80 de ani de la cel mai îngrozitor conflict, în „Historia” de mai

Supranumit „războiul în care binele a învins“, Al Doilea Război Mondial își lasă amprenta asupra generaţiilor prezente și viitoare mult mai mult decât orice alt conflict din istorie. Cum vom face ca să nu repetăm trecutul? Aceasta este una dintre întrebările pe care ni le propune dosarul de mai. În notă mai optimistă, vă invităm să descoperiți Expoziția Universală de la Paris din 1889, alături de morile de vânt din Consuegra (eternizate în paginile lui Cervantes) și de Cula Zătreanu din județul Vâlcea, un monument cu suflet și poveste. Începând cu 15 mai, revista „Historia” este disponibilă la toate punctele de distribuție a presei, dar și online, pe platforma paydemic.

„Este foarte posibil ca, într-un viitor deloc îndepărtat, perspectiva urmașilor noștri să simplifice istoria până într-acolo încât să ajungă la concluzia (justă, în opinia mea) că ceea ce noi numim azi cele două războaie mondiale n-au reprezentat decât un lung, ramificat, etapizat, dar unic conflict al secolului XX, unul care a debutat cu asasinarea prinţului moștenitor Franz Ferdinand la Sarajevo (28 iunie 1914) și s-a încheiat cu bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki (6 și 9 august 1945) – cu menţiunea că și aici, începutul și finalul, ca în toate istoriile umane, sunt relative”, notează Adrian Cioroianu.

Cumpără acum

Cu certitudine, Al Doilea Război Mondial este cel mai mare dezastru produs de om din istorie. „Statisticile morţilor, indiferent la câte zeci de milioane ne raportăm, se află dincolo de puterea noastră de înţelegere. Cifrele în sine sunt frapante, deseori dezumanizante – exact ce încercaseră să facă cei care l-au declanșat”, subliniază Manuel Stănescu.

Ar fi vorba de 50 de milioane, deși există surse care vorbesc de 60 sau chiar 70 de milioane de oameni, însemnând 23.000 de morţi în fiecare zi, mai mult de 6 oameni în fiecare minut. Dintre tinerii din Uniunea Sovietică născuţi în 1923, care aveau 18 ani în 1941, 80% și-au pierdut viaţa. Și nu e vorba numai de morţi. Alte milioane au fost mutilate fizic și psihic, supravieţuitori și familiile lor deopotrivă. 

Dosarul de luna aceasta pune în perspectivă conflagrația mondială și cei aproape 80 de ani de pace care părea să dăinuie, înainte de izbucnirea unui nou război major în Europa… 

România la Expozițiile Universale

Expo 2025 și-a deschis în aprilie porţile la Osaka, adunând peste 150 de ţări participante sub tema „Proiectăm societăţi ale viitorului pentru viaţă”. Organizatorii estimează că vor fi peste 28 de milioane de vizitatori, la un eveniment ce promite soluţii pentru marile provocări ale umanităţii. Ce ocazie mai bună de a ne aminti de Expoziția Universală de la Paris, din 1989, într-un nou episod din seria „România la Expozițiile Universale”?

Găzduind Expoziția Universală în anul în care celebra Centenarul Revoluției (1789-1889), Franța dorea să stârnească uimire, admirație ‒ și o făcea, între altele, prin ridicarea unui turn de 312 metri, cel mai înalt din lume la vremea respectivă. Conceput drept poartă de intrare în spațiul expozițional, „turnul domnului Eiffel” ar fi trebuit să trăiască doar două decenii, până în 1909. N-a fost cazul: Parisul nu mai putea fi imaginat în absența sa. 

Decoperiți detalii de la acest eveniment istoric în articolul lui Laurențiu Vlad.

Cine a compus celebrul Bolero?

Moment pentru un intermezzo muzical, căci comemorăm 80 de ani de la încheierea  teribilului război mondial, dar avem și o aniversare: 150 de ani de la nașterea celui care ne-a lăsat celebrul Bolero – una dintre cel mai des interpretate lucrări ale secolului XX – dar și baletul Daphnis et Chloé, La Valse (Valsul), Rapsodie Espagnole (Rapsodia spaniolă), Concertul în Sol major pentru pian și orchestră, Miroirs (Oglinzi) și Jeux d’Eau (Jocuri de apă).

Mari iubiri, mari drame, pasiuni și conflicte interioare intense – vieţile compozitorilor faimoși abundă, în general, de povești pline de emoţii puternice, povești care par să fie adevărate scenarii de film. Răsfoind însă paginile istoriei muzicii, există un compozitor care surprinde. Prin viaţa sa aparent simplă, prin destinul său care nu este definit de ceva spectaculos. Un bărbat mereu elegant, cu aer de dandy, cu trăsături fine, un om a cărui creaţie însumează mai puţin de 14 ore de muzică, dar ale cărui partituri par a fi ieșite de sub mâna unui bijutier rafinat: Maurice Ravel (1875-1937). 

Despre viața și muzica lui Ravel scrie Cristina Niculescu. 

Excursii în istorie: Cula Zătreanu și morile de vânt din textele lui Cervantes

Ați început să faceți planuri pentru vacanță de vară? Cristian Plăiașu vă propune două destinații cu poveste: una din județul Vâlcea, iar cealaltă din centrul Spaniei, în La Mancha.

Într-un colţ uitat de lume, în satul Zătreni, o clădire cu ziduri groase de piatră sfidează timpul, încăpăţânându-se să rămână în picioare, deși vremurile s-au schimbat, iar liniștea satului de azi contrastează cu tumultul unei epoci apuse. Este vorba despre Cula Zătreanu, un monument cu suflet și poveste, în care trecutul boierimii românești se împletește cu farmecul legendei. „Nu este doar o construcţie – este o declaraţie de forţă, rafinament și adaptare. Zidurile sale masive, groase de 80 cm, au fost ridicate cu o logică militară, dar interiorul dezvăluie o fineţe neașteptată: bolţi elegante, camere spaţioase și un nucleu central înălţat, care oferă priveliști de jur împrejur – pentru admiraţie în vremuri pașnice și observaţie în vremuri tulburi.”

Pe dealul Calderico, în inima aridă a regiunii spaniole La Mancha (Al-Ansha în arabă, adică „pământ uscat“ sau „pământ fără apă“), doisprezece cilindri albi, cu acoperișuri rotative și aripi imense din lemn, se înalţă deasupra orașului Consuegra, asemenea unor străjeri ancestrali. Sunt morile de vânt ale căror siluete au fost eternizate în paginile romanului Don Quijote de la Mancha, rămânând până astăzi printre cele mai emblematice imagini ale Spaniei și ale imaginarului literar european. Însă, dincolo de valoarea lor simbolică, aceste mori sunt martorii tăcuţi ai unei epoci în care omul a îmblânzit vântul pentru a supravieţui, adaptându-se la un mediu ostil și lipsit de resurse hidrice. 

*** 

La final de revistă, nu ratați recomandările noastre de filme, cărți și expoziții.

Lectură cu plăcere și cu folos!