Cum a dispărut civilizaţia Maya
Arheologul Juan Yadeun a explicat că mormântul şi fragmentele ceramice, aparţinând altei culturi precolumbiene descoperite în el, pot dezvălui identitatea civilizaţiei care i-a învins pe mayaşi, ocupând aşezarea acestora din Tonina (statul mexican sudic Chiapas), într-o perioadă în care cultura Maya intrase deja în declin.
Mulţi istorici au susţinut ipoteze conform cărora luptele pentru putere din cadrul Imperiului Maya, dintre diferite oraşe-stat şi centre de putere, sau chiar o serie de catastrofe naturale, ar fi dus la decăderea şi dispariţia acestei civilizaţii, începând probabil cu secolul IX d.Hr. Însă arheologul Juan Yadeun, care coordonează săpăturile pe situl arheologic din Tonina pentru Institutul naţional de Istorie şi Antropologie din Mexic, este de altă părere. „Este clar pentru mine că toltecii au ocupat această zonă ce era stăpânită de mayaşi şi au săpat acest mormânt. După ce vom analiza oasele descoperite în mormânt vom şti cu certitudine dacă erau tolteci sau mayaşi“, a susţinut el.
Acest mormânt datează din perioada 840-900 d.Hr. Situl arheologic din Tonina este înghiţit de junglă. Pe acest sit se află multe temple şi platforme clasice pentru civilizaţia maya. Mormântul descoperit recent a fost săpat la baza unuia dintre mai vechile temple maya. Arheologii au descoperit în mormânt un vas ceramic şi nişte oseminte ce aparţin unei femei. Craniul acesteia pare să fi fost deformat în mod intenţionat, o practică răspândită în rândul mayaşilor. O echipă de antropologi studiază osemintele pentru a identifica dacă femeia era mayaşă sau toltecă.