Ziua Limbii Române ar putea fi sărbătorită la 31 august
Un proiect de lege privind instituirea Zilei Limbii Române la 31 august a fost depus la Senat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice din Legislativ, care cer dezbaterea în procedură de urgenţă.
În expunerea de motive, iniţiatorii menţionează, printre altele, că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite".
De asemenea, este subliniată importanţa educaţiei în limba română pentru comunităţile de români din afara ţării.
Iniţiatorii menţionează şi faptul că, începând din anul 1990, limba română este sărbătorită în fiecare an la 31 august în Republica Moldova, iar din 2006, în aceeaşi zi este organizat la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, "Concertul Limbii Române".
Proiectul de lege prevede proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Române, care va fi marcată de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei limbii române.
De asemenea, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru arborarea drapelului României.
Conform proiectului, TVR şi SRR "vor reflecta în cadrul programelor lor manifestările dedicate acestei zile".
"Cu prilejul sărbătoririi, în anul 2011, a Zilei Limbii Române, Parlamentul României se va întruni în şedinţa solemnă din data de 3 septembrie", se mai arată într-unul din cele patru articole ale proiectului de lege.
Proiectul se află însă în dezbatere publică până în data de 28 august, după care va intra în procedura legislativă pentru adoptare. În plus, Parlamentul este în vacanţă până în septembrie.
Promovarea unui astfel de act normativ a fost anunţată încă din 2010 de către ambasadorul român la Chişinău, care preconiza că, în 2011, România şi Republica Moldova vor sărbători împreună Ziua Limbii Române.
"Pe lista de aşteptare a documentelor care vor fi propuse spre vot Parlamentului României se află şi propunerea stabilirii în data de 31 august a unei zile oficiale a limbii române şi în România. Sunt sigur că Parlamentul României va aproba această propunere, astfel încât de la anul această sărbătoare să fie una comună a ambelor state româneşti", declara ambasadorul român la Chişinău, Marius Lazurcă, citat în 1 septembrie 2010 de Deutsche Welle.
Lazurcă făcea această declaraţie cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române în Republica Moldova, la 31 august 2010, sărbătoare care aminteşte de momentul din 1989, când s-a revenit la scrierea latină şi limba română.
La 27 august 1989 a fost modificată Constituţia fostei republici sovietice, astfel încât limba română devenea cea oficială. Patru zile mai târziu, noua Constituţie intra în vigoare, numai că disputele pe tema limbii oficiale a Republicii Moldova nu au încetat, iar în 1994 limba oficială a devenit cea moldovenească.