Atitudinea antiromaneasca a evreilor din Basarabia

Separate de România, în urma raptului teritorial din 28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucuvinei şi Ţinutul Herţa, au fost ocupate abuziv de Armata Roşie şi au fost incorporate la statul sovietic[1], până în iunie 1941.

Odată cu ocuparea acestui străvechi pământ românesc, un număr de 3 776 309 de cetăţeni români treceau la Uniunea Sovietică, dintre care 54, 49% români, 10, 34% ruşi, 15, 50% ruteni şi ucraineni, 7, 27% evrei, 4, 91% bulgari, 3, 31% germani şi 5, 12% de altă etnie[2].

Pe acest fond de mare durere resimţită de întregul popor român apare cel puţin bizară aprecierea din Raportul Secretariatului C.C. al P.C.R.din 10 martie 1941:Marşul triumfător al eroicei Armate Roşii în Basarabia şi Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliştilor şi moşierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei şi Bucovinei de Nord a Armatei Roşii glorioase, manifestarea iubirii adânci faţă de poporul sovietic, Partidul Bolşevic, faţă de conducătorul şi eliberatorul popoarelor, tovarăşul Stalin, a avut un  avut un răsunet şi o influeanţă deosebit de mare în masele de la oraşe şi sate din România[3].

Există multe materiale de arhivă referitoare la situaţia civililor din Basarabia în intervalul 28 iunie – 3 iulie 1940. Numeroase documente militare, cum ar fi jurnalele de operaţii, dări de seamă, rapoarte informative, telegrame, etc., şi civile (rapoarte administrative, de poliţie, jurnale personale) indică participarea unora dintre evreii basarabeni la acţiunile antiromâneşti şi prosovietice. Cercetătorii care subliniază relevanţa acestor documente se referă la acţiuni precum:arborarea steagurilor roşii, manifestări de simpatie faţă de forţele sovietice, mitinguri de prietenie în cinstea armatei sovietice, ofense aduse însemnelor naţionale româneşti, monumentelor şi bisericilor, confiscarea unor bunuri aparţinând armatei sau diverselor instituţii civile, participarea la acţiunile trupelor sovietice de dezarmare a utilităţilor şi subunităţilor româneşti, maltratări de militari români, chiar şi asasinate. Se mai arată că aceste acţiuni au fost mai frecvente în localităţile urbane în care populaţia evreiască era mai numeroasă – Soroca, Chişinău, Bălţi, Ismail etc. – sau în satele situate pe rutele de retragere a marilor unităţi române. Unii istorici argumentează că marele număr de asemenea documente incriminatoare reflectă o realitate istorică:evreii din Basarabia erau antiromâni[4].

Ocupanţii au format şi instruit celule comuniste formate majoritatea din minoritari. Acestea au fost pregătite din timp şi în mod special în vederea împiedicării operaţiilor de evacuare a bunurilor aparţinând instituţiilor de stat şi ale armatei române din Basarabia. Grupurile de minoritari au acţionat aproape identic şi au avut ca scop:oprierea transporturilor de materiale spre gări prin blocarea străzilor cu mase compacte de aşa-zişi demonstranţi;  refuzul de a afectua transporturi din partea celor care deţineau mijloace de transport;blocarea gărilor şi garniturilor trenurilor de evacuare prin orice mijloace, inclusiv folosirea armelor de foc;sechestrarea de bunuri în drum spre gară sau pe peronul gării[5].

 În ziua de 9 septembrie, la Chişinău, colonelul medic în rezervă Cerchez Nicolae, martor la acţiuni aparent dezordonate şi fără nici un plan al comitetelor şi bandelor de minoritari, declara autorităţilor romîne la Ungheni, cu ocazia repatrierii:„Imediat ce a plecat ultimul tren de evacuare din acea seară, 28 iunie, din Chişinău, a invadat peronul staţiei ca scoasă din pământ o mulţime entuziasmată de copii, oameni maturi, care aclamau pe Stalin agitând steaguri şi panglici roşii. Se aprinseseră luminile şi felinarele de la intrarea staţiei dinspre Tighina iar mulţimea a crezut că vine delegaţia sovietică şi s-a repezit cu elan şi urale şi aclamaţii spre întâmpinare. Copii de 16 – 17 ani, evrei, se agitau nebuneşte. Delegaţia sovietică a venit mai târziu, în patru tancuri, după ce se înnoptase de tot”[6]. La Soroca, evreii înarmaţi au atacat camioanele Cercului de Recrutare, împiedicând evacuarea. În darea de seamă a acestuia se menţiona printre altele:„Al treilea transport în care s-a pus întreaga arhivă a Cercului, toată arhiva Subinspectoratului pregătirii premilitare Soroca şi tot bagajul şi efectele persoanale ale ofiţerilor activi şi în rezervă, precum şi tezaurul Administraţiei Financiare Soroca nu s-a putut efectua din următoarele cauze:la ora 14, 30 bande înarmate de evrei au trecut malul Nistrului şi au înfipt steaguri roşii cu emblema sovietică chiar pe mal pe direcţia de acces în oraş;alte două bande de aproximativ 200-300 de evrei înarmaţi cu revolvere s-au adunat în centrul oraşului la poarta Cercului de Recrutare;tot în acest timp au trecut Nistrul aproximativ 3 plutoane de cavalerie sovietică care, înconjurate de bandele de evrei, au pus stăpânire pe Prefectură, Primărie şi oficiul P.T.T., iar a patra grupă s-a îndreptat spre depozitul de benzină unde se găsea la alimentare autocamionul al 3-lea. Autocamionului i s-au tăiat cauciucurile şi tot conţinutul lui a fost descărcat şi jefuit”[7]. Devastarea coloanelor de retragere ale armatei şi administraţiei româneşti au avut ca scop împiedicarea evacuării depozitelor militare şi a averii statului român. Aproape că nu a existat unitate a armatei române care să nu fi fost atacată şi să i se încetinească ritmul de marş[8].

