Ruşii consideră că Stalin a fost cea mai importantă personalitate din istorie jpeg

Ruşii consideră că Stalin a fost cea mai importantă personalitate din istorie

📁 Stalin și stalinism
Autor: Adevarul.ro
🗓️ 26 iunie 2017

Cel mai sângeros dictator al secolului XX este considerat de ruşi drept cea mai importantă personalitate din istorie, potrivit unui sondaj publicat recent de Centrul Levada.

Invitaţi să aleagă cea mai importantă personalitate din istorie, ruşii au plasat pe prima poziţie un fost dictator cu origini georgiene care a condus Uniunea Sovietică timp de aproape 30 de ani, din 1924 până în 1953. Este vorba de Iosif Vissarionovici Stalin, un fost lider de stat care a trimis la moarte zeci de milioane de oameni şi a cărui memorie are parte de o resuscitare sub regimul Putin, scrie adevarul.ro.

Potrivit sondajului Centrului Levada, 38% dintre ruşi cred că Stalin este cea mai importantă personalitate din toate timpurile. Fostul dictator sovietic este urmat la scurtă distanţă de actualul lider de la Kremlin Vladimir Putin (34%), aflat la egalitate cu Aleksandr Puşkin, considerat a fi poetul care a pus bazele literaturii ruse moderne.

Primul lider al Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, s-a ales cu locul patru în preferinţele ruşilor, cu 32%, iar Petru I cu locul cinci, cu 29%. Primul străin din top este Napoleon I, pe 14, cu 9%. Ultimul sondaj de acest gen datează de acum cinci ani. Atunci Putin se plasa pe poziţia a cincea, după Stalin, Petru I, Lenin şi Puşkin.

Sondajul a fost efectuat în perioada 7-10 aprilie, pe un eşantion de 1.600 de persoane de cel puţin 18 ani din 137 de localităţi, iar respondenţii au putut alege mai multe variante în acelaşi timp.

Foto: Mormântul lui Stalin, lângă zidul Kremlinului