În iunie 1942, în plin război mondial, Adolf Hitler face o vizită neaşteptată în Finlanda. Surpriza a fost totală pentru gazde, care, deşi se aflau în război cu URSS, nu voiau să fie percepute de sovietici ca un aliat vasal al Germaniei naziste. La întâlnirea dintre cele două părţi, un microfon „uitat” deschis de către radioul naţional din Finlanda îl va înregistra pe Hitler având o discuţie neprotocolară cu mareşalul Mannerheim. Principalul subiect l-a constituit războiul contra URSS, dar şi importanţa strategică pentru Wehrmachta României.

Pretextul utilizat de Hitler pentru a merge în Finlanda a fost ziua de naştere a mareşalului şi comandantului suprem al forţelor armate finlandeze, Carl Gustav Mannerheim. Luaţi prin surprindere de vizita lui Hitler, finlandezi au evitat să îi facă o primire oficială Fuhrerului. Liderii finlandezii au ales ca loc pentru discuţii un vagon restaurant ce se afla în apropierea aeroportului militar de la Immola, din sud-estul Finlandei.

Conform radioului finlandez, întâlnirea a durat o oră şi a avut două părţi. In prima dintre acestea, care trebuia înregistrată de radio, Hitler a ţinut un scurt discurs şi un toast în onoarea mareşalului Mannerheim. În cea de a doua parte, urmau să aibă loc discuţii particulare între Hitler şi Mannerheim. Hitler n-a ştiut însă că şi acestea au fost înregistrate.

Înregistrarea făcută atunci a fost ţinută secretă în arhivele radioului finlandez până în 2004.

<b>Inamicul comun:URSS</b>

Răceala cu care a fost primit Hitler în Finlanda are şi o altă explicaţie. O mare parte din opinia publică finlandeză era reticentă în ceea ce priveşte o eventuală alianţă cu Germania. Finlandezii s-au aşteptat ca Hitler să le propună o ofensivă comună contra URSS-ului, ceea ce încălca flagrant linia adoptată de conducerea finlandeză de a nu lupta pe teritoriul sovietic. De altfel, Finlanda nu voia să piardă capitalul de simpatie internaţională pe care şi-l câştigase în urma atacului sovietic.

De partea cealaltă, prin vizita în Finlanda, Hitler voia probabil să se asigure că Finlanda va continua să lupte contra sovieticilor ţinând pe loc trupe ale Armatei Roşii, care, altfel, puteau fi transferate pentru a lupta contra Germaniei. Este posibil ca Hitler să le fi propus oficialităţilor finlandeze o implicare mai puternică în războiul contra URSS, dar aceştia să fi refuzat. Din înregistrare, care se termină brusc, lipseşte însă o astfel de discuţie.

<b>Contextul militar al vizitei</b>

După marea contraofensiva lansată de forţele ruseşti pe 5 decembrie 1941, pe frontul de Est, trupele germane au fost împinse din faţa Moscovei înapoi înspre oraşul Smolensk. Ofensiva rusă a fost oprită cu mari pierderi de către armata germană, în februarie 1942, la doar o sută de kilometri de Smolensk. Armata Roşie a reuşit însă să recucerească oraşul Rostov, punct de mare importanţă strategică.

Încurajat de succesul contraofensivei de iarnă,  Stalin hotărăşte lansarea unei noi ofensive asupra poziţiilor germane la 12 mai 1942, în zona Harkov. Ofensiva rusă s-a concentrat pe zona apărată de  Armata VI-a germană condusă de Friedrich von Paulus. După câteva succese iniţiale, ofensiva a fost oprită de germani, care au contraatacat puternic. Printr-o dublă învăluire în zona Harkov, germanii au încercuit un sfert de milion de soldaţi ruşi. În ciuda încercărilor disperate ale ruşilor de a sparge încercuirea, 200.000 de soldaţi ruşi au căzut prizonieri în mâinile germanilor.

În vara anului 1942, Hitler îşi schimbase obiectivul. Cucerirea resurselor petroliere din Caucaz şi ocuparea Stalingradului deveniseră ţintele cele mai importante pentru Wehrmacht, în detrimentul ocupării Moscovei.

