De ce a reușit ofensiva Iași – Chișinău din august 1944?

Ca și la Stalingrad, absența unor puternice rezerve de forțe blindate a fost determinantă în cadrul operațiunii Iași – Chișinău și a reprezentat un factor important în deznodământul bătăliei purtate de trupele germano-române în nordul Moldovei.

În treacăt, vom menționa aprecierea interesantă a istoricului rus Dmitry Degtev din noua sa lucrare (Battle of Stalingrad – The beginning of the end for Hitler in the East, 2024): „Dacă germanii mai dispuneau de încă o divizie blindată în rezervă, iar trupele ar fi fost comandate de un general mai ferm cum era Walter Model, probabil că ofensiva rusească ar fi fost stopată. Însă, această divizie nu exista, iar trupele erau comandate de niște generali confuzi, Paulus și Weichs, care așteptau instrucțiuni de la Hitler”.

Debarcarea aliată din Normandia pe 6 iunie și declanșarea operațiunii Bagration pe 22 iunie i-au forțat însă pe liderii germani să caute soluții pentru a face rost de divizii, iar una dintre acestea a vizat unitățile blindate de pe frontul din nordul Moldovei și Basarabia. S-ar fi scris istoria operațiunii Iași – Chișinău altfel dacă aceste unități nu ar fi fost redislocate?

Înclinăm să credem că da, după cum au demonstrat-o în timpul luptelor din aprilie-mai 1944, chiar dacă, evident, răspunsul este profund speculativ.

După victoriile majore din Belarus, vestul Ucrainei sau sudul Poloniei, Stalin era satisfăcut că spre sfârșitul lunii iulie se îndeplineau o serie de condiții pentru o nouă ofensivă în România. Prima dintre acestea era dislocarea a șapte divizii blindate sau mecanizate germane, alături de patru divizii de infanterie și vânători de munte, pentru astuparea breșelor imense din dispozitivul Grupului de Armate Centru.

Pe 30 iunie, OKH a ajuns la concluzia că Grupul de Armate Centru „nu mai poate angaja în luptă forțele inamice decât regimente și batalioane”, iar pe 6 iulie, comandamentul acestui grup de armate raporta că de-a lungul dispozitivului său de 430 km există o breșă de 150 km neacoperită de forțe germane, susține Sokolov.

În consecință, pe 2 august 1944, STAVKA a ordonat Fronturilor 2 și 3 Ucrainene să definitiveze planul operațiunii Iași – Chișinău, o dublă învăluire a forțelor germano-române care apărau nordul României.

Pe 16 august, Stalin a transmis directivele către Fronturile 2 și 3 Ucrainene pentru declanșarea operațiunii Iași – Chișinău pe 20 august, iar în aceeași zi s-a ordonat detașarea Corpurilor 2, 4 și 6 Cavalerie de Gardă din Polonia în subordinea celor două fronturi ucrainene. În timp ce sovieticii își întăreau trupele din regiune, germanii își retrăgeau ultimele două divizii blindate din România (3 și 14, pe 4 și, respectiv, 6 august) pentru a participa la operațiunea „Doppelkopf” – al cărei plan i-a fost prezentat lui Hitler de către Guderian pe 8 august și care viza eliminarea „breșei baltice” și restabilirea legăturii dintre Grupurile de Armate Nord și Centru.

Operațiunea a reușit în final, susține Sokolov, însă „Guderian a comis eroarea fatală” și în acel context, acesta nu trebuia să transfere diviziile blindate din România către flancul de nord al Grupului de Armate Centru, ci invers – una sau două divizii blindate de la Grupul de Armate Centru ar fi trebuit să fie transferate la Grupul de Armate Ucraina de Sud, care și-ar fi salvat forțele în urma ofensivei sovietice.

Despre importanța atașată prezenței unor rezerve blindate în diferite zone ale Frontului de Est, istoricul rus Sokolov prezintă cazul elocvent al Diviziei 5 SS Blindate „Wiking”, ale cărei acțiuni au demonstrat cum ar fi putut schimba desfășurarea și finalul operațiunii Bagration, dacă s-ar fi dislocat la timp în zonă cinci divizii blindate de același calibru: „În decurs de o lună, divizia a distrus un corp de tancuri, a creat probleme serioase la două corpuri de cavalerie și, în cooperare cu altă divizie blindată, la o armată de arme întrunite sovietică și, nu în ultimul rând, a stopat înaintarea unei armate de tancuri sovietice pe căile de acces spre Varșovia”.

Dacă ar fi existat cinci astfel de divizii la declanșarea operațiunii Bagration, susține Sokolov, cu siguranță nu ar fi fost înfrântă întreaga masă de blindate sovietice, dar „un număr de cinci divizii blindate ar fi fost în măsură să neutralizeze în circa trei săptămâni unitățile de tancuri sovietice participante la Bagration și în cooperare cu alte divizii să provoace pierderi și mai mari trupelor sovietice decât au existat în realitate. Aspectul esențial era că un număr suplimentar de divizii blindate ar fi acoperit retragerea forțelor principale ale Grupului de Armate Centru spre Berezina și ar fi prevenit formarea unor încercuiri mari. În acest caz, Bagration nu ar fi durat mai mult de două, trei săptămâni. Frontul s-ar fi stabilizat pe Berezina, iar înfrângerea Grupului de Armate Centru ar fi fost evitată”, conchide istoricul rus.

Pe baza celor demonstrate în perioada aprilie-iunie în nordul Moldovei și în alte situații de pe Frontul de Est, dacă ar fi rămas pe loc, chiar și doar o parte dintre acestea, exista o posibilitate destul de mare ca aceste divizii să fi întors soarta bătăliei sau cel puțin să atenueze proporțiile dezastrului, salvându-se mare parte din forțe (numai trupele române au înregistrat 130.000 de prizonieri).

Acest text este un fragment din articolul „Povestea uitată a bătăliilor de la Târgu Frumos”, publicat în numărul 50 al revistei Historia Special (revista:special/50), disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 27 martie - 25 iunie 2025, și în format digital pe paydemic.com.