Micii lui Iordache: „adevărații mititei” care au cucerit România

Una dintre cele mai populare legende despre originea „mititeilor” se leagă de localul renumitului Iordache, aflat pe strada Covaci din centrul Capitalei (clădirea există și astăzi pe strada omonimă la numărul 3). Din lipsa mațelor pentru cârnați, bucătarul a inventat un nou sortiment culinar: “cârnați fără piele”.

În 1903, la moartea Iordache N. Ionescu, ziarul Adevărul aducea în atenția cititorilor săi moștenirea culinară și culturală a „inventatorului” mititeilor.

„A murit Iordache din Covaci! Cu dânsul dispare mai mult decât un om și jumătate; dispare o întreagă epocă din viața veselă a Bucureștilor, viața de pe vremea când era belșug în țară, de pe când oamenii erau mai cheflii, mai amorezați și mai cu dor de trai: studiau mai puțin poate, dar trăiau mai mult și mai ales mai bine. Iordache din Covaci era stăpânul acelui olimp cu ambrozie și nectar, în care stomacul filosof inspira minții și inimii atâtea idei de geniu și atâtea sentimente frumoase. După o masă, un dejun, sau după un dejun prelungit până după masă sau viceversa, cel ce mâncase la Iordache era mulțumit și de sine și de lume și de viață, dar mai ales de Iordache! (...) În Covaci se opreau trăsuri boierești, în dreptul unei cârciumioare sărăcăciose: La Rogojină. Era „restaurantul” celebrului Iordache. Fiu de țăran din comuna Ciochina, jud. Ialomița, Iordache era ciracul lui unchi-său, Constantin Ionescu, cu care se întovărășise. Mititeii – „la renumiții mititei” – și patricienii inventați de ei au produs cât nu produc multe invenții grandioase în ziua de azi. Invenția se adresa stomacului, care e mai accesibil ca mintea și... mistuie mai bine ideile noi, care-l privesc! Azi țara întreagă a adoptat invenția: tot la Iordache au rămas adevărații mititei, «renumiți»!”, scria ziarul Adevărul, la 8 februarie 1903, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

În ciuda faptului că micii par a exista dintotdeauna pe teritoriul țării noastre, se pare că aceștia nu au ajuns decât destul de târziu în bucătăriile românești. Astfel, într-o carte de bucate ce a apărut în secolul al XVII-lea, publicată mai târziu sub numele Manuscris brâncovenesc, micii nu erau precizați. Alimentul începe să fie menționat tot mai des în meniul românilor începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel, conform mărturiei istoricului Constantin Bacalbașa, în lucrarea: Bucureștii de altădată, în localul numit “La Iordache” aflat pe strada Covaci (clădirea există și astăzi pe strada omonimă), din lipsa mațelor pentru cârnați, bucătarul a inovat un nou sortiment culinar: “cârnați fără piele”. Termenul îl regăsim însă sub această formă și în alte scrieri din același secol. Cel care ar fi definitivat însă numele de mititei ar fi fost N. T. Orășanu, la rândul său, client fidel al localului anterior menționat. Spre amuzamentul clienților, acesta a alcătuit un meniu mai special, dând câte un pseudonim fiecărui produs comercializat. Astfel, țuica era „o idee”, apa – „o naturală”, pâinea – „abundență”, scobitoarea – „o baionetă”, ardeiul roșu – „o torpilă”, varza acră – „origine de la Belgrad”, gheața – „cremă de Siberia”, cafeaua turcească – „un taifas”, un litru de vin cu o sticlă de borviz (apă minerală) – „o baterie”. De remarcat că meniul făcea o distincție clară între: cârnați mici – mititei – și cârnatul mare, cu piele, numit patrician, un element pe care îl vom regăsi însă și în alte spații istorice.

Potrivit lui Bacalbașa, felul de mâncare devine tot mai popular cu ocazia serbărilor câmpenești:

Prin anii aceștia, grădina Bordeiului, care era lipită de Herăstrăul vechiu, pe aceiași șosea care duce astăzi la Grădina Fronescu, era în toiul ei. Obiceiul era ca la Paște, la Sf. Gheorghe și la 1 Mai poporul să petreacă în această vastă grădină.. (…) Aici se debita numai vinul, mititeii, cașcavalul, pâinea, ridichile, cât și oale nouă de capacitatea unui litru. Apoi erau mititeii. Câteva grătare în plin aer frigeau mititeii, pe care alături îi fabricau mereu bucătarii. Zeci de mii de mititei treceau astfel din mâinile bucătarilor în mâinile grataragiilor și de pe la grătare pe hârtiuțele pe care le întindeau clienții grăbiți și înfometați.

Mititeii au fost, în același timp, un deliciu culinar al Restaurantului Românesc din cadrul Expoziției de la Paris din anul 1889. Și de această dată au fost fabricați de același Iordache, trimis la expoziție împreună cu un taraf de lăutari.

Nici în perioada interbelică mititeii nu au fost complet ignorați. O glumă din această perioadă consta în faptul că, pentru aviatorii străini, orașul București putea fi foarte ușor reperat datorită grătarelor aprinse ce scoteau permanent fum. Redau mai jos o rețetă trimisă, în mare secret, de către bucătarul prestigiosului restaurant Carul cu Bere către soția unui ofițer român, amintindu-se și vremurile vechi în care pragul restaurantului era călcat și de „cinstitul Conu Iancu Caragiale”. În același timp, se menționează clar originea balcanică a acestora.

_{Foto sus: Restaurantul și terasa lui
Iordache N. Ionescu. Ilustrație
de epocă}