Istoria scrisă de copii, EUSTORY Istoria Mea jpeg

Istoria scrisă de copii, EUSTORY-Istoria Mea

Ceremonia de premiere a ediţiei a VI-a a concursului ISTORIA MEA-EUSTORY a avut loc vineri 4 iunie 2010 la Palatul Parlamentului, având drept gazdă pe preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase.

Elevi din întreaga ţară şi nu numai au participat la acest concurs a cărui obiective sunt legate destimularea interesului tinerilor pentru trecutul istoric şi pentru cunoaştere în general, de dezvoltarea ataşamentului tinerilor faţă de comunitatea locală din care fac parte, de statul român, de valorile europene şi general umane, precum şi de formarea deprinderilor de cercetare istorică la tineri, cultivarea rigorii ştiinţifice şi îmbogăţirea cunoaşterii istorice prin concentrarea atenţiei asupra unor teme şi subiecte neglijate de obicei în predarea şcolară a istoriei.

Dincolo de o temă a unui concurs se caută în primul rând dezvoltarea capacităţii tinerilor de a înţelege realitatea curentă, de a o reflecta în mod critic şi de a-şi asuma responsabilităţile ce le revin în cadrul societăţii.

Tema acestei ediţii a fost LUMEA MUNCII IERI ŞI AZI:PROFESII, STILURI DE VIAŢĂ, REPREZENTĂRI.

Concursul ISTORIA MEA – EUSTORY este organizat de Asociaţia DRIFI cu sprijinul Centrului de Studii Istorice, Economice şi Sociale, al Fundaţiei Körber, al Băncii Naţionale a României, al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, al Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, al Institutului Cultural Român, al Arhivelor Naţionale şi al Fundaţiei Culturale „Magazin Istoric”. La fel ca şi ediţiile anterioare, şi această ediţie se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Parte a reţelei EUSTORY, care grupează concursuri de cercetare istorică desfăşurate în 22 ţări europene, concursul ISTORIA MEA – EUSTORY îşi propune să stimuleze interesul tinerilor pentru cercetarea istoriei, precum şi dezvoltarea ataşamentului acestora faţă de comunitatea locală din care fac parte, faţă de valorile europene şi umane.

În cadrul acestui concurs, tinerii realizează cercetări istorice pe un subiect liber ales în cadrul temei generale propuse de organizatori. Lucrările pot fi individuale sau realizate în echipe formate din maximum 4 membri.

Lucrările pot să fie prezentate fie sub forma unor texte scrise, fie sub cea a unor înregistrări audio sau video, animaţii computerizate, albume, fotomontaje, colaje, machete etc.;ele pot să fie redactate fie în limba română, fie în altă limbă în care participanţii învaţă istoria în şcoală în România, conform legislaţiei în vigoare. Două jurii distincte vor evalua lucrările, iar Consiliul Ştiinţific al concursului, format din 10 distinşi istorici din Bucureşti, Cluj şi Iaşi va stabili rezultatele finale.

Iată lista câştigătorilor

Premiul I-3

Baciu Bogdan, Loghin Sebastian, Ciornei Alexandra, Gorovei Alina, Socol Ştefan, îndrumător prof. Codrin Benţa (Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni)-Tainele lemnului, arta de a da formă

Mirică Alina Mihaela, Chivu Corina, Dobre Mihai Cosmin, Mustăţea Ana Maria, Tănase

Elena Corina, îndrumător prof. Dănuţ Solcan (Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu” Buzău)-Marta şi Maria. Consideraţii asupra muncii în domeniul religios (spaţiul creştin ortodox)

Mureşan Marius, Hodiş Sanda Ioana, Coroian Alexandra, Buzan Denisa Maria, îndrumător prof. Ioan Cămpean (Liceul „Petru Maior” din Gherla) Oameni profesii şi Stiluri de Viaţă în zona Gherla – Premiu suţinut de Institutul Cultural Roman

Premiul II-5

Nicoară Laura, Bucur Iulia Elena, Gongu Mihaela Georgiana, Popescu Daniela, Stan Medeea Diana, îndrumător prof. Dănuţ Solcan (Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu” Buzău)-"Munca pe piedestal":un mit al ideologiilor totalitare

Rusu Cristina Adriana, Basalic Loredana Diana, îndrumător Carmen Cătălina Alexa (Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui)-Profesia:Supravieţuitor

Ailenii Aleco, Petrescu Ioana Luiza, Apostol Raluca, Plushcaite Viorica, Coman Oana Maria, îndrumători prof. Angela Căşăriu, prof. Nicolae Plushkis (Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani)-"Eliberaţii" pleacă în robie

Bejenariu Lavinia Elena, îndrumător prof. Mihaela Hendreş (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Iaşi)-Mic ghid despre meseria de tatuator

Stoica Vlad Gabriel, Stoica Ovidiu Vasile, Stăncioiu Radu Gheorghe, Stoica Simona Elena, îndrumător prof. Ion Stoica (Grupul Şcolar Industrial Petrol Moreni)-Lumea Muncii ieri şi Azi:profesii, stiluri de viaţă, reprezentări în Neamul Vulpeştilor – Premiu suţinut de Institutul Cultural Roman

