image

Fotografii inedite de la prima expoziție horticolă organizată în România, publicate de Arhivele Naționale

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: C. S.
🗓️ 31 octombrie 2023

Arhivele Naționale ale României au publicat pe pagina de socializare a instituției fotografii inedite realizate la prima expoziție horticolă organizată în România, în perioada 24-27 octombrie 1915.

„Societatea Română de Horticultură a luat ființă pe 24 ianuarie 1913, din inițiativa unui grup de 41 horticultori, în majoritate străini, veniți să lucreze în România, dar și români plecați la studii în străinătate care la întoarcere au realizat aranjamente de grădini interioare și au deschis afaceri în domeniu. Horticultura era o ramură de cercetare în vogă în epocă, societățile horticole aveau deja zeci de ani de existență în Europa, deși primul Congres de Horticultură fusese organizat cu doar 17 ani înainte, în 1898. Rolul Societății Horticultorilor era în primul rând unul științifico-tehnic, apoi de a realiza consultanţă în unităţile de producţie, în exploataţiile horticole şi de a face legătura între cercetare şi producţie.

Marile familii aristocratice erau, dacă nu promotoare ale horticulturii (regina Maria a României a participat în 1931 la centenarul Societății Regale de Horticultură din Anglia; una dintre cele mai mari pepiniere era la Buftea, parte a afacerilor în domeniul agricol ale familiei Știrbei), măcar clienți ai afacerilor din domeniu.

Vă prezentăm alăturat imagini din albumul realizat cu ocazia primei expoziții horticole din România, desfășurată în perioada 24-27 octombrie 1915, aflată sub patronajul familie regale, expoziție vizitată printre alții, de regina Maria, de Alexandru Marghiloman”, scriu cei de la Arhivele Naționale ale României pe Facebook.

Mai multe pentru tine...