Christian Dior, mereu în căutarea eleganței pierdute
În anii 1947-1957, moda a avut un singur nume:Christian Dior. Mare revoluționar al perioadei postbelice (pe podium, nu în politică!), Dior a fost creatorul care, într-un singur deceniu de activitate, a rescris regulile modei și a deschis o nouă eră în haute couture.
Christian Dior a fost un om superstițios. Apela deseori la ghicitoare pentru a afla ce-i rezervă viitorul. A recunoscut în autobiografia sa că prima oară i-a fost prezis viitorul în anul 1919, la 14 ani, când cineva i-a spus că va suferi de sărăcie, dar că femeile îi vor aduce noroc:„femeile sunt norocoase pentru tine și prin ele vei atinge succesul. Vei face mulți bani pe seama femeilor și vei călători mult”. Aceasta urma să fie, oare, soarta sa?
O viață boemă
Cel care avea să devină le couturier absolual Franței s-a născut în 21 ianuarie 1905 la Granville, în familia industriașului Maurice Dior. Când băiatul avea 5 ani, familia s-a mutat la Paris, unde Christian a fost înscris la Lycée Gerson. Prea puțin preocupat de școală, adolescentul se interesa mai mult de muzică, literatură și noile curente din artă. Când a venit vremea înscrierii la facultate, Dior le-a spus părinților că ar vrea să studieze arhitectura;ideea a fost categoric respinsă pe motivul că locul său „nu era cu boemii!”. Tânărul a cedat presiunilor familiei, care dorea să-l vadă diplomat, și s-a înscris la Școala de Științe Politice, dar va renunța ulterior la studii.
În 1927, Christian Dior a fost nevoit să-și facă serviciul militar, pe care îl evitase până atunci, iar la întoarcerea la Paris a decis că e timpul să-și întemeieze o carieră. Și-a convins tatăl să-l finanțeze pentru deschiderea unei galerii de artă;condiția:să nu folosească numele familiei în această afacere. Dior și-a înființat astfel o galerie împreună cu un prieten, Jacques Bonjean, și timp de câțiva ani cei doi au tranzacționat pe piața de artă tablouri ale artiștilor în vogă, precum Salvador Dali, Christian Berard sau Jean Cocteau.
Ținuta „Prințul Igor”, creată de Dior în 1947
Începutul anilor ’30 a adus mai multe tragedii în familia Dior. Unul din frații viitorului creator de modă s-a îmbolnăvit și a murit;câteva luni mai târziu s-a stins, de durere, și mama acestuia. Apoi, la începutul anului 1931, criza financiară l-a atins pe tatăl lui Dior, care a intrat în faliment. În cele din urmă, și galeria de artă a trebuit închisă.
Primii pași în modă
În 1934, Dior s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a trebuit să se retragă, pentru recuperare, în Insulele Baleare, unde a petrecut un an de zile. Acolo, departe de Paris și de lumea artistică în care activase, și-a descoperit dorința de a fi el însuși un creator. Așa a început să deseneze, iar când s-a întors în capitală a început să-și vândă schițele de haine oricui era dornic să-l plătească:croitori, modiste, reviste. A fost un foarte modest început în domeniul modei pentru cel care, un deceniu mai târziu, va deveni designerul numărul 1 al Franței.
În 1938, Dior a început să lucreze pentru Robert Piguet, un couturierparizian cunoscut, dar în 1940 a fost mobilizat la Mehun-sur-Yèvre, în centrul Franței. S-a întors în 1941 la Paris, unde industria modei încerca să supraviețuiască sub ocupație. Multe ateliere de modă fuseseră redeschise, iar creatorii încercau să mențină în viață moda franceză, chiar și colaborând cu ocupantul german. Christian Dior nu a revenit la Piguet, ci s-a angajat în serviciul lui Lucien Lelong, omul care îl va introduce în tainele modei și îl va învața tot ce era de știut despre profesia de couturier.
În timp ce Dior lucra pentru Lelong – care, alături de alți couturierscunoscuți ai vremii, precum Nina Ricci și Jeanne Lanvin, le îmbrăca pe soțiile ofițerilor naziști –, sora sa, Catherine, activa în Rezistența Franceză. Capturată de Gestapo în 1944, sora lui Dior a fost deportată la Ravensbrück, iar designerul a petrecut ultimul an de război neștiind dacă o va mai revedea vreodată. Norocoasă ca și fratele ei, Catherine Dior s-a întors cu bine în Franța în 1945, iar doi ani mai târziu, primul parfum lansat de fratele ei va fi numit, în cinstea sa, Miss Dior.
