Tezaur din vremea dacilor descoperit la Cacica png

Tezaur din vremea dacilor descoperit la Cacica

📁 Dacia antică
🗓️ 7 august 2014

Nu mai puţin de 300 de monede dacice din argint şi 40 de fragmente monetare au fost descoperite, duminică, între localităţile Pârteştii de Sus şi Cacica (judeţul Suceava).

Descoperirea a fost făcută de Paul Croitoriu, în vârstă de 37 de ani, funcţionar al Primăriei Cacica, la compartimentul de informare turistică. Pasionat de istorie, bărbatul şi-a cumpărat un aparat de detectare a metalelor, pe care l-a înregistrat la poliţie la începutul acestui an. Deseori, în weekend-uri, bărbatul şi fiul său de 13 ani, Alexandru Alois, au luat la pas zonele din jurul localităţii Cacica, găsind doar o monedă Kreuzer din Austria. „Până acum am descoperit doar cartuşe, conserve şi cuie. O singură dată am găsit un crăiţar vechi de două sute de ani”, a mărturisit Paul Croitoriu.

Comoara de pe marginea drumului

Duminică, norocul bărbatul s-a schimbat. Între localităţile Cacica şi Pârteştii de Sus, pe marginea unui drum public de lângă pădure, bărbatul a descoperit 300 de monede de argint. După o documentare pe internet, bărbatul a realizat că a făcut o descoperire importantă. Imediat a luat legătura cu Poliţia de patrimoniu şi cu Direcţia Judeţeană de Cultură şi a predat monedele.

Bărbatul a luat aceasă decizie pentru a-i da un exemplu pozitiv fiului său. „Nici nu m-am gândit să păstrez monedele. Ce exemplu i-aş fi dat fiului meu?”, a spus Paul Croitoriu. Mai mult, o astfel de descoperire ar îmbunătăţi şi imaginea persoanelor pasionate de „detecting”, crede Paul Croitoriu. Bărbatul a ţinut să precizeze că el nu se consideră un „vânător de comori”.

„Astfel de descoperiri ne-ar putea face pe noi, detecţioniştii, să fim văzuţi cu alţi ochi de arheologi”, a spus Croitoriu, care a mărturisit că mulţumirea lui cea mai mare este că a reuşit să pună comuna Cacica pe harta descoperirilor importante din ţară.

Imitaţii dacice ale unor bani greceşti

La o primă analiză, specialiştii Direcţiei Judeţene de Cultură au stabilit că este vorba despre imitaţii dacice ale unor monede greceşti din secolul al III-lea î.e.n. Mai exact, cele mai multe piese ar fi imitaţii ale unor drahme bătute de regele Filip al II-lea al Macedoniei. „Fiecare monedă este din argint brut, un argint care nu este de o foarte bună calitate. Unele dintre monede au pe o parte chipurile unor personalităţi şi pe cealaltă parte un cavaler călare pe un cal sau diverse alte însemne”, ne-a precizat Viorel Blănaru, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene de Cultură Suceava.

Pe piaţa neagră, monedele ar valora 150.000 de euro. În total, cele 300 de monede cântăresc 1, 5 kilograme de argint. Blănaru consideră că descoperirea tezaurului în zona Cacica ar putea avea legătură cu prezenţa unor importante zăcăminte de sare. Viorel Blănaru susţine că, în ţară, tezarul ar fi cel mai mare din perioada respectivă. Monedele vor trece printr-un proces de restaurare, după care vor ajunge în Patrimoniul Muzeului de Istorie din Suceava.

Monede din vremea lui Ştefan cel Mare

Viorel Blănaru a explicat că tezaurul de la Cacica este unicul de acest fel descoperit vreodată în Suceava. Pe teritoriul judeţului, în urma săpăturilor arheologice, au mai fost descoperit şi alte tezaure, dar mult mai recente. „În timpul unor săpături la Curtea Domnească am găsit, împreună cu arheologul Florin Hău, un tezaur de 450 de piese datând din prima partea a domniei lui Ştefan cel Mare. Tezaurul era însă format din monede mici, acum vorbim de 1, 5 kilograme de argint”, a explicat Blănaru.

Citeste mai mult:adev.ro/n9xczq