Guvernul Patriarhului Miron Cristea a deschis calea spre autoritarism

Frământările politice interne, dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, îl indispun profund pe regele Carol II care simte că a venit vremea unei schimbări de conduită politică. În februarie 1938 se creează cadrul ideal pentru ca suveranul să pună în aplicare noile proiecte. Demisia neașteptată a guvernului Goga, la începutul lunii, deschide calea spre schimbarea la față a regimului politic al României. Criza guvernamentală este efemeră sub îngrijirea atentă a regelui care își construiește, rapid, propriul guvern, cu cruce-n frunte, căci îl numește premier pe Patriarhul Miron Cristea.

”Demisia d-lui Goga nu a surprins pe nimeni. Cel mult pe domnia sa.”

Luni, 14 februarie, Nae Ionescu elabora în editorialul său din ziarul „Cuvântul”:Demisia d-lui Goga nu a surprins pe nimeni. Cel mult pe domnia sa. Pe domnia sa, pentru că nestăpânind nici măcar vizual câmpul politic, nu mai putea deosebi esenţialul de accidental.Evenimentul avusese loc în dimineaţa zilei de joi, 10 februarie, când, la sfârşitul unei întrevederi dintre prim-ministru şi Rege, Octavian Goga hotărăşte să depundă demisia guvernului pe care îl conduce.

Conform relatării făcute de acelaşi ziar, în ediţia din 13 februarie,   M.S. Regele a încunoştinţat în cursul ei pe d. Oct. Goga că situaţiunea gravă internă şi externă îl determină să se gândească la formarea unui guvern de uniune naţională, prezidat de Patriarhul Miron Cristea, din care să facă parte toţi foştii preşedinţi de consiliu, ca miniştri fără portofoliu. D. Octavian Goga a anunţat pe M. S. Regele, că în acest caz ţine demisiunea guvernului la dispoziţia Sa.Iar atitudinea generală la aflarea veştii despre înlăturarea guvernului Goga poate fi rezumată fie numai prin propoziţia de închidere a articolului lui Nae Ionescu:Demiterea lui nu este un rău sau un bine:este ceva ce nu putea să nu se facă!

Recenzia regimului Goga-Cuza

Privind în retrospectivă guvernarea ce tocmai se încheia, tot Nae Ionescu sintetizează cel mai bine tarele ce au dus la eşec:Păcatul originar al guvernului Goga:a vrut să se înfăţişeze ca un regim revoluţionar – fără să fi avut adeziunea masselor.

La 14 februarie, ziarul oficial al PNL, „Viitorul”, publică articolul „Menţinerea ordinei” prin care dă o sentinţă nefavorabilă activităţii guvernului Goga:Lipsa de unitate programatică, nepregătirea însăşi a elementelor active din acel guvern, diversitatea de concepţie dintre d. Goga şi d. Cuza, obedienţa faţă de partizani, şi mai ales faţă de formaţiunile parlamentare respective ce-şi impuneau voinţa prin atitudini şi acte nepermise, dezorientarea totală la răspântia marilor interese ale ţării.

Sfaturi pentru îmblânzirea maselor

În ziarul „Dreptatea”, oficiosul PNȚ, din 20 februarie, Demostene Botez semnează articolul „Întâi şi’ntâi:Încrederea” în care face o analiză elaborată a mecanismelor interdependente care promovează stabilitatea politică şi propăşirea economică şi a relaţiei dintre ele şi sprijinul popular. Problema cea mare, după experienţa căderei guvernului Goga, pentru orice guvern este să creieze o atmosferă puternică de încredere şi de siguranţă, căci, acest guvern pare să fi deschis ochii cu privire la existenţa acestor cauzalităţi al căror liant este, fără îndoială, încrederea naţiunii în guvernanţi, legătura dintre conduşi şi conducători.