Rochii de seară din colecția de primăvară a Casei Dior (1951)
A treia oară e cu noroc
Dior a fost mulțumit de colaborarea cu Lucien Lelong. Nu avea nicio responsabilitate cu privire la administrarea afacerii;trebuia doar să-și urmeze creativitatea și să deseneze. Obișnuit cu această existență lipsită de griji, perspectiva lansării unei case de modă proprii îl speria, într-atât încât era să rateze șansa vieții lui.
Într-o zi din 1946, Dior s-a întâlnit întâmplător pe stradă cu un vechi amic. Acesta i-a povestit că omul de afaceri Marcel Boussac, proprietarul casei de modă Philippe et Gaston, se afla în căutarea unui desginer pentru revitalizarea afacerii. Lui Dior nici nu i-a trecut prin cap că ar putea să preia el acest post;îi răspunde amicului său că nu cunoaște pe nimeni. La o a doua întâlnire dintre cei doi a avut loc aceeași conversație;din nou, Dior nu a spus nimic. Abia la a treia întâlnire norocoasă, Dior a avut curajul să se propună pe sine.
Ulterior, a fost năpădit de îndoieli și de teamă, întrebându-se dacă nu cumva urmează să-și riște întreaga existență tihnită. În cele din urmă, când s-a întâlnit față în față cu Marcel Boussac, a avut curajul să-i propună ceva diferit:el, Dior, nu era dispus să încerce să ridice din morți o afacere deja dispărută. Dorea, în schimb, să creeze o casă de modă nouă, sub propriul său nume, ceva „mic, cu foarte puține ateliere, în care munca ar fi realizată conform celor mai înalte tradiții ale haute couture;[casă care] ar fi destinată unei clientele de femei foarte elegante”. Spre surprinderea sa, Dior l-a convins pe Boussac cu un discurs înflăcărat despre nevoia pentru o nouă tendință în moda postbelică. Marele industrialist a acceptat să finanțeze proiectul și așa s-a născut Maison Christian Dior, cu sediul în Avenue Montaigne, nr. 30.
După întâlnirea cu Boussac, Dior s-a consultat cu domna Delahaye, ghicitoarea în care avea cea mai mare încredere. Femeia i-a spus că nici nu mai trebuie să stea pe gânduri:aceasta este șansa vieții sale, pe care n-o va mai întâlni a doua oară. La scurt timp după aceea, o altă ghichitoare l-a îndemnat pe Dior să-și urmeze destinul, căci „va revoluționa moda”. Coincidență sau nu, previziunea s-a adeverit.
Conform înțelegerii cu Boussac, Christian Dior urma să se ocupe de partea creativă a afacerii, iar cea administrativă îi revenea lui Jacques Rouët, cel care avea să transforme casa Dior într-un adevărat imperiu al modei. Prin munca lui Rouët, brand-ul Dior s-a extins și în industria accesoriilor, comercializând sub marcă proprie blănuri, pălării, mănuși, ciorapi, pantofi, bijuterii și parfumuri, totul pentru a crea un look complet, elegant din cap până în picioare, exact așa cum și-l imagina Dior. A fost o premieră în istoria caselor de modă, care până atunci produceau doar îmbrăcăminte (și, eventual, parfumuri, precum Chanel);în câțiva ani însă, modelul Dior va fi preluat de toți marii creatori de modă.
Femeia lui Dior, delicată ca o floare
În opinia lui Dior, moda din timpul anilor de război fusese „oribilă”:„pălăriile erau prea mari, fustele prea scurte, sacourile prea lungi, pantofii prea grei”. De aceea, el a simțit nevoia de a oferi o perspectivă complet diferită, propunând întoarcerea la silueta feminină. „Tocmai ieșeam dintr-o perioadă lovită de sărăcie, zgârcită, obsedată de carnetele de rații și cupoane pentru haine;era natural ca propriile mele creații să ia forma unei reacții împotriva acestei morți a imaginației. [...] În decembrie 1946, ca rezultat al uniformelor din timpul războiului, femeile încă arătau și se îmbrăcau ca niște amazoane. Dar eu am creat haine pentru femei gingașe și delicate ca o floare, haine cu umeri rotunjiți, busturi pline, feminine, și talii suple deasupra unor fuste ample, enorme”, a explicat designerul.
Un grup de femei protestează faţă de fustele lungi promovate de Dior (Chicago, 1947)
Dior a creat prima sa colecție la sfârșitul anului 1946, când s-a retras timp de două săptămâni la Fleury-en-Bière, căutând inspirația în mijlocul pădurii Fontainebleau. Odată întors la Paris, designerul și echipa sa s-au apucat de treabă, iar prezentarea colecției a fost programată pentru data de 12 februarie 1947. Nimeni nu știa ce va urma;pătrunderea pe piața haute couturenu era permisă oricui, iar această primă colecție avea fie să-i înalțe cariera, fie să i-o îngroape din fașă.
