Relații sociale în Egiptul Antic: Fiul cel mare deținea puterea în Egiptul Antic, arată cercetări recente

Mult timp s-a crezut că viața de familie în Egiptul Antic semăna destul de mult cu modelul familiei occidentale moderne: părinți, copii și nepoți care trăiau independent și formau gospodării noi. Însă cercetările recente conturează o imagine mult mai complexă.

Steffie van Gompel, doctorand în egiptologie, studiază de ani buni contractele de căsătorie din Egiptul Antic. Aceste documente dezvăluie mult mai mult decât simple înțelegeri financiare între parteneri; ele oferă o perspectivă asupra structurii familiale egiptene și sugerează o realitate diferită privind statutul femeii în acea societate.

Este adevărat că femeile din Egiptul Antic beneficiau de drepturi care le diferențiau de cele din alte civilizații antice, cum ar fi Grecia. Puteau deține proprietăți, iar căsătoriile lor erau reglementate prin contracte ce stabileau condiții materiale. Cultura populară a preluat aceste aspecte și a conturat imaginea femeii egiptene ca fiind un fel de proto-feministă – independentă și progresistă.

Însă van Gompel avertizează că aceasta este o simplificare înșelătoare. Dreptul de proprietate este doar o fațetă a poziției femeii. Pentru a înțelege cu adevărat locul acesteia, trebuie analizat sistemul familial, mai ales modelele de moștenire și organizarea gospodăriei.

Cercetarea sa îmbină egiptologia clasică – traducerea textelor antice – cu metodele demografiei istorice. Comparând modelul familial egiptean cu cel din alte culturi și epoci, ea a descoperit un fapt surprinzător: egiptenii aveau, cel mai probabil, o structură familială de tip clan, nu una nucleară, cum se presupunea adesea.

În acest sistem, majoritatea copiilor părăseau gospodăria părintească la un moment dat, dar unul dintre ei – ideal fiul cel mare – rămânea în casă. Acesta continua gospodăria familială, locuind împreună cu părinții și cu soția sa. Astfel, multe gospodării egiptene includeau cel puțin trei generații, chiar dacă temporar.

Acest model concentra puterea în mâinile bărbaților mai în vârstă din familie. Părinții – în special tații – și apoi fii cei mari controlau nu doar proprietățile, ci și deciziile legate de căsătoria copiilor. Chiar și după căsătorie, averea rămânea în mâinile capului masculin al familiei.

Nu e de mirare că van Gompel descrie Egiptul Antic drept „în cel mai propriu sens al cuvântului, o patriarhie”.

Totuși, acest sistem genera și competiție internă – nu neapărat între femei, ci între frați. Fiul cel mare era adesea pus în opoziție cu restul fraților, dar tocmai această rivalitate putea, paradoxal, să le protejeze pe fiice de marginalizare strict din motiv de gen. În lipsa unui fiu mai mare, o fiică putea fi aleasă să ducă mai departe moștenirea familiei, uneori chiar în fața nepotului de frate.

Așadar, deși femeile din Egiptul Antic nu erau lipsite de autonomie, poziția lor era modelată mai degrabă de dinamica familială decât de o formă incipientă de feminism. Puteau moșteni proprietăți, uneori conduceau gospodării și jucau roluri-cheie în familie, dar toate acestea într-un cadru profund patriarhal.

Imaginea femeilor egiptene ca icoane feministe ale antichității nu mai rezistă unei priviri atente. Așa cum recunoaște și van Gompel: „Mi-e teamă că am zdruncinat această convingere atât de dragă.”