai recente descoperiri arheologice. De asemenea, publicul va putea vedea situații de interes arheologic, precum urme ale unor locuințe, anexe și alte amenajări casnice din Neolitic, Epoca Bronzului și Epoca Fierului.
„Prezentăm săpăturile arheologice și situațiile de interes arheologic publicului larg, într-un cadru organizat. Este singura dată în an când publicul are ocazia de a vedea echipele de arheologi la treabă, pe un șantier sistematic și totodată va fi prezentată și o expoziție de obiecte pe care arheologii le-au găsit chiar în zilele premergătoare evenimentului. Vorbim despre ceramică, unelte, arme, podoabe. Situl de la Pietroasa Mică - Gruiul Dării este un sit arheologic care din anii '70 a fost folosit ca șantier școală pentru studenții Universității București, Facultății de Istorie și de atunci, aproape fără întrerupere au fost efectuate acolo cercetări, fiind unul dintre cele mai cunoscute situri de interes arheologic din România. Este o cetate dacică ce suprapune o așezare de epoca bronzului cu o așezare neolitică, este singurul sit de pe teritoriul județului care beneficiază de trei monografii...”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean, Daniel Costache.
Potrivit experților, situl Pietroasa Mică - Gruiu Dării este vechi decât situl din care provine Tezaurul de la Pietroasele.
„Situl își încetează existența într-un moment similar aproape cu apariția romanilor în zona Pietroasele, în secolele I-II post iar tezaurul de la Pietroasele este datat în secolul V după Hristos. Locuirea de la Gruiu Dării încetează cu vreo patru sute de ani înainte de realizarea Tezaurului de la Pietrosele”, mai precizează sursa citată.
Accesul către sit se face dinspre satul Pietroasa Mică, către releul de la vârful Istrița, între orele 9:00 - 14:00, în comuna Pietroasele. Situl este amplasat pe versantul sud-estic al Masivului Istrița, pe un promontoriu dominant, cu o bună vizibilitate asupra Câmpiei Române. În apropierea sitului de la Gruiu Dării, la aproximativ 2 km sud-vest, a fost descoperit celebrul tezaur Cloșca cu Puii de aur, iar la circa 4 km sud se află castrul și termele romane de la Pietroasele.