După 40 de ani te teroare, ETA se predă? jpeg

După 40 de ani te teroare, ETA se predă?

📁 Războiul Rece
Autor: Redacția
🗓️ 6 septembrie 2010

Clasa politică spaniolă, inclusiv Partidul Socialist (PSOE), aflat la putere, şi-au exprimat duminică scepticismul cu privire la anunţul unui armistiţu din partea organizaţiei separatiste basce ETA, relatează AFP.

"Acest anunţ este, în mod clar, insuficient", a declarat pentru postul privat de radio Cadena Ser, Leire Pajin, numărul trei în ierarharia PSOE.

"Cerem o dată în plus (ETA) ceea ce doreşte cel mai mult societatea spaniolă, şi anume să se dizove şi să abandoneze armele definitv", a adăugat ea, părând că anticipează reacţia Guvernului.

"Acest comunicat este foarte departe" de ceea ce cere Guvernul spaniol de la ETA şi de la aripa sa politică, Batasuna, respectiv abandonarea definitivă şi necondiţionată a luptei armate, a subliniat luni ministrul spaniol de Interne, Alfredo Perez Rubalcaba, pentru postul public de televiziune TVE.

Preşedintele filialei din Ţara Bascilor al principalului partid de opoziţie spaniol, Partidul Popular (dreapta), Antonio Basagoiti, a apreciat, într-un comunicat, drept insuficient gestul, la fel ca şi liderul formaţiunii comunist-ecoligiste, Gaspar Llamazares.

"Declaraţia pe care noi o dorim este o dizolvare definitvă", a eclarat Basagoiti, estimând că anunţul ETA "are toate aspectele unei mişcări tactice", în apropierea alegerilor municipale basce, în 2011.

"Nu trebuie să uităm că ne aflăm la câteva luni de alegerile municipale la care (separatiştii din cadrul formaţiunii politice interzise a ETA, Batasuna) vor să participe cu orice preţ", a declarat el.

Angeles Pedraza, preşedinta Asociaţiei Victimelor Terorismului (AVT), a apreciat, de asemenea, acest anunţ, ca "insuficient".

"Nu are nicio credibilitate, deoarece ETA a decretat, deja, mai multe armistiţii şi a continuat să ucidă", a declarat ea. "Singurul lucru care ne interesează, ca victime, este înfrângerea totală, depunerea armelor şi dizolvarea mişcării" armate, a adăugat ea.

Anunţul organizaţiei separatiste basce ETA de încetare a focului este insuficient şi ambiguu, deoarece nu este vorba despre un angajament de încetare definitivă a violenţelor, a declarat duminică şi ministrul Afacerilor Interne din cadrul Guvernului autonom basc.

Acest anunţ este "absolut insuficient, pentru că nu răspunde cerinţei imensei majorităţi a societăţii basce, care cere ETA să abandoneze definitiv activitatea teroristă", a declarat Rodolfo Ares, într-o conferinţă de presă, la Bilbao (nord).

ETA, considerată vinovată de moartea a 829 de persoane, timp de peste 40 de ani de violenţe, a anunţat duminică un armistiţiu, după un an în care nu a avut loc niciun atentat şi în care au fost arestaţi numeroşi membri din cadrul organizaţiei, fără să precizeze dacă acest armistiţiu este temporar sau definitiv.