A fost descoperit un edificiu antic realizat în stil Ikea
Este vorba despre o construcţie ce datează din secolul al VI-lea (d.C), ca un mobilier asamblat Ikea. Clădirea este de-a dreptul surprinzătoare prin construcţie şi tehnica îmbinării elementelor. Acoperişul este inclinat, cu elemente decorative în roşu şi negru, cu un pridvor lateral care evidenţiază intrarea în clădire. Acoperişul are o structură de panouri de deversare a apei, asemănătoare jgheaburilor.
Massimo Osanna, director al Şcolii de Arheologie din cadrul Universităţii Basilicata şi şef al sitului de la Satriano Tower, este de părere că există toate dovezile că părţi din construcţie au fost montate după scheme clare.
Această construcţie este foarte asemănătoare uneia descoperite într-un sat din apropiere de Braida di Vaglio. "Similaritate în utilizarea acestor decoraţiuni este de aşa natură încât ne imaginăm că au aceeaşi origine, dacă nu poartă chiar aceeaşi semnătură", a declarat Osanna. Zona a fost aproape de coloniile de coastă din Magna Graecia şi acest lucru ar justifica o producţie "de serie".