IICCMER începe căutarea săbiilor ascunse în Penitenciarul din Aiud
Marţi, 23 octombrie 2012, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) împreună cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT, Cluj-Napoca) lansează campania de cercetări arheologice în interiorul penitenciarului din Aiud destinată căutării, descoperirii și recuperăriisăbiilor de patrimoniu ascunse în perimetrul clădirii de câţiva dintre deţinuţii politici, în perioada 1956 – 1960.Începe astfel o intervenţiefără precedent destinată recuperării unorobiecte de tezaur de o valoare istorică, simbolică şi artistică inestimabilă.În perioada regimului comunist, la Penitenciarul din Aiud au fost încarcerați, începând din anul 1947, cadre militare ale fostei Armate Regale Române, în special generali şi ofiţeri superiori, cărora le-au fost confiscate săbiile, ordinele, medaliile şi decoraţiile militare, unele conferite chiar de monarhii României.Aceste obiecte ceremoniale erau destinate dezasamblării și topirii, pentru recuperarea metalului dar mai ales ca gest de distrugere a unor simboluri istorice și culturale.Riscându-și viața, unii dintre deținuții politici au reușit să salveze și să ascundă în incinta închisorii un număr de aproximativ 90 de săbii deosebite, cu inscripţii şi reprezentări heraldice gravate sau reliefate.Secretul acestor acţiuni a fost păstrat cu strictețe de către cei implicaţi până după căderea regimului comunist. Primele declaraţii publice referitoare la aceste fapte au fost fost înregistrate în 1993.Căutarea acestor obiecte de patrimoniu se va face pe baza mărturilor documentate şi planurilor provenite de la foştii deţinuţi politici care le-au ascuns (în prezent niciunul dintre aceștia nemaifiind în viață) și a informaţiilor provenite de la foşti angajaţi ai penitenciarului.”Încercarea de recuperare a acestor săbii reprezintă o datorie de onoare pentru orice român și poate fi considerată o regăsire a unei părţi din trecutul naţiunii distrus cu bună ştiinţă de către autorităţile regimului comunist”, a precizat Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER.Lucrările șantierului arheologic vor fi realizate de o echipă de arheologi şi istorici sub coordonarea lui Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER, Gheorghe Petrov, arheolog expert la MNIT Cluj şi IICCMER, Paul Scrobotă (director Muzeul de Istorie Aiud), Gabriel Rustoiu (director Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia) şi Horaţiu Groza (Muzeul de Istorie Turda). Forţa de muncă necesară pentru săpăturile arheologice va fi asigurată de către penitenciarul Aiud.Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Penitenciarul Aiud, Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud, Primăria mun. Aiud, Muzeul de Istorie din Aiud, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie din Turda.Informaţii suplimentare despre această acţiune se pot obţine de la d-nul Gheorghe Petrov, tel. 0721400396.Sau prin email gheorghe.petrov@gmail.comJurnaliștii interesați de accesul în interiorul penitenciarului sunt invitați să adreseze o solicitare scrisă conducerii unităţii penitenciare.Persoana de contact:inspector principal Sebastian-Ciprian SabăuTel mobil:0745 315405Tel fix:0258 861021 /0258 861774Fax:0258 863575Email ciprian.sabau@anp.gov.ro.Adresa:Penitenciarul Aiud, Str. Morii nr. 7-9În cerere se vor menţiona numele membrilor echipei, seria cărţilor de identitate, aparatura de înregistrare (reportofoane, camere foto şi video), precum şi scopul intrării (participarea la cercetările arheologice).Cererea de acces se poate întocmi şi la poarta principală a penitenciarului, însă în acest caz intervine un timp de aşteptare.