Setenil de las Bodegas – orașul unde cerul e din piatră
În inima Andaluziei, la puțin peste 150 de kilometri de Cádiz, se află unul dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite orașe din Spania: Setenil de las Bodegas. Așezarea, care numără astăzi puțin peste 3.000 de locuitori, este celebră pentru casele sale albe săpate în stâncile abrupte ale defileului format de Râul Trejo, un peisaj aproape ireal care face parte din traseul turistic al Ruta de los Pueblos Blancos – „Satele Albe” din sudul Spaniei.
La prima vedere, Setenil de las Bodegas, mic orășel din provincia Cádiz, pare mai degrabă o ilustrație fantastică decât o așezare reală. Casele albe, încorporate în pereții abrupți de calcar, sunt literalmente înghițite de stâncă: acoperișurile lor sunt bolți naturale, pereții din spate sunt roca însăși, iar străzile par coridoare săpate între piatră și lumină. Așezarea este atât de spectaculoasă, încât în 1985 a fost declarată conjunto histórico-artístico (ansamblu istoric-artistic), tocmai datorită frumuseții și originalității sale urbanistice.
De la paleolitic la romani
Pentru mulți, ideea de a trăi cu o stâncă uriașă deasupra capului ar părea înspăimântătoare. Însă pentru locuitorii din Setenil, stânca a devenit nu un pericol, ci un adăpost natural. Locuințele sunt construite prin lărgirea peșterilor formate natural și prin ridicarea de fațade exterioare, rezultatul fiind un amestec spectaculos între arhitectura umană și relieful carstic.
Originile locuirii la Setenil coboară mult în timp. În apropiere, la Cueva de la Pileta (Peștera Pileta), arheologii au descoperit urme de locuire de peste 20 000 de ani, iar în chiar zona orașului au fost găsite artefacte neolitice. Mărturie a unei ocupații continue sunt și vestigiile romane din secolul I d.Hr., aflate în proximitatea ruinelor de la Acinipo, unde teatrul monumental rămâne un punct de referință pentru întreaga regiune.
Și de ce nu ar fi locuit acest loc încontinuu, din moment ce stânca joacă și un rol practic: oferă răcoare pe timpul verii toride din Andaluzia și protecție termică iarna, transformând aceste case semipeșteră într-un exemplu de eficiență energetică arhaică.
O fortăreață aproape inexpugnabilă
Așezarea medievală a înflorit sub dominația musulmană, fiind transformată într-o cetate a regatului nazarí de Granada. Zidurile sale, cu peste 500 de metri de fortificații și aproape 40 de turnuri, făceau din Setenil o veritabilă fortăreață. Fortăreața datează cel puțin din perioada almohadă (secolul al XII-lea). Poziția strategică a localității, care controla accesul spre orașul Ronda și spre văile fertile din jur, a transformat-o într-un punct-cheie al Reconquistei spaniole.
Legenda spune că numele său derivă din expresia latină septem nihil („de șapte ori nimic”), evocând cele șapte asedii eșuate ale creștinilor. Cetatea a căzut abia în 1484, după un asediu de cincisprezece zile și utilizarea artileriei cu pulbere, o noutate pentru epocă, devenind una dintre ultimele cuceriri ale Reconquistei creștine.
Un episod aparte al asediului este povestea – mai degrabă legendă – conform căreia regina Isabel de Castilla ar fi născut prematur un copil în timpul campaniei, botezat Sebastián. Micul prinț ar fi murit după câteva ore. În amintirea acestuia s-ar fi ridicat Ermita de San Sebastián, prima biserică creștină din Setenil și, totodată, unul dintre primele spitale militare ale Europei. Istoricii contestă veridicitatea acestei povești, dar ea continuă să circule în tradiția locală, iar bisericuța o puteți vizita.
Orașul dintre piatră și lumină
După cucerirea creștină, noii coloniști au păstrat livezile de măslini și migdali ale maurilor, dar au introdus și vița-de-vie. De aici provine și a doua parte a numelui, de las Bodegas (al cramelor), legat de tradiția viticolă a locului, distrusă însă în secolul al XIX-lea de filoxera, ca în întreaga Europă, de altfel.
Farmecul orașului rezidă în dispunerea lui pe mai multe niveluri, de-a lungul defileului săpat de Râul Trejo. Celebrele străzi Cuevas del Sol (Peșterile Soarelui) și Cuevas de la Sombra (Peșterile Umbrei) ilustrează perfect contrastul: prima, scăldată în soare, e plină de terase și restaurante; a doua, cufundată sub bolta de piatră, e un coridor umbrit, în care cerul e înlocuit de calcarul suspendat.
Alte străzi, precum Jabonería (Strada Săpunarilor), Cabrerizas (Strada Caprelor) sau Herrería (Strada Fierarilor), păstrează atmosfera Andaluziei tradiționale, amestecând case-troglodite, pereți văruiți și balcoane cu mușcate.