În acest sens, Demostene Botez explică, meticulos, cum trebuie exploatată structura spirituală a poporului în propriul avantaj, realizând, totodată, un scurt portret al cetăţeanului român:Românul nu are o fire prea neîncrezătoare. Poate bănueşte prea mult şi este sceptic faţă de tendinţele prea exagerate de noutate. El are însă încredere în mersul pe drumul pe care-l cunoaşte, numai să se meargă pe el cu onestitate şi grijă.Psihologia colectivă e ceva foarte delicat, atenţionează domnul Botez, dar vine rapid şi cu o soluţie.Cu un individ lucrul e mai uşor:te închizi cu el într-o odae, îl baţi la cap şi-l convingi. Cu un popor întreg chestiunea e mai grea şi mai delicată. Există totuşi o cale dreaptă şi simplă prin care-i poţi câştiga încrederea:să nu simtă că urmăreşti cu orice chip în fiecare zi să inovezi.

O scurtă criză guvernamentală

Odată deschisă criza politică, suveranul începe imediat consultările cu liderii partidelor întru închegarea unui guvern de uniune naţională format din vedele politice ale vremii. Joi, după conversaţia cu Octavian Goga, la ora 2 şi 45 minuate a fost primit în audienţă d. Dinu Brătianu. [...], iar la ora 4 a urmat d. prof. Iorga, informează „Cuvântul”, la 13 februarie. La rând, au urmat domnii Al. Vaida-Voevod, G. G. Mironescu, Angelescu, gen. Văitoianu, mareşal Averescu, Iuliu Maniu, Constantin Argetoianu, Gh. Tătărescu şi, în final, Armand Călinescu.

Dintre cei convocați de Rege, numai Grigore Iunian, președintele Partidului Radical-Țărănesc, nu s-a putut prezenta, aflat într-o vizită în străinăte, iar printre cei lăsați pe dinafară se numără liderii partidelor minorităților, președintele PSD și Corneliu Zelea Codreanu, deși partidul său ocupare cel de-al treilea loc la alegerile din decembrie 1937.

”PNȚ este contra dictaturii”

După audienţa la rege, preşedintele PNŢ, Iuliu Maniu, convoacă biroul politic de conducere al partidului naţional-ţărănesc – Ion Mihalache, dr. N. Lupu, Virgil Madgearu şi Mihai Popovici – la o întâlnire de urgenţă la hotelul Athenée Palace. Maniu începe discuţia prin a elabora discuţiile purtate cu Rege, punctând că Suveranul a cerut PNŢ să colaboreze într-un guvern de personalităţi, care să guverneze fără Parlament.După dezbateri între liderii naţional-ţărănişti, se publică hotărârea oficială a partidului:D. Maniu a arătat că n-a acceptat această ofertă, deoarece PNŢ este contra dictaturii.

Tot la 13 februarie, ziarul „Curentul” anunţă că d. Goga a anunţat că PNC a luat hotărârea să nu participe la formula guvernului de uniune naţională, cele două formaţiuni politice fiind singurele care se eschivează de la formarea noului guvern al Majestăţii Sale. ”Viitorul” confirmă participarea PNL la formarea guvernului, motivând alegerea prin aceea că partidul se găseşte pe linia tradiţională, adică pe linia devotamentului neţărmurit faţă de Tron şi faţă de marile comandamente naţionale.

Guvernul a plecat, trăiască guvernul

La 11 februarie are loc ceremonia de învestire a noului guvern de uniune națională, condus de Î. P. S. Patriarhul Miron Cristea. Dintre foștii președinți ai Consiliului de Miniștri aflați în viață, șase fac parte din noul guvern:Arthur Văitoianu, Alexandru Averescu, Alexandru Vaida-Voevod, Nicolae Iorga, Gheorghe Tătărescu, G. G. Mironescu.

În proclamația către popor, Regele Carol II anunță misiunea noului guvern, dar și încrederea nețărmurită pe care i-a acordat-o, așa cum ar trebui să facă toți cetățenii onești:Acest guvern va despoliticianiza viaţa administrativă şi gospodărească a Statului, va alcătui schimbările constituţionale care să corespundă nevoilor noi ale ţării şi năzuinţelor de astăzi a unei Românii ce trebuie să se întărească.

