VIDEO Şapte răniţi, după aterizarea de urgenţă a unui avion istoric la Berlin jpeg

VIDEO Şapte răniţi, după aterizarea de urgenţă a unui avion istoric la Berlin

📁 Războiul Rece
Autor: Redacția
🗓️ 21 iunie 2010

Şapte pasageri ai unui avion DC3, care a participat la podul aerian din 1948-1949 din Berlin, au fost răniţi uşor, sâmbătă, după aterizarea de urgenţă în apropierea aeroportului internaţional berlinez Schoenefeld, informează Mediafax.

Avionul, denumit "bombardier cu dulciuri" în timpul podului aerian care a alimentat Berlinul de Vest în timpul blocadei sovietice, "a trebuit să aterizeze de urgenţă după decolare, din motive încă neexplicate", conform unui comunicat al aeroportului berlinez.

În total, 25 de pasageri şi trei membri ai personalului de cabină se aflau la bordul aparatului societăţii Air Service Berlin, care organizează, pe lângă zborurile cu acest avion istoric, tururi cu hidravionul, elicoptere, montgolfiere şi salturi cu paraşuta.

"Este ultimul aparat din Europa care îndeplineşte funcţii comerciale", a declarat Holger Trocha, purtător de cuvânt al societăţii specializate în organizarea evenimentelor, care propune de zece ani tururi cu DC3.

Potrivit acestuia, "aproximativ 40.000 de persoane" trăiesc în fiecare an această experienţă la bordul DC3, care zboară la aproximativ 600 de metri altitudine şi la o viteză de circa 230 de kilometri pe oră.

DC3 A FOST AVIONUL CEL  MAI FOLOSIT ÎN TIMPUL BLOCADEI BERLINULUI

O anchetă a fost demarată pentru a determina cauzele incidentului, care a constrâns aeroportul Schoenefeld să se închidă timp de 15 minute.

Aproximativ 2, 3 milioane de tone de alimente, cărbune şi benzină au fost transportate în Berlinul de Vest datorită podului aerian din perioada iunie 1948-mai 1949.