Setenil este bogat în monumente care reflectă trecutul său complex. Iglesia de Nuestra Señora de la Encarnación (Biserica Maicii Domnului a Întrupării), ridicată pe fosta moschee principală, îmbină stiluri mudéjar, gotic și renascentist.
Casa de la Damita de Setenil (Casa Domniței din Setenil) adăpostește o mică venus preistorică de peste 5 000 de ani, dovadă a locuirii neîntrerupte. Diverse ermitaje (schituri rupestre, n.r.), precum San Benito (Sfântul Benedict), Nuestra Señora del Carmen (Doamna Noastră a Carmelului) sau ruinele sistemului defensiv arab, completează peisajul urban încărcat de istorie.
Tradiții vii și identitate culturală
Viața culturală este animată de sărbători puternic înrădăcinate. Semana Santa (Săptămâna Sfântă sau Săptămâna Mare – la catolici săptămâna de dinaintea Sfintelor Paști este mai importantă decât săptămâna de după Învierea lui Hristos, numită în tradiția ortodoxă Săptămâna Luminată) din Setenil, declarată de Interés Turístico Nacional, este faimoasă prin rivalitatea istorică dintre „los blancos” („albii”) și „los negros” („negrii”), cele două mari frății religioase ale orașului.
Este cunoscut faptul că în Spania și, mai ales, în Andaluzia se fac ample procesiuni cu tronos – platformele uriașe ce poartă statuile lui Hristos suferind și/ sau ale Fecioarei sunt purtate pe umeri de sute de oameni, membrii confreriilor religioase. Problema intervine din cauza diferențelor de nivel din oraș și îngustimii străzilor, unele dintre ele parțial acoperite sau chiar complet „acoperite” de stânca muntelui, ceea ce transformă procesiunile într-un adevărat labirint de piatră și var. Din cauza particularităților arhitecturii urbane, unele frății sunt nevoite să demonteze temporar carele procesiunilor, pentru a trece prin anumite puncte. De aceea, dimensiunile platformelor sunt ajustate cu precizie, la fel și numărul purtătorilor.
Cea mai mare particularitate o reprezintă rivalitatea dintre cele două frății istorice: Santa Vera Cruz, cunoscută sub numele de Los Blancos („Albii”), întemeiată în 1551, și Nuestro Padre Jesús, supranumită Los Negros („Negrii”), născută dintr-o sciziune între 1782 și 1863. Supranumele se referă la culoarea veșmintelor purtate de penitenții celor două confrerii.
Cele două frății concurează pentru a demonstra mai multă măreție, iar rivalitatea lor a rămas celebră prin așa-numita „guerra de las bandas” („războiul fanfarelor”), competiția pentru a aduce cea mai bună formație muzicală. Prestigiul a fost atât de mare încât, de-a lungul timpului, au fost invitate chiar fanfare din Marea Britanie, Statele Unite, precum și din alte țări. Rivalitatea nu se limitează însă la muzică: cele două frății concurează și pentru cele mai elegante mantillas (dantele purtate pe cap), dar și pentru numărul impresionant de penitenți.
Începând din Joia Mare și până în Duminica Învierii, cele două frății organizează procesiuni grandioase, purtând statuile sacre prin labirintul de piatră al orașului, unele dintre ele fiind însoțite de Legiunea spaniolă. De-a lungul timpului, „Albii” și „Negrii” au devenit adevărate comunități în cadrul orașului, împărțind aproape antropologic locuitorii în două tabere. Apartenența este, de regulă, ereditară: bărbații moștenesc frăția tatălui, iar femeile, frăția mamei.
Alte evenimente, precum Romería de San Isidro (Pelerinajul Sfântului Isidor) sau feria de agosto (târgul de august), transformă străzile în adevărate scene de viață colectivă.
Astăzi, Setenil de las Bodegas este o destinație turistică de referință pe Ruta de los Pueblos Blancos (Traseul Satelor Albe) din Andaluzia. Vizitatorii vin să admire unicitatea arhitecturii sale semitroglodite, să exploreze străzile unde au fost filmate seriale celebre cu bandoleros, să guste tapas, chorizo, migdale prăjite și ulei de măsline în restaurante săpate direct în stâncă. Orașul nu este doar un monument istoric, ci și o mărturie vie a ingeniozității umane, a capacității oamenilor de a se adapta naturii și de a transforma piatra într-un adăpost, într-un spațiu de viață și, în final, într-un simbol identitar. De la peșterile paleolitice la castelele maure, de la asediile medievale la barurile moderne ascunse sub stâncă, Setenil continuă să fie o punte între trecut și prezent, între legendă și realitate.
Articolul face parte dintr-un text publicat în numărul 285 (revista:285) al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 16 octombrie - 14 noiembrie, și în format digital pe platforma paydemic.
FOTO: ARHIVA AUTORULUI