În întâmpinarea guvernului Miron Cristea, ziarul ”Viitorul” publică la 14 februarie un articol prin care reeditează simțămintele regale și omagiază făptuitorii unui viitor mai sigur:Noul guvern, primit de opinia publică a ţării cu un sentiment de uşurare şi de încredere desăvârşită, şi-a înscris în programul său, printre cele dintâi griji, asigurarea acestei ordine publice ca fundament al operei constructive ce-şi propune a înălţa cu tot sufletul şi cu tot patriotismul său.

Laudă Patriarhului

Marele ziarist al epocii interbelice, Pamfil Șeicaru, elaborează, la 13 februarie, în tradiționalul ”articol de fond” al ziarului ”Cuvântul”, un elogiu sincer deciziei Regelui de a încheia subit criza guvernamentală și de a numi un executiv care nu se bazează pe tirania electoratului dezlănțuit. Avem mai mult decât o schimbare de regim:ideia care a prezidat la formarea guvernului prezidat de Patriarhul ţării nu a răsărit din frământările electorale, ca o concluzie aritmetică a voturilor. Şi-a făcut drum, împinsă de instinctul de conservare al ţării, ideia unei eliberări din febra electoralului, apreciază Șeicaru în introducere. Guvernul fără identitate politică uniformă aduce sfârșitul vieții politice conduse pe principiile demagogiei, perioadă ce amărăște poporul, o perioadă când până şi copiii au fost intoxicaţi de microbul politic, împărţindu-se în tabere, împingând naiva lor pasiune până la o intensitate nebănuită.

Luni, 14 februarie, ”Dreptatea” emite aceleași impresii optimiste față de guvernul Înalt Preasfinției Sale:  Simbolul păstoriei poporului capătă un înţeles nou şi real. [...] Ca o întrupare a spiritului poporului românesc, îl vedem [pe Patriarh] în fruntea guvernului, cu toiagul în mână, arătând calea salvării prin suflet.În asentimentul conduitei creștine propovăduite de Patriarh, poporul, dela cel din urmă ţăran, care a băut apă sfinţită dela Maglavit cu nădejdea într-o salvare mântuitoare [...] murmură, încet ca pentru sine, şi pentru copii, Tatăl nostru.

Presa străină salută guvernul Miron Cristea

În presa străină, referirile la schimbările politice interne românești sunt legate de conduita externă a României, statele fiind interesate de continuarea relațiilor deja existente. ”Le Petit Parisien” notează că orice guvern care va reda României uniunea şi tăria, nu poate decât să fie de dorit din punctul de vedere francez. Dorim ca această ţară, atât de scumpă Franţei, să-şi regăsească liniştea, prosperitatea şi nobilul prestigiu pe cari le dobândiseră în arena internaţională inteligenţa oamenilor de stat.

Ziarul grecesc ”Proia” salută programul guvernului român care promite că va cultiva bunele relaţii cu toate ţările şi mai ales cu vecinii, va menţine politica tradiţională de amiciţie cu marile puteri, alianţele actuale şi ataşament faţă de Societatea Naţiunilor.În Polonia, cotidianul ”Dobry Wieczor”  asigură că în politica externă nu sunt de aşteptat schimbări. Alianţa cu Polonia va continua să constitue una din bazele politicii române, iar presa cehoslovacă judecă noul context politic prin prisma întăririi Micii Înțelegeri.

Ultima zi în democrație, prima zi de asediu

În ziua numirii guvernului, este proclamată și starea de asediu în toată țara, autorităților militare le este permis să facă percheziții, se dă dreptul de a cenzura presa, de a dizolva adunări, indiferent de numărul participanților. Sunt desemnați noi prefecți de județ din rândul ofițerilor superiori și este revocată convocarea corpului electoral.

La 12 februarie, după o zi de guvernământ, Consiliul de miniștri, sub președenția Regelui, se întrunește și decide, printre altele, constituirea unui anteproect pentru o nouă constituție, suspendarea publicaţiunilor inutile sau dăunătoare şi controlarea mijloacelor de întreţinere a tuturor și să nu se numească în funcţiunile publice nici o persoană în legătură apropiată de rudenie cu membrii Guvernului.

Bibliografie:

Scurtu, Ioan, Istoria contemporană a României (1918-2007), Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007