
Top 15 curiozități despre Papalitate și Vatican
În inima Romei, înconjurat de ziduri medievale și un aer de solemnitate eternă, se află Vaticanul – centrul spiritual al catolicismului, dar și o sursă inepuizabilă de povești fascinante. Dincolo de dogme și tradiție, papalitatea ascunde episoade aproape incredibile, decizii ciudate și statistici greu de imaginat.
Iată 15 dintre cele mai interesante și mai puțin cunoscute curiozități despre Vatican și papalitate:
1. Papă datorită unui porumbel
În anul 236, Fabian, un necunoscut fără șanse reale la tronul papal, a fost ales papă după ce un porumbel alb i s-a așezat pe umăr. Semnul a fost interpretat drept un mesaj divin, iar restul e istorie.
2. Prea bătrân pentru conclav
Din 1970, cardinalii care au trecut de 80 de ani nu mai pot vota în alegerea unui nou papă. Papa Paul al VI-lea a considerat că înțelepciunea vine cu vârsta, dar eficiența… se pierde pe drum.
3. Papi sub 25 de ani
Deși pare incredibil, trei papi au fost aleși înainte de vârsta de 25 de ani. Cel mai recent, Papa Grigorie al V-lea, avea doar 24 de ani când a fost înscăunat în anul 996.
4. Cel mai scurt pontificat: 3 zile
Papa Ștefan al II-lea a murit la doar trei zile după alegerea sa, în 752. Nu a apucat nici măcar să fie consacrat oficial. Un pontificat-record, dar din motive tragice.
5. Octogenarii putea ajunge papi … înainte de 1970
Doar trei papi au fost aleși având peste 80 de ani. Grigorie al XII-lea este ultimul dintre aceștia, ales în 1406, la 81 de ani.
6. Vacanță de papă… de trei ani
Între 1268 și 1271, Biserica a rămas fără papă timp de aproape trei ani. Cardinalii nu se puteau pune de acord. Soluția? Închiderea lor cu cheia până se decid – așa a apărut conclavul. Tot din acel moment posibilitatea ca oricine altcineva decât membrii conclavului să devină papă, a dispărut.
7. Cardinali izolați ca-ntr-un reality show
Pentru a preveni un nou “blocus spiritual”, cardinalii electori sunt izolați în conclav – fără telefoane, fără presă, fără lume exterioară – până când fumul alb anunță noul papă.
8. Bani fără bancnote
Vaticanul nu emite bancnote, doar monede euro, toate personalizate cu chipul papei. Sunt printre cele mai căutate de colecționari din întreaga lume.
9. Cea mai mare rată de infracționalitate din lume
Pare ironic, dar Vaticanul are cea mai mare rată de infracțiuni per capita. Explicația? Mii de turiști zilnic, doar câteva sute de rezidenți… și hoții de buzunare n-au sfială nici în fața sfințeniei.
10. Bancomate în… latină
În Vatican, ATM-urile băncii oficiale oferă opțiunea de meniu în limba latină. Unde altundeva ai putea scoate bani spunând “deductio pecuniae ex machina”?