Muzeul de Istorie din Suceava, în pericol de prăbuşire
Structura de rezistenţă a clădirii este afectată în profunzime, pereţii sunt fisuraţi, iar piesele vechi încep să se deterioreze. Există un proiect de 11 milioane de euro de consolidare a instituţiei, aprobat de Guvern, pentru care nu s-au găsit bani.
Muzeul de Istorie al Bucovinei riscă să se prăbuşească la cel mai mic cutremur. Crăpăturile din tavane şi pereţii fisuraţi vin să argumenteze acest pericol.
Reprezentanţii instituţiei spun că structura de rezistenţă a clădirii este afectată, fiind nevoie de o consolidare urgentă a acesteia. „ Este o clădire care la primul cutremur va cădea. Avem nevoie de bani pentru a o consolida“, ne-a declarat Emil Ursu, director Muzeul de Istorie al Bucovinei Suceava.
Ultimele reparaţii, în ’70
Imobilul este alcătuit din două corpuri, unul datând din anul 1904 şi celălalt din 1950. Iniţial, muzeul a fost garnizoană austriacă. Apoi, a fost sediul Prefecturii şi, de peste 40 de ani, a devenit depozit pentru descoperirile arheologice.
Ultima dată când au fost făcute lucrări de restaurare aici a fost în anul 1970. „S-au făcut atunci o serie de lucrări care nu au fost duse până la capăt“, a adăugat directorul muzeului. Autorităţile locale au făcut un proiect de atragare de fonduri, dar s-au lovit de lipsa de bani.„Consiliul Judeţean a depus un proiect în valoare de 11 milioane de euro, prin care să se obţină bani europeni prin Programul Operaţional Regional“, a spus Emil Ursu. Proiectul a fost depus de anul trecut, a fost verificat şi aprobat, însă banii nu au venit nici până în prezent.
Piese unice, în pericol de degradare
Prioritare sunt consolidarea structurii de rezistenţă a clădirii şi modernizarea acesteia la standarde europene. Importantă este şi asigurarea de condiţii pentru conservarea exponatelor cu importanţă istorică. „Fiecare piesă din muzeul nostru este rară. Foarte multe dintre ele sunt unicat“, a precizat Emil Ursu.
Angajaţii muzeului se tem că starea în care se află clădirea ar putea duce la deteriorarea pieselor foarte vechi. „Se vede cu ochiul liber că multele fisuri adunate într-o sută de ani se fac din ce în ce mai mari. Suntem în pericolul ca degradarea clădirii să afecteze cel mai mult păstrarea colecţiilor. Să nu uităm că rolul muzeului este mai întâi să păstreze colecţiile şi apoi să le cerceteze şi să le valorifice“, ne-a declarat Benone Jetăreanu, muzeograf.