O statuie a lui Tutankamon, furată de la Muzeul Egiptean jpeg

O statuie a lui Tutankamon, furată de la Muzeul Egiptean

📁 Egiptul Antic
🗓️ 14 februarie 2011

Ministrul Antichităţilor din Egipt, Zahi Hawass a descoperit, în urma unui inventar, că 18 obiecte de valoare au dispărut din Muzeul Egiptean după ce instituţia a fost spartă în timpul protestelor.

Printre obiectele dispărute se numără o statuie de lemn aurit a faraonului Tutankamon, precum şi bucăţi dintr-o altă statuetă a aceluiaşi faraon.

De asemeneau au dispărut o statuetă de calcar a faraonului Akenaten, o statuetă cu Yuya, nepotul acestuia, veche de 3.000 de ani, o statuetă a reginei Nefertiti, statueta unui scrib din antichitate, precum şi un scarabeu aurit, care împodobea o mumie.Soldaţii care păzesc muzeul a afirmat, de asemenea, că au fost furate şi o serie de inele şi brăţări.Iniţial, Hawass spusese că aproximativ 70 de obiecte au fost deteriorate, în timpul spargerii care a avut loc pe 28 ianuarie, însă până acum nu se spusese că s-ar fi furat ceva.Hawass a spus că armata şi poliţia din Egipt au reţinut deja un grup de spărgători care sunt interogaţi în legăutră cu obiectele dispărute. Ministrul a adăugat că, în opinia sa, muzeul nu mai este un loc sigur pentru păstrarea obiectelor de valoare.Muzeul Egiptean conţine peste 100.000 de artefacte, printre care şi faimoasa mască funerară de aur a faraonului Tutankamon.Clădirea, aflată chiar în proximitatea pieţei Tahrir, a fost păzită de armată şi de o serie de voluntari în timpul celor 18 zile de protest din capitala Egiptului.