Ion C. Brătianu, în fața lui Napoleon al III-lea: «Franța a devenit idealul nostru»

În 1853, în timpul detenției efectuate în Franța, unde a fost arestat pentru implicarea în ”complotul de la Hipodrom”, o conspirație republicană împotriva lui Napoleon al III-lea (foto sus – stânga), Ion C. Brătianu (foto sus – dreapta) a fost primit în audiență de împăratul francez, căruia i-a remis un memoriu referitor la situația milioanelor de români aflați de-o parte și de alta a Dunării.

Redăm mai jos memoriul înmânat de Ion C. Brătianu împăratului Napoleon al III-lea:

Românii formează o masă de 12 milioane, pe stânga și pe dreapta Dunării, întinzându-se până la Tesalia. Se află sub dominația diferitelor puteri, cari formând un stat, sunt un tampon între Slavii de Sud și cei din Nord și în același timp o amenințare continuă din Sud-Est pentru Austria. Cu prilejul războiului care începe – al Crimeii, Principele ar putea fi de mult folos aliaților pentru hrană și oameni și de aceea cere sprijinul Împăratului pentru formarea unui stat al Românilor cu observarea capitulațiilor vechi cu Poarta. 

Protectoarea naturală 

Sire,  

Națiunea română, de la originea sa n-a încetat niciodată de a avea existența sa proprie, manifestându-se aci pe partea dreaptă a Dunării, aci pe partea stângă și în timpurile din urmă redusă numai la Moldo-România.

Românii locuiesc țara cuprinsă între Tisa, Nistru, Marea Neagră și Dunăre și se întind în grupe și dincolo de Dunăre până în Tesalia. Numărul lor este de douăsprezece milioane de suflete și, deși sub dominarea diferitelor Puteri, ei nu sunt mai puțin unul din popoarele cele mai omogene ale Europei Vorbesc toți aceiași limbă, se închină la același Dumnezeu, au aceleași tradițiuni și aceleași aspirări, inimile tuturor bat în unire cu ale Franței, sora lor mai mare, care mergând în fruntea gintei latine, este considerată de ei ca protectoarea lor naturală.

Ei locuiesc una din țările cele mai fertile și cele mai avute ale ale Europei și formează o poporațiune agricolă și războinică. Pozițiunea geografică este foarte importantă; ei sunt proprietarii gurilor Dunării; misiunea lor socială est de a reprezinta în Orient, ca element latin, civilizațiunea occidentală și rolul lor politic este de a împărți în două pe Slavii de la Miazăzi de Slavii de la Miazănoapte și a-i opri de a deveni o masă compactă și periculoasă pentru Europa sub suflarea vreunui Țar și al doilea, de a fi spre Miazăzi – Răsărit de Austria ceea ce este Italia la Miazăzi – Apus, adică un element cu care Franța să poată, conform politicei sale seculare, să hărțuiască pe Austria, pe cât timp Austria a exista ca Imperiu.

Iacă, Sire, națiunea despre care avem onoarea de a vorbi astăzi lângă Maiestatea Voastră ș pe care credem că atențiunea Guvernului francez este deja fixată.

Liniștea Orientului 

Sire, care este idealul ce Românii visează pentru patria lor, ar fi inoportun a o examina astăzi. Deși oricât de înalt ar fi acel ideal, suntem siguri că nu poate fi dezaprobat de Maiestatea Voastră, căci niciodată un Napoleon nu va dezaproba iubirea patriei, împinsă chiar până la exaltare. Nu, Sire, misiunea noastră de astăzi este mai pozitivă și mai ales mai urgentă. Peste puțin armatele Franței și ale Marii Britanii vor da guvernului celor două țări facultatea și dreptul de a rezolva chestiunea orientală pentru un timp atât de lung, cât îl poate calcula prevederea omenească.

Două din Principatele române, Moldova și România, sunt un element important, din mai multe puncte de privire ale acestei chestiuni și avem tarea convingere că liniștea Orientului atârnă mult de situațiunea ce se va face acestor țări. Și aceasta ne dă inima de a face să ajungă până la Maiestatea Voastră dorințele poporațiunilor acestor două Principate și cunoștința trebuințelor lor cele mai urgente, pentru ca Maiestatea Voastră să poată decide asupra soartei noastre, conform cu simțimintele de echitate și de înaltă politică, ce o caracterizează. 

