Tezaurul monetar de la Buciumeni (foto: Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci)

Tezaurul monetar de la Buciumeni, descoperit într-o pădure din județul Galați

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 4 februarie 2025

Tezaurul monetar de la Buciumeni, județul Galați, a fost descoperit în anul 2024, în pădurea Buciumeni, punctul „Malul Runcului”, cu ajutorul detectorului de metale, de către un cetățean din localitatea Vizurești. Monedele au fost restaurate și se află în curs de expertizare și clasare, conform legislației în vigoare.

Tezaurul monetar de la Buciumeni este format din 42 monede de argint, din care 41 sunt tetradrahme de tip Filip al II-lea și una este o tetradrahmă de tip Alexandru cel Mare, informează un comunicat al Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci.

Tetradrahma de tip Alexandru cel Mare înfăţişează pe avers capul lui Herakles cu blana de leu (după unii specialişti ar fi chiar chipul lui Alexandru), iar pe revers Zeus cu acvilă şi sceptru stând pe tron spre stânga, legenda AΛEΞANΔPOY sau AΛEΞANΔPOY BAΣIΛEΩΣ precum şi diferite sigle şi monograme, notează muzeograful dr. Paul Ciobotaru, în comunicatul citat.

Cele 41 de piese sunt emisiuni din argint, imitații, de calitate diferită, după tetradrahmele de tip Filip al II-lea, antume și postume. Pe aversul pieselor este redat capul lui Zeus, cu barbă şi cunună de lauri, în profil, spre dreapta. Reversul are înfăţişat un tânăr călare, în echipament și ținută de paradă, ţinând în mâini o ramură şi hăţurile. În câmpul de sus apare legenda ΦΙΛΙΠΠΟΥ, cel mai adesea incompletă şi greşită, iar în partea inferioară sunt vizibile diferite sigle şi simboluri, poziţionate sub cal şi între picioarele din faţă ale acestuia.

Cele mai multe dintre reperele cronologice asociate descoperirilor de monede de tip „Huşi-Vovrieşti” ar putea sprijini doar fixarea unei limite superioare în datarea lor, în ultimele decenii ale veacului al III-lea a. Chr.

Tezaurul monetar de la Buciumeni

Tezaurul monetar de la Buciumeni este exponatul lunii februarie la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci. Exponatul poate fi văzut la sediul muzeului din Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr. 36, de miercuri până duminică, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Intrarea este gratuită!

Mai multe pentru tine...