Pe fondul acestor intamplări, regele Carol al II-lea nota la 29 iunie 1940:„ Excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evreii, care-i atacau şi-i insultau pe ai noştri, au fost ofiţeri batjocoriţi, unităţi dezorganizate”[9], la 30 iunie:„Incidente, mai ales cu populaţia evreiască au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile, s-au împuşcat funcţionari, s-au atacat chiar unităţi militare”. La i iulie:„ Tot aceleaşi ştiri asupra exceselor şi agresiunilor din partea evreilor şi comuniştilor. Ele se fac mai ales asupra ofiţerilor care sunt adesea bătuţi şi degradaţi”.  S-au  regele mai nota la 3 iulie 1940:„ Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost declarată zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinatele şi molestările mă fac sa mă tem să cred că se jor produce reacţii primejdioase”. La 6 iulie:„Ştirile din ţară sunt îngrijorătoare, purtarea evreilor din Basarabia şi Bucovina a fost aşa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacţie şi o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări”[10]. Este adevărat şi faptul că în momentul ocupaţiei sovietice au existat şi români care i-au primit cu bucurie pe sovietici în Basarabia, iar în acest sens regele Carol al II-lea nota la 30 iunie 1940:„Ştirile din Basarbia sunt tot mai triste. Din păcate am avut dreptate cu aşa numita reorganizare a F.R.N., mulţi dintre conducătorii de acolo s-au arătat complet bolşevizaţi, fiind cei dintâi care au primit cu drapele roşii şi flori trupele sovietice[11].

Făcând referire la aceste violenţe şi culpa evreilor, în capitolul dedicat atitudinii şi acţiunilor manifestate de evrei în timpul evacuării Basarabiei, în raportul final al Comisiei Internaţionale pentru studierea Holocaustului, se stabilea încă de la început că:

„Un clişeu dominant în istoriografia românească despre perioada 28 iunie – 3 iulie 1940 este cel potrivit căruia evreii din Basarabia s-au comportat vexatoriu faţă de autorităţile şi de trupele române în retragere. Această credinţă, deşi falsă, a fost folosită pentru a justifica acţiunile ulterioare antievreieşti ale românilor”.

Deşi existenţa unor multitudini de surse care îi invinuieşte pe evrei nu este combătută, în raportul final al Comisiei pentru studierea Holocaustului se pune sub semnul întrebării măsura în care acestea ar fi izvoare obiective.

Este un fapt istoric că, în cursul retragerii trupelor române, grupuri de locuitori sau indivizi de diferite naţionalităţi, inclusiv etnici români din Basarabia au comis acte reprobabile împotriva militarilor români care se cereau condamnate fără nici o indulgenţă.

Note

[1]Ioan Scurtu, Istoria Basarabiei de la începuturi până în 2003, Editura Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2003, p. 337-338

[2]Ibidem, pag.. 344

[3]Ibidem, p. 339-341

[4]Ibidem, pag. 402

[5]Ioan Scurtu, Drama românilor dintre Prut şi Nistru, Editura Polirom Bucureşti, 1992, pag. 122-130

[6]Ioan Scurtu, Istoria Basarabiei, Editura Polirom, Bucuresti, p. 345, pag. 288-300

[7]Ibidem, p.346

[8]Ibidem, pag. 403-405.

[9]Insemnarile regelui Carol al II-lea, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2001, pag. 233

[10]Ibidem, pag. 244-250

[11]Idem, pag. 255