Al Doilea Război Mondial: Reperele unui conflict epic

Dată fiind magnitudinea războiului din acei ani (1939-1945), e imposibil un rezumat cu toate detaliile cruciale ale conflictului, din Europa până în Asia de Sud-Est și nordul Africii.

Totuși, interpretarea convențională reține câteva momente de cumpănă ale conflictului, în care sorții șansei puteau să cadă de o parte sau de alta. Desigur, fac precizarea că pe acest teren ne aflăm într-o istorie contrafactuală, dar, într-o analiză de acest gen, transcenderea graniței real vs posibil e inevitabilă.

I) Cedările în fața Germaniei (1936-1938), de care vorbeam mai sus, au fost un astfel de reper. Dacă democrațiile erau mai ferme, agresivitatea lui Hitler putea fi domolită.

II) Căderea Franței a însemnat inclusiv colapsul unor aliați relativ îndepărtați, precum România. Mai mult de atât: armata cea mai bine cotată a Europei la nivelul anului 1939 (cea franceză) a fost clar depășită de o alta care abia își revenise din trauma înfrângerii. Modernitatea tacticii de luptă germane – blindate contra liniei fortificate gen Maginot, aviația ușoară ca suport pentru infanterie, un pionierat notabil în domeniul balistic, tactica „haitelor” de submarine din Atlantic, tehnologia cauciucului sintetic, tehnicile de cifrare surprinzătoare, cercetările în domeniul atomic ș.a. – a asigurat (sau promis) o vreme efectul surprizei, simbolizat, în memoria comună, de mitul (din 1939) al cavaleriei poloneze care ar fi luptat cu lăncii și săbii împotriva tancurilor Panzer germane sau, în 1944, de „arma supremă” (atomică) cu care Hitler încă își încuraja aliații, inclusiv pe Ion Antonescu.

III) Glorioasa „bătălie aeriană a Angliei” (iulie-noiembrie 1940) a fost, în schimb, un reper indubitabil: bărbații și femeile din Royal Air Force au stopat, printr-o rezistență acerbă, planul hitlerist de pregătire a unei invazii terestre a Marii Britanii printr-o victorie, în controlul spațiului aerian, asupra aviației germane Luftwaffe. Desigur, din rezistența aviației britanice din toamna lui 1940 decurge și aero-atacul aliat asupra Bucureștiului, din 4 aprilie 1944, dar acestea sunt ale filei două fețe, vorba lui M. Eminescu.

Baza navală americană de la Pearl Harbor, atacată de japonezi la 7 decembrie 1941 (© Getty Images)

IV) La ora 7:48 (după orarul din zona hawaiiană), în dimineața zilei de 7 decembrie 1941, 353 de avioane japoneze și câteva zeci de minisubmarine atacau în câteva valuri baza americană de la Pearl Harbor și astfel SUA, până atunci neutre, intrau în alianța împotriva Axei. Premierul britanic Winston Churchill a aflat imediat vestea (la Londra era trecut de ora 18 după orarul GMT), la fel Stalin, la Kremlin. Din motive diferite, ambii au considerat-o o veste bună. Rămâne o dezbatere reală dacă atacul japonez (convenit cu Adolf Hitler) a fost o decizie strategică abilă; cert este că, pe 11 decembrie, Germania și Italia au declarat război Statelor Unite (iar pe 12 decembrie, și România!) și astfel toată forța economiei americane avea să aplece balanța în favoarea alianței anti-Axă. SUA aveau să lupte în Europa și în Asia-Pacific și, mai mult de atât, ajutorul american a fost determinant pentru rezistența britanică și sovietică. 7 decembrie 1941 rămâne pentru americani „o zi o infamiei”, dar, pentru Europa, a fost un reper al salvării sale.

V) În primele luni după iunie 1941, armata sovietică a fost în plin haos, iar pierderile sale (morți, răniți, prizonieri) au fost uriașe. Totuși, capacitatea de reziliență a sovieticilor a fost la fel de impresionantă și, în plus față de bătălia pentru Moscova (decembrie 1941), alte două dintre campanile purtate pe teritoriul URSS rămân repere incontestabile ale conflictului: bătălia pentru Stalingrad (azi Volgograd; august 1942-februarie 1943) și bătălia de la Kursk (iulie-august 1943, cea mai mare bătălie de tancuri din istorie). Toate trei soldate cu victorii sovietice, aceste campanii (și mai ales ultimele două) au plasat armata sovietică în contraofensivă, iar impasul germanilor și al aliaților se va accentua pas cu pas. Condusă cu o mână de fier și cu o strategie care lua în calcul rezultatele de etapă și mai puțin pierderile, bazată pe un rezervor demografic extins și pe o populație cu educație patriotică inclusă în ideologia oficială și obișnuită cu privațiunile și sacrificiile, armata sovietică a luptat eroic împotriva fostului aliat din 1939-1941 și, în cele din urmă, își va duce răzbunarea până în inima Berlinului (iar ideologia comunistă, până în centrul Europei).

VI) Confruntarea din Pacific dintre Statele Unite și Japonia imperială a durat aproape patru ani (decembrie 1941-august 1945), multe bătălii au fost importante, dar nici una nu păstrează legenda bătăliei de la Midway, cea mai mare din războiul Pacificului. Trei portavioane (unul va fi pierdut), circa 25 de nave de război și circa 250 de avioane de partea americană, patru portavioane (toate scufundate în luptă), 17 nave de război (dar mai mari decât cele americane) și circa 260 de avioane de partea japoneză și-au disputat zona strategică a atolului Midway vreme de patru zile (4-7 iunie 1942), iar victoria americană a creat bazele pentru înaintarea lor spre Guadalcanal, Insulele Solomon și în cele din urmă spre arhipelagul nipon. Bombardarea atomică a orașelor Hiroshima și Nagasaki, în august 1945, a fost răzbunarea simbolică pentru ziua de 7 decembrie 1941, dar ea va deschide un alt capitol, în continuare contestat, din istoria tehnologiei umane.

VII) În fine, debarcarea anglo-americană din Normandia (6 iunie-19 august 1944; de asemenea, contingente de canadieni, francezi, polonezi ș.a. au fost parte) reprezintă în sine nu numai o victorie militară impresionantă, ci și o realizare logistică de proporții inedite. Lovitura a fost năucitoare pentru armata germană (și pentru Adolf Hitler), pentru că pierderea inițiativei strategice în vestul Europei avea să ducă în câteva zile la eliberarea Parisului (25 august) și la asaltul aliat asupra Germaniei, în câteva luni. Circa 1 milion și jumătate de soldați aliați au fost aduși pe sol continental în urma debarcării și, desigur, adăugată înfrângerilor din estul Europei, această campanie din Vest avea să pună capăt utopiei celui de Al Treilea Reich „milenar”.

Acest capitol de istorie este un reper crucial, chiar dacă nouă – celor din Estul Europei – ne rămâne regretul că o debarcare occidentală n-a avut loc și în Balcani (premierul Churchill a avut această idee, dar nu a susținut-o până la capăt).

Acest text este un fragment din articolul „Războiul care a creat lumea noastră”, publicat în numărul 280 al revistei „Historia” (revista:280), disponibil în format digital pe platforma paydemic.

_{Foto sus: Perspectivă asupra Tamisei în două momente ale istoriei: Londra în timpul bombardamentelor germane și Londra care sărbătorea 75 de ani de la încheierea războiului. Imagini suprapuse (© Getty Images)}