„Ne-am declarat contra Rusiei”

Cele două Principate române, Sire, cum știe Maiestatea Voastră, nu sunt o țară cucerită: străbunii noștri au recunoscut suzeranitatea Sublimei Porți de bună voe: un contract ne leagă cu Sultanul, cu datorii și drepturi reciproce. Printre aceste drepturi, avem pe acela al unei existențe cu totul proprii, fără ca guvernul Sublimei Porți să se poată amesteca nicicum în afacerile noastre și datoria Turciei este de a respecta acest drept și chiar de a-l apăra contra cui ar voi să-l atace. Cu această condițiune, Sire, am încetat de a lupta contra Turciei și am recunoscut suzeranitatea sa.

Ori de cîte ori ea a violat acest contract, ne-am revoltat contra ei și, cu ocaziunea acestor neînțelegeri, a putut Rusia să se vîre între noi și Turcia și să se amestece astfel în afacerile noastre, spre paguba noastră și a Sublimei Porți. Și când violările drepturilor noastre au început a se face prin aceea chiar, care avea pretențiunea de a le protégé, ostilitățile noastre s-au întors în partea aceea cu o energie și o ură cu atât mai mare, cu cât pericolul era mai iminent.

Așa furăm cei dintâi în Orient, cari ne declarăm contra Rusiei și dacă în 1848 o luptă armată nu s-a făcut între Ruși și noi, cauza au fost Turcii, pe cari împrejurările i-au împins între noi. Astăzi chiar, dacă legiunile române nu se opun armatelor rusești, dacă Principatele nu sunt un focar nemărginit pentru a consuma batalioanele rusești, cauza este tot Turcia, care ne refuză armele și ne oprește de a lupta pentru libertatea propriei noastre patrii.

Dispozițiuni care ne întristează pentru prezent și ne fac a ne teme pentru viitor, căci ne lasă să credem că Poarta ar avea intențiunea de a stărui să se amestece în afacerile noastre interioare în contra tratatelor noastre, așa încât țările noastre să fie totdeauna predate intrigilor și administrării acelora ce vor da mai mulți bani funcționarilor Porții. Pe cât timp Guvenrul turc era sub influența Cabinetului de la Petersburg, înțelegea cineva foarte bine că Turcia lucra în Principate contra intereselor sale; darde azi înainte o asemenea purtare ar fi neexplicabilă.

Căci în adevăr, de când ea a intervenit activă și de-a dreptul în afacerile noastre, Principatele s-au dezorganizat și slăbit așa încât Rusia bagă armatele sale într-însele fără a întâmpina nici cea mai mică rezistență, ca și cum ar fi chiar țara sa, de vreme ce nu mai departe decât la începutul secolului al XVIII-lea, Petru cel Mare nu declară războiu Porții decât după ce se asigură de alianța celor două Principate române și pierdu bătălia de la Prut, pentru că Domnul României rămase neutru și Moldova trecut în partea Turciei.

Problema Capitulaților

Așadar, Sire, dacă Puterile occidentale vor ca aceste două Principate să redevie iarăși un element de putere pentru civilizația europeană în contra barbariei asiatice, iar nu o încurcătură neîncetată, dacă vor mai ales astăzi a găsi în ele un ajutor care să poată scuti pe jumătate sacrificiile ce vor fi nevoite să facă în războiul actual, declara-se că capitulările, cari singure ne leagă cu Poarta, sunt puse iarăși în vigoare, că modificările reclamate de împrejurări nu se vor face în paguba naționalității noastre și fără învoirea națiunii, că, în fine, putem lupta sub stindardele noastre și împărtăși astfel pericolele și gloria oștenilor Franței.