Premiul III-11

Atănăsoaie Bianca, Mandaric Maria, Ursu Paula, Roman Mihaela, Miron Raluca, îndrumător prof. Maria Simionescu (Şcoala cu clasele I-VIII Borleşti, jud Neamţ)-Munci şi Zile în satul meu

Stoichescu Vali Mioara, Bica Simion, Banda Sorina Maria, Drăgulescu Călina Elena, Ianoşiga Cristina Alina, îndrumător prof. Gabriela Violeta Bica (Şcoala de Arte şi Meserii Teregova, jud. Caraş Severin)-Dimensiunea muncii în mentalitatea teregoveană 1935-2005

Curtmemet Turchian, Blană Raluca Andreea, Buradel Andreea Liliana, îndrumător prof. Cristina Gîlă (Colegiul Naţional Pedagogic “Constantin Brătescu” Constanţa)-Amintirea trecutului este cheia viitorului

Rusu Alexandra Nicoleta, Ungureanu Loredana Elena, Stoicuţ Alina Violeta, Şerban Alina Ştefania, Ene Andrei îndrumător prof. Claudia Rusu (Colegiul Naţional “Constantin Carabela“ Târgovişte)-Five o'clock şi ceva...în Penitenciarul Mărgineni

Enculescu Maria Daniela, Utoiu Elena Larisa, Dascălu Florentina Alexandra, Dinculean Mădălin, îndrumători prof. Irina Milotinescu, Maria Spătaru (Grup Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Craiova)-Destinul unui copil de prăvălie

Moga Alexandra Loredana, Mitru Diana, Fazakas Dana Cornelia, Manea Călin Andrei, îndrumător prof. Sergiu Aurel Praporgescu (Grup Şcolar „Grigore Moisil” Deva)-Tradiţii şi Obiceiuri în Lumea Meşterilor Fierari din Padurenii Hunedoarei

Dorofte Cristina Elena, Cornea Claudia Maria, îndrumător prof. Madălina Bunduc (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” Iaşi)-Sarea în istorie-Omul în producţia de sare, studiu de caz localitatea Cacica

Ioan George Cristian, Brânzea Răzvan Ştefan, Florescu Arina, îndrumător prof. Didi Alistar (Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Drăgan” Bacău)-Preoţia mai mult decât o slujbă

Adumitroaiei Teodora Cezara, Cavaleru Ioana, Paladi Mădălina Elena, Sandu Roxana Ioana, îndrumător prof. Didi Alistar (Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Drăgan” Bacău)-Omul Sfinţeşte Locul

Burnei Alexandru, Pârtea Alexandru, Mare Eduard, îndrumător prof. Florina Băţăgui (Colegiul Naţional „Ioniţă Asan” Caracal)-Olăritul şi misterele lui

Lungu Brânduşa, Lungu Ana Maria, Banu Corina, Frâncu Andrei, Agatinei Ioana, îndrumători prof. Angela Căşăriu, prof.. Andronache Lidia (Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu”, Paşcani)-Palatul Fermecat…şi locul unde nu se întâmplă nimic – Premiu suţinut de Institutul Cultural Roman

Premiul IV

Alexe Andreea Cătălina, Toader Nicoleta Ecaterina, Enache Daniel Marian, îndrumător prof. Niculina Bercea (Liceul Teoretic „Traian” Constanţa)-Fii chemării albastre, navigatorii

Nacu Alexandra, Vasilache Georgiana, Ciapa Gabriela, Oniceanu Andrada Oana, Labor omnia vincit in probus (Munca îndârjită le învinge pe toate), Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, îndrumător prof. Elena Deleanu.

Petrache Alexandra Loredana, Eftimie Silvia Ştefana, Anton Vlad Bogdan, SARO-Ieri şi azi, Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, îndrumător Vlăduţ Badea.

Hosszu Clara, Brânzoiu Alexandra, Popescu Diana, Predescu Adina, Cât timp vor fi cai pe pământ vor fi şi potcovari, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa, îndrumător prof. Gheorghe Stănescu.

Dorneanu Laura, Cocuz Raluca, Dilema Identităţii, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, îndrumător prof Cătălina Alexa.

Ungureanu Nicoleta, Profesia de farmacist între trecut si prezent, Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila, îndrumător prof. Iuliana Felicia Măciucă.

Caraza Geanina, Gândac Ionuţ Daniel, Bran Simona, Ursu Irina, Munca în epoca de aur, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani, îndrumător prof. Haricleea Mercaş

Crăciun Nicolae, Paulea Alexandra, Turcu Alina, Vintilă Alina, Munca producătorilor de arme din Sibiu

Şcoala cu clasele I-VIII Păuca, jud. Sibiu.

Bercea Ana Maria, Stoichici Valentin,   O izotopie a profesiilor şi a stilurilor de viaţă feminine din secolul al XIX-lea şi până în prezent, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” Ploieşti, îndrumător prof. Niculina Bercea.

