„Corăbiile negre” și tunurile Țarului: Una dintre cele mai mari escrocherii navale din istorie!
Pe faleza însorită a Cartagenei sau în piețele liniștite din Ferrol și Vigo, puțini trecători își dau seama că banalele tunuri expuse acolo nu sunt doar relicve de război, ci martori tăcuți ai unei uriașe înșelătorii internaționale. Aceste tunuri, în număr de sute, sunt tot ce a mai rămas dintr-un „cadou otrăvit” pe care Țarul Alexandru I al Rusiei l-a făcut regelui Spaniei, Ferdinand al VII-lea, la începutul secolului al XIX-lea — afacerea cu „Corăbiile Negre”, așa cum avea să fie cunoscută în istoriografie.
De la disperare la dezastru naval
După înfrângerea catastrofală din Bătălia de la Trafalgar (1805) - foto jos - , în care Spania și-a pierdut o mare parte din flotă, regele Ferdinand al VII-lea se afla într-o cursă contra cronometru pentru a-și menține controlul asupra coloniilor americane, aflate tot mai aproape de emancipare. În loc să investească timp în reconstruirea unei flote naționale, monarhul spaniol a ales o cale rapidă și aparent eficientă: cumpărarea unor corăbii de-a gata din Rusia.
Astfel, în 1817, se semnează un acord între Madrid și Sankt Petersburg: opt nave de război rusești, înarmate cu 630 de tunuri, urmau să fie livrate pentru fabuloasa sumă de 68 de milioane de reali. Corăbiile, comandate de contraamiralul Anton Vasilievici von Moller, au părăsit portul Tallinn în octombrie 1817, iar călătoria lor a fost de la început una anevoioasă: escale dese pentru reparații și degradări vizibile.
Sosirea epavelor
Când flota rusă a ajuns, în sfârșit, la Cadiz, în februarie 1818, grozăvia a fost dezvăluită: navele erau într-o stare jalnică. Lemnul crăpat, găurile prin care pătrundea apa, și urmele de gudron folosit în disperare pentru a le menține la suprafață le-au adus rapid supranumele de „Corăbiile Negre”. Nu doar culoarea închisă a pinului baltic le trăda vechimea, ci și mirosul înțepător al mucegaiului marin.
Ferdinand al VII-lea s-a plâns Țarului, care a recunoscut (parțial) problema și a trimis, ca gest de bunăvoință, încă trei fregate. Acestea aveau însă să sfârșească tragic: Reina Isabel a fost capturată în Chile, Viva s-a scufundat în Havana, iar Alejandro I a trebuit să se întoarcă din drum din cauza infiltrațiilor grave.
Tunuri fără glorie
Din cele opt nave inițiale, cele mai multe au fost rapid dezmembrate între 1821 și 1823. Lemnul, total inadecvat pentru navigația în ape calde, a fost pierdut. Doar tunurile au supraviețuit. Unele au fost montate pe corăbii spaniole precum Soberano sau Heroe, altele au fost folosite drept suporturi de acostare în porturi. Câteva au fost păstrate ca exponate în grădini publice — dar toate poartă încă amprenta unei farse diplomatice: vulturul bicefal imperial rusesc.
Afacerea încheiată în umbra corupției
Afacerea „Corăbiilor Negre” a fost negociată în afara canalelor oficiale, fără implicarea Ministerului Marinei sau a Trezoreriei Regale. Mulți bani s-au evaporat misterios — unii consilieri ai regelui fiind suspectați că și-au însușit comisioane din tranzacție. Rusia a primit doar puțin peste jumătate din suma promisă, și a petrecut un deceniu cerând restul banilor — fără succes.
Moștenirea unei escrocherii
Astăzi, cele aproximativ 18 tunuri rămase din cele 630 rusești sunt împrăștiate în orașele spaniole ca simple curiozități istorice. Dar povestea lor amintește că marea istorie se scrie adesea nu doar cu arme și bătălii, ci și cu greșeli politice, naivitate diplomatică și corupție de stat.
În fond, „Corăbiile Negre” nu au fost doar niște vase de război ratate — ci simbolul unei epoci în care imperiile se destrămau, iar iluziile maritime se scufundau odată cu ele.
