Satul slovac Vlkolínec vrea să renunțe la statutul UNESCO. Când patrimoniul devine o povară
În inima Munților Carpați, în nordul Slovaciei, un sat tradițional cu case din lemn își trăiește acum cea mai paradoxală poveste. Vlkolínec, o așezare rustică perfect conservată, inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO cu peste trei decenii în urmă pentru arhitectura sa vernaculară, se confruntă cu un fenomen rar: locuitorii săi cer să fie eliminați de pe lista UNESCO.
O bijuterie istorică înconjurată de munți
Prima atestare documentară a satului datează din secolul al XIV-lea, iar arhitectura sa tradițională reflectă modul de viață rural din Carpații Centrali. Casele din lemn, construite în mare parte în secolele XVII–XIX, cu fațade colorate și acoperișuri din șindrilă, formează un ansamblu rar — un martor viu al comunităților pastorale și agricole din regiune. În 1993, UNESCO a recunoscut Vlkolínec ca un exemplu remarcabil de arhitectură populară și de mod de viață rural tradițional, punându-l în rândul celor mai bine conservate sate din Europa Centrală.
Când faima devine povară
Statutul UNESCO, deseori perceput ca o onoare prestigioasă și un motor al turismului cultural, a adus în cazul Vlkolínec o realitate dură: peste 100.000 de vizitatori vin anual într-un sat cu doar câteva zeci de locuitori permanenți, potrivit turismistoric.ro Mulți dintre acești turiști tratează satul ca pe un muzeu în aer liber: pătrund în curțile private, se uită prin ferestre și fotografiază fără reținere, contribuind la o invazie constantă a intimității sătenilor.
Locuitorii povestesc că viața lor a fost transformata radical: obiceiurile rurale tradiționale, odinioară firești — creșterea animalelor sau cultivarea terenurilor — sunt acum interzise prin regulile stricte de conservare asociate cu statutul UNESCO. Restricțiile au transformat Vlkolínec într-un loc în care a trăi ca înainte devine tot mai dificil: „suntem prizonieri în propriile case”, spun sătenii.
Un muzeu sau o comunitate vie?
Această tensiune între conservare și viața de zi cu zi reflectă o dilemă tot mai prezentă în multe situri incluse pe lista UNESCO. În cazul Vlkolínec, ritmul lent al vieții rurale, odată considerat o comoară culturală, a fost suprasolicitat de fluxul de vizitatori atrași de autenticitate. Locuitorii simt că statutul, în loc să protejeze comunitatea, a transformat satul într-un „museu mort”, unde elementele tradiționale sunt admirate, dar nu trăite.
Ce urmează? Proceduri dificile
Dezideratul locuitorilor de a renunța la statutul UNESCO se lovește însă de obstacole birocratice semnificative. Un astfel de demers ar necesita aprobarea atât a UNESCO, cât și a guvernului slovac, iar retragerea unei așezări de pe Lista Patrimoniului Mondial este un proces rar și complicat din punct de vedere politic.
Între conservare și comunitate
Cazul Vlkolínec ridică întrebări profunde despre sensul protejării patrimoniului cultural: unde tragem linia între conservarea artefactului și respectul pentru viața oamenilor care încă îl locuiesc? Într-o lume în care turismul cultural explodează, sate ca Vlkolínec ne amintesc că patrimoniul nu este doar arhitectură fixată în timp, ci un mod de viață care poate fi profund afectat de faima globală pe care dorim să o protejăm.