Armata Roșie, Jukov și adevărul despre 1 iunie 1941

Autorii din fostul lagăr socialist au insistat cu eroism intelectual pe ideea că la 22 iunie 1941 Armata Roșie a fost atacată prin surprindere și n-a putut să reziste valurilor de asalt ale Wehrmachtului, cele ce aveau experiența anilor de război. Au fpst găsite tot felul de explicații pentru eșecul din vara anului 1941 și s-a scris că Stalin n-a început înarmarea și avea încredere în cuvântul lui Hitler. N-a acordat importanță instrucției și chiar a trecut la epurarea organismului militar de oameni de valoarea lui Mihail Tuhacevski.

Trupele sovietice de la granița de vest erau puține și slab înarmate, dar această minciună nu este în conformitate cu ceea ce s-a publicat sub numele lui Jukov, mareșal care a fost trimis de Stalin pe toate fronturile în calitate de reprezentant personal pentru stimularea prin teroare a comandanților și, implicit, a trupelor. Liderul militar a scris că erau masate la sfârșitul lunii mai 1941 în partea de vest a vastului lagăr socialist efective militare ce ajungeau până la 2.900.000 de oameni.

Istoricii comuniști au fost în stare să ”uite” de aceste divizii ce erau deplasate până pe linia de frontieră. Dacă toate marile unități ar fi fost completate cu efectivele prevăzute de regulamente, ar fi fost în regiunile vestice echivalentul a 200 de divizii. Experiența războiului mondial demonstrase că se pot duce lupte și cu unități mai mici și, implicit, mai mobile.

Exista legenda conform căreia nu exista o dotare satisfăcătoare cu tancuri din cauză că Stalin n-a dorit să înceapă trecerea economiei pe picior de război, dar sursa sovietică precizează că au fost prezente în zona vestică 1.800 de tancuri mijlocii și grele, cele despre care s-a scris că n-aveau egal în tabăra germană. S-ar fi putut forma din aceste blindate moderne 9 – 10 divizii de tancuri cu o dotare incredibilă pentru momentul 1941.

S-a preferat folosirea împreună cu modelele mai vechi pentru ca astfel să fie sporită forța maselor de mașini. Stalin era prea pregătit de luptă și ce se poate spune despre Hitler, cel ce nu avea un tanc comparabil cu un T-34. Nu exista un singur blindat capabil să înfrunte un astfel de colos metalic și chiar se recomanda în 1942 să acționeze câte trei tancuri germane împotriva unuia singur sovietic pentru a se putea efectua o tragere de precizie din flanc sau spate, acolo unde armura era slabă.

Problema militarilor germani era că nu aveau în 1941 arme care să neutralizeze un zid de tancuri și nici măcar nu s-a știut de existența acestora. A fost un șoc când au început să iasă de prin păduri monștri scârțâind din toate încheieturile metalice. Numai tunurile antiaeriene de calibrul 88 mm erau capabile să perforeze armura frontală de la mari distanțe, dar acestea erau puține și aveau siluetă înaltă, adică erau expuse focului inamic.

Cei care au pregătit cartea pentru tipar au avut grijă să scrie că existau în iunie 1941 multe tancuri ușoare, dar n-au mai precizat o altă caracteristică. Ar fi fost interesante datele despre armamentul de la bord. Nici masa nu era indicată. Mai mult. Autorii au avut grijă să scrie că au fost mijloace blindate cu o uzură deosebită a motoarelor, deci nu prea mai erau utile în lupte de durată și, mai ales, în teren greu. Nu se spune ceva despre numărul acestora, nici măcar renumitele procente adorate de istoricii lagărului socialist.

Puterea Armatei Roșii era dată însă de gurile de foc ale artileriei și au fost amintite circa 35.000 de aruncătoare de mine și tunuri. N-au fost incluse în acest calcul aruncătoarele de mine de calibrul 50 mm, cele ce erau disponibile în structura micilor unități de infanterie. Artileria a fost întotdeauna un mare consumator de muniție și erau necesare camioane speciale pentru aducerea rapidă a proiectilelor spre pozițiile de tragere. Unele tunuri aveau tracțiune cu cai pentru că erau mai ușoare, dar Stalin ordonase trecerea la motorizarea tracțiunii din domeniul artileristic.

Nu putea un militar de carieră să treacă peste componenta aeronautică și se precizează că erau peste 1.500 de avioane de toate tipurile. Erau echivalentul a 7 – 8 divizii de aviație, ceea ce nu înseamnă o lipsă de pregătire. Se subînțelege că avioanele nu erau singure pe piste. Existau tunuri antiaeriene pentru protecție, cisterne, camioane destinate transportului de muniții speciale etc. Orice aerodrom trebuia să fie plin cu depozite de carburant și de bombe.

Armata Roșie a fost pregătită de război și primea noi efective din adâncimea teritoriului, dar trupele erau dispuse prea aproape de frontieră în poziții imposibil de apărat în cazul în care inamicul trece primul la acțiune. Așa se explică dezastrul din anul 1941. Iosif Vissarionovici Stalin a vrut să cucerească întreaga Europă, dar s-a pregătit prea mult și n-a crezut că Adolf Hitler va da ordin de atac având atât de puțină tehnică motorizată, artileristică și aeronautică.

_{Foto sus: Gheorghi Jukov participă la o paradă a victoriei după cel de-al Doilea Război Mondial (© Mil.ru)}