"După dealuri", de Mungiu, în cursa către Oscarul pentru film străin jpeg

"După dealuri", de Mungiu, în cursa către Oscarul pentru film străin

📁 Istoria Filmului
Autor: Redacția
🗓️ 9 octombrie 2012

Lungmetrajul "După dealuri", de Cristian Mungiu, a fost inclus printre cele 71 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru film străin care va fi decernat în 2013, a anunţat, luni, Academia de film americană, citată de AFP.

Premiat pentru scenariu şi pentru interpretare-un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur-la Festivalul de la Cannes, filmul "După dealuri" este scris şi regizat de Mungiu şi inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.

"După dealuri" spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată.

Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Filmul a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor de un juriu format din Eugenia Vodă, critic de film şi realizator TV, Magda Mihăilescu, critic de film, Cristina Corciovescu, critic şi istoric de film, Mihai Chirilov, critic de film, director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Cluj, Dana Duma, critic de film, Dinu Tănase, director de imagine şi regizor, şi Eugen Atanasiu, critic de film.

Aceasta este pentru a doua oară când Mungiu intră în cursa pentru premiile Academiei americane, după ce, în 2007, filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", premiat cu Palme d'Or la Cannes, a reprezentat propunerea României la Oscar, scrie Mediafax. Însă atunci Mungiu nu a reuşit să obţină o nominalizare la premiul Oscar. În schimb, filmul a primit nominalizări la premiile Globul de Aur şi César.

Academia de film americană va face o primă selecţie din cele 71 de lungmetraje, din care ulterior vor fi alese cele cinci nominalizări, care vor fi anunţate pe 10 ianuarie 2013, alături de celelalte categorii de premii Oscar.

Gala de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie, la Dolby Theater (fostul Kodak Theater) din Hollywood.

Potrivit presei de specialitate de la Hollywood, cei doi mari favoriţi la premiul Oscar pentru film străin din 2013 sunt Intouchables (Franţa) şi Amour (Germania).

sursa:http://www.adevarul.ro