O vizită la Ana Moldoveanca și Rașela Aronovici, ghicitoarele din mahalalele Vitan și Dudești

O mare căutare aveau în perioada dintre războaie cărturăresele, acele femei înzestrate cu înțelegerea supranaturală a semnelor ivite în bobi, ghioc, cărți, cafea, palmă, stele și cine mai știe pe unde. Răspândite prin mahalalele mizere și sălbatice, ghicitoarele țineau afaceri bine organizate, unele dintre ele fiind chiar autorizate- nu se știe exact de cine, cu firmă la poartă și recepționer care se ocupa de programările clienților, și toate astea printre bordeie, drumuri desfundate, cârciumi din care mai zbura din când în când câte un tip turbulent și, uneori, printre gâște sau găini ieșite să mai ciugulească una-alta pe maidane.

Reporterul meu interbelic preferat, Ion Tic (se mai semna uneori și Ion Tik), s-a preumblat într-o zi din anul 1929 pe la periferia orașului, nițel mai sus de Dâmboviță, în căutarea acestor cărturărese faimoase.

S-a oprit mai întâi la firma renumitei Rașela Aronovici, într-o curte „cu două camere făcute din pământ, cu geamuri care deabea se țin în lemnăria cioplită de o mână nedibace: alte încăperi sărăcăcioase, construite la fel în genul bordeelor mai răsărite. În fund, câteva maghernițe de lemn-bucătării de vară și de iarnă.” L-a întâmpinat un băiat-recepționer, cu fața murdară, care l-a anunțat că nu poate să intre la ghicitoare:

„Ați venit prea devreme. Nu primește la această oră. De altfel, are orele date și publicul așteaptă de multă vreme.”

Ion Tic a avut mai mult noroc la Ana Moldoveanca, o bătrână care l-a primit cu amabilitate, recomandându-se „cărturăreasă, fără șiretlicuri și fără vrăjitorii”. Apoi a început… procedura:

„-Îmi veți răspunde adevărul și numai adevărul. Cine încearcă să mă încurce sau să râdă de meseria mea, îmi taie cărțile și poate să-și aducă nenoroc.”

Cărturăresele aveau însă mare concurență în rândul țigăncilor care ghiceau cu ghiocul. Vorbind cu una din acestea, Ion Tic a reușit s-o enerveze cumplit, menționându-i celelalte „paranormale” și contestând deosebitele calități ale ghiocului.

„Iar când i-am spus că ghicitul ei poate fi prilej de a-mi șterpeli portofelul, țiganca isbucni într-un atac furios contra părului ei și contra sdrențelor cu care era îmbrăcată. Smulgându-și părul și hainele și scuipând mereu în sân, țipa cât o lua gura, de insulta pe care i-am făcut-o și de discreditul adus meseriei ei. Ne-am împăcat până la urmă astupând gaura ghiocului cu trei poli și cu făgăduiala de a asculta ceea ce îmi ghicește. ”

Sursa: Ilustrațiunea română, 17 octombrie 1929