<b>Analiza lui Hitler</b>

În înregistrarea făcută publică de radioul finlandez, Hitler face o analiză pertinentă a situaţiei de pe întreg frontul. Recunoaşte că nu a vrut să fie prins într-un război pe două fronturi Vest şi Est. „Vremea” l-a obligat să atace Franţa în primăvara anului 1940 şi nu în toamna lui 1939, aşa cum ar fi dorit. O altă cauză a întârzierii atacării URSS-ului a fost ... Italia. Greutăţile întâmpinate de aliaţii italieni, atât în Africa, cât şi (în special) în Albania şi Grecia au obligat de fiecare dată Germania să sară în ajutorul aliatului, ceea ce a dus la o întârziere şi la o scădere a forţei de luptă a Wehrmachtului pe frontul de Est. Hitler mai afirmă că a subestimat puterea şi înzestrarea armatei sovietice şi că a vrut să atace URSS-ul încă din 1940. Momentul hotărâtor în luarea acestei decizii a fost întâlnirea cu ministrul de Externe sovietic Molotov din august 1939.

<b>Despre România</b>

Deosebit de interesante sunt referirile lui Hitler la adresa României. Fuhrer-ul recunoaşte tranşant faptul că nici măcar nu s-ar fi gândit să atace URSS-ul fără petrolul românesc. În lipsa celor  cinci milioane de tone de petrol românesc, Wehrmachtul ar fi fost blocat. Coşmarul cel mai mare a lui Hitler era legat de o posibilă ocupare a României de către URSS în vara anului 1940. Insistenţele lui Molotov în legătură cu garanţia pe care o dăduse Germania statului român l-au făcut pe Hitler deosebit de suspicios în legătură cu posibilele intenţii agresive ale lui Stalin la adresa României.

Din nefericire, înregistrarea se opreşte la momentul în care Hitler îi relatează lui Mannerheim răspunsul pe care i l-a dat lui Molotov în privinţa garanţiilor acordate României. 

<strong>Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler cu Mannerheim-&nbsp; 4 iunie 1940</strong>

Hitler:... Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase avea înarmarea acestui stat(URSS, n.r.)

Mannerheim:Noi nu ne-am imaginat deloc aşa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam impresia că sunt bine înarmaţi, dar nu aşa de bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intenţiilor lor.

Hitler:E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns:"Aţi înnebunit!"

Mannerheim:35.000?

Hitler:35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste 34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis... "Dumneavoastră" (...) dacă un general de-al meu  mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000 de tancuri aş fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi totul dublu sau înzecit. Sunteţi nebun, vedeţi stafii!". N-aş fi crezut posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre exemplu, avea acum doi ani câteva sute (...) habar nu aveam.

Acum se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste 30.000 de muncitori, iar la terminarea construcţiei peste 60.000 de muncitori, o singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică! Mase de muncitori care însă trebuiau să trăiască ca şi animalele.

MannerheimÎn regiunea Donetk?

Hitler:În regiunea Donetk

Mannerheim:Da, dacă ne gândim că au avut libertate să se înarmeze timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape timp de 25 de ani... şi tot, tot ce au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe echipare!

Hitler:Numai! Îi spuneam înainte Domnului Preşedinte (al Finlandei, n. r), că nu mi-aş fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aş fi presimţit asta, atunci mi-ar fi fost şi mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.) aş fi luat-o cu atât mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era clar încă din iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină. Însă eu (...) războiul pe două fronturi, el ar fi  fost o nenorocire, atunci am fi fost distruşi. Astăzi vedem asta mai bine decât puteam atunci. Atunci am fi fost terminaţi. De fapt eu vroiam, iniţial încă în toamnă anul 1939 vroiam să realizez campania din vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am avut-o ne-a împiedicat. Pentru că toate armele noastre erau ... sunt arme "de vreme bună". Sunt foarte fiabile, sunt foarte bune, sunt însă din păcate arme de vreme bună, am văzut asta şi acum în campania aceasta. Toate armele noastre sunt desigur proiectate pentru vestul Europei, şi noi cu toţii am fost convinşi, asta era părerea noastră încă din vremurile vechi, că iarnă nu se poate purta război. Iar tancurile germane nu au fost testate pentru a fi pregătite pentru războiul de iarnă, ci din contra s-au făcut probe pentru a dovedi că iarnă nu se poate purta război. Ar fi fost alta situaţie, mă înţelegeţi, în toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în faţă întrebării, iar eu vroiam doar să atac în orice caz! Şi aveam convingerea că voi fi terminat Franţa în şase săptămâni. Însă când s-a pus întrebarea a venit brusc ploaia. Şi vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine regiunea asta franceză;şi nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a multor dintre generalii mei, anume că probabil nu am fi reuşit să avansam cu elan, că nu am fi putut exploata arma tancului, că nu am fi putut exploata nici aviaţia cu pistele improvizate pe câmp din cauza ploii, am fost acolo că soldat timp de patru ani în Marele Război.

