⬆
Alimentaţia Neanderthalienilor cuprindea legume fierte şi carne
📁 Antichitate
🗓️
28 decembrie 2010
Oamenii de stiinta si-au adaptat punctul de vedere referitor la dieta oamenilor de Neanderthal in urma descoperirii unor urme de mancare gatita pe dintii fosilizati ai acestora, scrie The Guardian.
Cercetatorii au gasit resturi de mancare gatita, seminte si legume pe dintii a trei oameni de Neanderthal descoperiti in pesterile din Irak si Belgia.
Printre resturile de alimente identificate se aflau si "celule de amidon din ovaz si nuferi care demonstrau faptul ca ar fi fost fierte".
Aceste indicii sunt primele care confirma faptul ca alimentatia oamenilor de Neanderthal cuprindea legume fierte, dar si carne obtinuta prin vanarea animalelor salbatice.