Prima prezentare, la fel ca toate cele ce-i vor urma, a fost gândită până la cel mai mic detaliu. Dior căuta personal accesorile cele mai potrivite care să-i pună în evidență hainele. El alegea cu cea mai mare atenție pantofii, mănușile, bijuteriile și, mai ales, pălăriile, fiind un crez al său că „o femeie fără pălărie nu este complet îmbrăcată”.
New Look revoluționează moda
Creațiile au avut un succes răsunător în rândul invitaților, care au rămas muți de uimire în fața celor 90 de modele prezentate. În acea zi, printre aplauze răsunătoare, s-a născut și numele colecției – New Look– cel care-l va face faimos pe Dior. Ideea n-a aparținut de fapt creatorului, ci editorului revistei „Harper’s Bazaar”, Carmel Snow. După spectacol, aceasta a exclamat:„It’s quite a revelation, dear Christian. Your dresses have such a new look” [n.a:„E o adevărată revelație, dragă Christian. Rochiile tale au un aspect atât de nou”]. La drept vorbind, Christian Dior nu a adus nicio inovație;creațiile sale erau diferite, dar nu neapărat noi, căci împrumutau elemente din moda antebelică demult uitate. Însă toată lumea a perceput look-ul Dior drept o inovație extraordinară.
Colecția Dior a fost, pentru o Europă abia ieșită din război, suflul unui aer nou, proaspăt, optimist, elegant. Părerea creatorului era că acesta era cursul natural al modei:după exuberanța și creativitatea perioadei interbelice, urmată de anii duri ai războiului care urâțiseră femeile, era normal ca moda să se întoarcă la accentuarea frumuseții feminine. Astfel, New Look devenea simbolul tinereții și al viitorului.
Nu toate femeile au apreciat creațiile lui Dior. Unele s-au pronunțat vehement împotriva fustelor mai lungi, apărându-și dreptul de a purta fuste până la genunchi, drept câștigat în timpul războiului când, din cauza lipsei de materiale, s-au impus în modă fustele mai scurte. Totodată, sociologii au observat că acest look promovat de Dior – feminin, delicat, gingaș – corespundea modelului de femeie promovat atunci în societate. După război, guvernele aveau nevoie ca femeile să renunțe la libertățile asumate în acei ani și să-și reia rolul casnic, de soție și mai ales de mamă. Așadar, opoziția femeilor față de hainele lui Dior s-a datorat nu atât aversiunii față de stilul creațiilor, cât respingerii valorilor pe care acestea le reprezentau.
Noul stil a fost acceptat în final doar datorită intervențiilor repetate ale editorilor de modă, care au promovat neîncetat creațiile lui Dior. Piața americană, cea care trebuia cucerită pentru a asigura succesul noului brand, a acceptat și ea inovațiile vestimentare ale designerului francez, iar acesta a primit, în toamna lui 1947, Oscarul pentru haute couture, ca semn de recunoaștere pentru aportul său la revitalizarea modei.
Imperiul Dior
Începând cu 1947, cu fiecare nouă colecție, Dior a stabilit tendințele generale în modă. După câțiva ani în care colecțiile sale au urmat liniile fixate prin New Look, în 1954 designerul s-a întors împotriva propriilor creații și a propus un alt stil – „Linia H” sau așa-zisul Flat look– cu linii drepte, ușor masculine, și haine mai strânse pe corp. Însă orice propunea „monarhul haute couture”, așa cum fusese numit Dior, era imediat acceptat de femei drept tendință obligatorie. Prin urmare, brandul Dior a continuat să crească de la an la an, iar afacerea a ajuns să valoreze, în 1953, 17 milioane de dolari, o sumă însemnată pentru vremea respectivă.
O ținută Dior din Linia H (1955)
Christian Dior ajunsese, deci, pe culmea succesului, și asta datorită femeilor. Exact așa cum îi fusese prezis. Dar norocul l-a părăsit prea devreme:bărbatul s-a stins din viață în 1957 în urma unui infarct;avea doar 52 de ani. Însă contribuția adusă lumii modei avea să-i asigure lui Dior un loc definitiv și privilegiat în panteonul marilor creatori de modă ai secolului XX. Chiar și după moarte, prin imperiul pe care l-a creat și care a supraviețuit dispariției sale timpurii, numele lui Christian Dior a rămas un sinonim al creativității și eleganței absolute.