Şi aşa a venit întârzierea aceasta. Dacă aş fi terminat cu Franţa în anul 1939, altfel ar fi decurs istoria lumii. Aşa a trebuit să aştept până în anul 1940, şi din păcate n-a mers înainte de luna mai, abia  pe 10 mai a fost prima zi frumoasă, pe 10 mai am atacat imediat. Pe 8 mai am dat ordinul pentru atacul din 10 mai. Şi pe urmă a trebuit să realizăm această uriaşa mutare a diviziilor din vest către est. Am avut şi acea sarcină, ocupaţia Norvegiei. Şi în aceeaşi clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot să-i spun aşa liniştit, un foarte mare ghinion, şi anume slăbirea care a rezultat în Italia;prin, în primul rând prin situaţia nord-africană, în al doilea rând prin situaţia din Albania şi Grecia, o nenorocire. A trebuit să ajutăm, asta a însemnat pentru noi brusc din nou o împărţire a aviaţiei, o împărţire a diviziilor noastre de tancuri. Când tocmai eram pe cale să pregătim tancurile aici pentru frontul de est, a trebuit din senin să renunţăm la două divizii, două divizii mari, până la urmă au fost trei, şi să suplinim frecvent colo pierderi foarte mari.  Au fost lupte sângeroase care s-au dat acolo în deşert. Toate astea ne-au lipsit foarte mult în est, şi nu aveam altă alternativă decât decizia care era inevitabilă.

Am avut pe urmă o întâlnire cu Molotov atunci, şi era foarte clar:Molotov a plecat de la întâlnire  decis să înceapă războiul, iar eu m-am despărţit de el cu decizia să i-o iau înainte dacă e posibil. Căci pretenţiile sale aveau că obiectiv final foarte clar stăpânirea Europei.

Pentru noi deja în toamnă lui 1940 s-a pus necontenit întrebarea dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu guvernul finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să trateze lucrurile diversionist. Pentru că am avut întotdeauna o frică:că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în toamnă târzie a lui 1940. Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii  ruseşti treaba s-ar fi făcut. Atunci noi nu aveam în România forţe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.) ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol. Eu nu puteam să mai încep un război au armele noastre în septembrie sau octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o aveam încă pregătită. A trebuit mai întâi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut desigur şi de suferit sacrificii în campania din vest. Ar fi fost imposibil să pornim înaintea primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul meu a fost  de a scurge prin negocieri această perioadă,   am fost  de puternici  răspundem acestor pretenţii de şantaj.  Pretenţiile erau pur şi simplu şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că eram legaţi în vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la vizită lui Molotov am (...)

 Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt. Era vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a se apăra în faţă ameninţării finlandeze. Zic eu:" Nu-mi puteţi spune mie că Finlanda v-ar ameninţă!". Molotov:"Finlanda lucrează  împotrivă prietenilor Uniunii Sovietice, aceştia sunt urmăriţi fără încetare". O mare putere nu poate permite să-i fie periclitată existenţa de către un stat mic.

 Îi zic:"Păi existenţa Dumneavoastră nu e ameninţată de Finlanda. Nu puteţi să-mi povestiţi mie că existenţa Dumneavoastră ar fi ameninţată de Finlanda". Ba da, ar există şi o ameninţare morală a existenţei unui mare stat, şi ceea ce ar urmări Finlanda ar fi o ameninţare la adresă existenţei morale.Atunci i-am spus că nu vom mai tolera că spectatori pasivi un nou război la Marea Baltică. M-a întrebat care este poziţia noastră în România. Căci noi dădusem garanţia. Dacă garanţia se îndreptă şi împotrivă Rusiei. I-am răspuns atunci că nu cred că se îndreaptă împotrivă lor, deoarece "doar nu aveţi intenţia să atacaţi România". "Nu am auzit niciodată că aţi avea intenţia de a invada România. Aţi spus mereu că Basarabia vă aparţine, dar nu aţi spus niciodată că vreţi să atacaţi România", Da, zicea el, că doreşte să ştie precis dacă această garanţie ...(sfârşitul înregistrării)Sursa transcriptului:http://lilick-auftakt.blogspot.com

 .