Expoziţie despre crimele comunismului la Muzeul din Alba Iulia
Expoziţia este organizată de Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în colaborare cu Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România, Fundaţia Konrad Adenauer, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, muzeele din Aiud şi Turda, Consiliul Judeţean Alba şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Alba.
Marius Oprea, coordonatorul Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, a declarat că expoziţia, intitulată "Numitorul comun: moartea!", cuprinde rezultatele unor acţiuni de căutare şi deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist, care au fost executaţi de Securitate, fără judecată, în perioada 1948-1952.
"Pe parcursul operaţiunilor de exhumare pe care le-am organizat, am găsit în foarte multe din gropile comune în care erau aruncate cadavrele celor ucişi de Securitate obiecte personale ale acestora. La unul am găsit un briceag, la altul o lingură şi o furculiţă în obielele de la opinci, la altul o oglinjoară şi aşa mai departe. Aceste obiecte care aparţineau celor ucişi sunt expuse împreună cu fotografii de pe parcursul exhumărilor. Noi am identificat toate cadavrele pe care le-am găsit, ştim cine erau, ştim ce au făcut, ştim de ce a fost ucişi", a afirmat Oprea.
Expoziţia "Numitorul comun: moartea!" va fi deschisă publicului până în data de 4 mai.