Cererile noastre, Sire, sunt foarte drepte, căci tratatele noastre, deși adesea violate de Sultani, constituiesc singurul drept public între Principate și Sublima Poartă. În toate relațiunile acesteia cu Puterile Vecine, de câte ori se aflau în chestiune, aceste tratate au fost considerate totdeauna ca regula situațiunii lor. Când, în 1699, ambasadorii polonezi cerură la Carlowitz cedarea Moldoveii, Turcii răspunseră că: „Sultanul nu este în drept a ceda acest Principat cuiva, pentru că se supusese Imperiului de bună voie și pentru că nu fusese cucerit cu spada”.

Rusia însăși, tot în virtutea acestor vechi tratate ale Românilor, intervenția în favoarea Principatelor; ea le menționează în toate tratatele sale cu Poarta. Tot în dreptul acestor tratate, oștirile turcești au fost nevoite a deșerta Principatele după ocuparea din 1821. Deci tot ce s-a făcut contra acestor tratate, ca ocuparea cetăților după terenul românesc, numirea Domnilor de Poartă și orice alt amestec în afacerile Principatelor, n-a fost decât un abuz, care nu poate niciodată servi ca drept și din care nici nu trebuie să-și facă un merit.

Sire, nu puteam sfârși fără a stărui încă o dată asupra importanței unui stat român, tare constituit pe malurile Dunării. Ar fi nu numai o dreptate, dar credem că ar fi și în interesul Europei în genere și al Franței în parte.

Țara Românească, Moldova, Basarabia – această din urmă parte integrantă din Moldova, încorporată numai în 1812 cu Rusia prin violarea drepturilor noastre – pot forma un Stat, nu numai fără a vătăma drepturile Porții, dar chiar în interesul său, căci acesta ar pune o barieră serioasă între ea și Rusia.

Avantajele Franței

Întinderea acestui Stat ar fi de mai mult de 7000 de leuce (leghe) pătrate, poporațiunea sa de 6 milioane; fruntariile sale: Marea Neagră, Nistrul, Carpații și Dunărea. Acest Stat, așa de bine delimitat, cu avuția pământului său, cu condițiunile economice în care se află și cu instituțiuni în raport cu spiritul națiunii, poate întreține în picioare o armată de o sută de mii oameni, cu o rezervă de două sute de mii oameni.

Constituirea acestui stat este necesară dacă voesc ca soluțiunea chestiunii orientale să nu fie efemeră și ea va da Românilor posibilitatea d-a servi civilizația ca străbunii lor, cari au fost tabăra înaintată a Europei în contra invaziunilor asiatice. Constituirea acestui stat român ar fi cea mai frumoasă cucerire ce a făcut vreo dată afară din teritoriul său.

Armata Statului Român ar fi armata Franței, porturile sale de la Marea Neagră și de pe Dunăre ar fi antrepozitele comerțului francez și din cauza abundenții lemnelor noastre de constricțiune, aceste porturi ar fi totdeodată magazinurile de constricțiune (chantiers) ale marinei franceze; produsele brute ale acestor avute țări ar alimenta cu avantaj fabricile Franței, care ar găsi în schimb un mare debit în aceleași țări.

În fine Franța va avea toate avantajele unei colonii, fără a avea cheltuielile ce aceasta ocazionează. Compararea nu este exagerată; în lipsă de o metropolă, am adoptat de mult timp pe Franța de a doua noastră patrie; ea a devenit sorgintea vie din care tragem viața noastră morală și intelectuală.

De la revoluțiunea cea mare, ale cărei principii vorbiau instinctelor și tradițiunilor națiunii noastre, Franța a devenit idealul nostru și noi ne-am dat cu totul ei și deși ea n-a răspuns niciodată la apelul nostru, noi cu toate acestea nu ne-am întors ochii de la dânsa și n-am încetat de a spera în ea, cu toată indiferența sa; și în momentul chiar când influența sa părea ca o să dispară cu totul din Europa, noi am crezut totdeauna că a ei este misiunea de a presida la regenerarea Europei.

Această stăruință probează, Sire, că nu venim a manifesta astăzi expresiunea unui partid sau a unei clase, ci simțământul națiunii întregi, care iubește pe Franța și speră într-însa.

Sursă: Memoriu asupra Românilor dat Împăratului Napoleon III în 1853, publicat în „Românul”, nr. 340 din 6/18 Decembrie 1861.