Moga Narcis Olimpiu, Hădărig Vlad Cristian, Gligor Sorin Cosmin, Oniga Petru, Vărarii din Poiana Aiudului, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, îndrumător prof. Elisabeta Gheţie.

Cioroba Ştefania Sânziana, Bănaru Ştefania, Clipea Clara, Enescu Speranţa, Cei mici în lumea celor mari. Muncă şi copilărie în perioada interbelică, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa, îndrumător prof. Cezar Stanciu.

Ţarălungă Evelina Estela, Buhă Ioana, Amariţei Irina, Agănencei Mihai, Costea Sabin, Căutătorii de comori scrise...-pe cale de dispariţie?-povestea unui anticar, Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani, îndrumător  prof. Haricleea Mercaş.

Popa Oana, Almăşan Valentina, Radu Oana, Munca în ochii mei, Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” Dej, îndrumător prof. Valeria Huza.

Gheorghe Alexandra, Petrescu Anda, Ţesătoria meşteşug cusut cu fir de aur, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa, îndrumător prof. Stanciu Cezar.

Bindileu Iustina Raluca, Aspecte ale vieţii economice în Comăneşti, Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comăneşti, îndrumător prof. Elena Mihaela Prisacariu.

Adumitroaiei Teodora Cezara, Cavaleru Ioana, Paladi Mădălina Elena, Sandu Roxanaa Ioana, Omul Sfinţeşte Locul, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Drăgan” Bacău, îndrumător prof. Didi Alistar.

Necula Ruxandra, Marin Mirela, Popa Andreea, Gheorghe Maria Mariana, Muzica Lăutărească, Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” Ploieşti, îndrumător prof. Maria Mariana Gheorghe.

Mocanu Alexandra, Cişleanu Andreea, Mocanu Alexandra, Ilinca Mădălina, Dăngulea Teodora, Cascadorul indubitabil – cascadorul, Colegiul Naţional „Constantin Carabela” Târgovişte, îndrumător prof. Emilia Elena Lixandru.

Alexe Angelo, Floare Vaida, Alexe Francesca, Comes Dariu, Profesia de dascăl pe parcursul a trei secole în oraşul academicienilor, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Năsăud, jud. Bistriţa Năsăud, îndrumător prof. Floare Vaida.

Lupu Andrei, Mihalcea Andreea, Refuznic, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.

Anghel Daniela Nicoleta, Colac Ioana, O meserie veche de când lumea…, Colegiul Naţional „Ionita Asan” Caracal, îndrumător prof. Florina Băţăgui.

Nica Octavian, Cheşcă Iosif, Poştaşii, purtătorii gândurilor noastre, Şcoala „Sfântu Vasile” Ploieşti, îndrumător  prof. Simona Bratu.

Andrei Andreea, Hurduc Iulia, Sanda Milancovici, Lumea Muncii Ieri şi Azi în municipiul Bârlad, Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad, îndrumător prof. Maria Marin.

Opincariu Denisa Iulia, Budoiu Andreea, Băluţiu Victor Habrian, Groza Mihai Octavian, Dascălul de Ieri şi Azi-De la şcoala confesională la şcoala europeană, Liceul „Silviu Cărpinişanu” Sebeş, îndrumător prof. Rodica Groza.

Andrei Alice Mariana, Cloşcă Silvia Neluţă, Medicina, Liceul Economic „Petre S. Aurelian” Brăila,   îndrumător prof. Felicia Măciucă. 

Burnei Iulia, Niţă Valentin, Neacşu Elena, Duinea Eduard, Dascălii de ieri şi astăzi, Colegiul Naţional „Ioniţă Asan” Caracal, îndrumători prof. Florina Băţăgui, Răzvan Băţăgui.

Melinte Mihaela, Ghinea Karina Sorana, Economia şi Lumea Muncii, Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad, îndrumător prof. Maria Marin.

Panait Eduard Marian, Moise Alexandru, Cătăuţă Andrei, Munca în portul Brăila, văzută prin ochii celor care lucrau acolo ieri şi azi, Grup Şcolar „Anghel Saligny” Brăila, îndrumător prof. Viorel Bratosin.

Alexe Maria Alexandra, Belghiru Ştefan, Ion Costin, Stan Sergiu, Proiect/actoria, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Bucureşti, îndrumător prof. Cati Stănescu.

Premiul Special pentru cel mai reuşit artefact

Panduru Mihaela Iuliana, Gârniceanu Denisa, Bibanu Mădălina, Ghimiş Andra, Munca ieri şi Azi, Colegiul Naţional „Spiru Haret” Târgu Jiu, îndrumător prof. Carmen Cosmulescu.

Premiul Special pentru cea mai activă şcoală

Şcoala cu clasele I-VIII Slimnic, comuna Tâmboieşti, jud. Vrancea, îndrumător prof. Viorica Ştefan.

Şcoala nr.2 Caracal, jud Olt, îndrumător prof. Răzvan Băţăgui.