Egiptologii au descoperit în craniul unei mumii o unealtă folosită pentru lichefierea creierului jpeg

Egiptologii au descoperit în craniul unei mumii o unealtă folosită pentru lichefierea creierului

O unealtă folosită în antichitate pentru îndepărtarea creierului în timpul procesului de îmbălsămare a fost găsită de către egiptologi în craniul unei mumii, scrie The Daily Mail.

Obiectul de circa nouă centimetri se afla în corpul unei femei de 40 de ani care a trăit în urmă cu 2.400 de ani.

Oamenii de ştiinţă au descoperit obiectul în urma unor tomografii. Unealta se afla între osul parietal şi dosul craniului, iar pentru a fi examinat îndeaproape s-a folosit un endoscop.

Cercetătorii au precizat că obiectul a fost uitat din greşeală în creierul mumiei.

În timpul îmbălsămării, obiectul ar fi fost introdus printr-o gaură făcută în craniu, în dreptul nasului, pentru a lichefia creierul. Mumia se află în prezent la Muzeul Arheologic din Zagreb, Croaţia.

Descoperirea a fost publicată în jurnalul de specialitate RSNA Radio Graphics.

sursa:http://www.gandul.info