Podul dintre continente și orașul misterelor atlantice

Rațiunea de a fi a orașului Cádiz a fost dintotdeauna, din vremurile îndepărtate ale fondării sale în epoca feniciană până astăzi, marea. Fie prin dimensiunea sa comercială – fără îndoială, cea dominantă –, fie prin construcția navală sau prin Marină.

Întemeierea orașului, pe atunci într-un arhipelag de insule, s-a datorat poziției sale geografice strategice: apropierea de minele vechii Tarsis și conexiunea facilă atât cu nordul Africii, cât și cu Mediterana și Atlanticul cunoscut la acea vreme. Treptat, relația cu Mare Nostrum a trecut pe plan secund, în timp ce orientarea atlantică a câștigat importanță, deschizând noi orizonturi către teritorii îndepărtate. În epoca modernă, procesul acestui viraj treptat va constitui baza creșterii și dezvoltării orașului. Dar să nu anticipăm prea mult…

Așezat pe țărmul Atlanticului, orașul Cádiz este considerat una dintre cele mai vechi așezări urbane din Europa Occidentală. Potrivit izvoarelor clasice, fondarea sa datează din anul 1100 î.Hr. și este atribuită fenicienilor, însă studiile istorice moderne o plasează în jurul anului 800 î.Hr., când navigatorii fenicieni au ajuns în golful unde avea să se nască Gadir – „recinto cerrado”, adică „loc închis”. Această poziție geografică privilegiată a făcut din Cádiz o bază strategică pentru comerțul mediteraneean și atlantic.

De la Gadir la Gades – gloria romană

După declinul Tirului, fenicienii din Gadir au intrat sub protecția Cartaginei, jucând un rol esențial în rețeaua maritimă a acesteia și în războaiele punice. În secolul III î.Hr., după înfruntările dintre Cartagina și Roma, gaditanos au încheiat un pact cu romanii. Astfel, orașul, cunoscut acum sub numele de Gades, a devenit una dintre cele mai prospere localități din Hispania romană. Bogăția și importanța sa comercială erau recunoscute pe întregul Imperiu.

Declin și reconstrucție

În secolul al V-lea, Gades a intrat sub stăpânirea vizigoților, iar orientarea acestora, prea puțin interesată de navigație, a dus la o perioadă de decădere. Cucerirea musulmană din 711, începută după bătălia de la Guadalete, a adus un nou stadiu de stagnare. Abia în 1262, odată cu recucerirea realizată de regele Alfonso al X-lea cel Înțelept, Cádiz și-a recăpătat vitalitatea. Fosta moschee a fost transformată în catedrală, iar în 1265 orașul a primit titlul oficial de „ciudad”.

Debutul importanței sale în istorie coincide cu două evenimente majore. Pe de o parte, trecerea orașului Cádiz din statutul de oraș aflat sub autoritatea casei Ponce de León la cel de oraș aparținând direct Coroanei. Pe de altă parte, poziția sa privilegiată pe rutele atlantice, tocmai în perioada expansiunii maritime europene și a descoperirii Americii de către spanioli. Nu întâmplător, două dintre călătoriile lui Columb au avut ca punct de plecare Golful Cádiz. Aceste două fapte au pus bazele uneia dintre cele mai strălucite perioade din istoria orașului.

Astfel, modelul de oraș-port comercial, beneficiind de monopolul spaniol asupra Americii, începe să prindă contur odată cu procesul de descoperire și cucerire de la cumpăna secolelor XV–XVI. În 1492, Columb inaugura un amplu ciclu de expansiune atlantică, iar un an mai târziu, Cádiz trecea sub stăpânirea Coroanei. Această combinație de factori a permis orașului să devină ceea ce a fost: o urbe privilegiată de monarhie și strâns legată de Lumea Nouă.

Coroana, surprinsă de imensitatea teritoriilor descoperite și cucerite în numele său, a căutat încă de la început să le organizeze. Una dintre primele măsuri a fost transplantarea instituțiilor administrative hispanice în America și stabilirea unui sistem economic capabil să asigure aprovizionarea coloniilor, schimburile comerciale și exploatarea resurselor.

Pentru a reuși, s-a recurs la o combinație între controlul statului și inițiativa privată, un model deja testat de portughezi și încadrat în curentul mercantilist european. O altă necesitate era dată de apărarea navelor și a rutelor comerciale împotriva puterilor rivale: vasele trebuiau să navigheze în convoaie, sub protecția Marinei. Acest sistem a fost consolidat începând cu 1717, prin crearea departamentului maritim și ridicarea unor șantiere navale moderne la San Fernando.

Modelul includea și monopolul strict: doar locuitorii Coroanei Castiliei (apoi și ai altor regiuni), străinii naturalizați și cei autorizați de stat puteau face comerț cu America. Mai mult, navele trebuiau să plece dintr-un singur port desemnat – inițial, Sevilla, apoi Cádiz (1679–1680). Comerțul se desfășura în convoaie, cu rare excepții.

Deși Sevilla a fost mult timp capul de pod al monopolului, poziția strategică a Cádizului l-a obligat să împartă privilegiul. În secolul al XVIII-lea, orașul a atins maturitatea ca mare centru comercial. Monopolul (sau proximitatea sa) a permis multor gaditani și străini să participe avantajos la piața americană. Comerțul era reglementat de stat, care extrăgea o parte din bogățiile Americii prin taxe și impozite, în pofida corupției și contrabandei omniprezente.

În această schemă, spaniolii jucau adesea rolul de intermediari, indispensabili pentru accesul străinilor la piața americană, în timp ce aceștia din urmă furnizau capital și produse manufacturate. Astfel, Cádiz a devenit un oraș cosmopolit, cu o comunitate străină mai numeroasă și mai activă decât în alte porturi hispanice.

Portul și golful său funcționau ca nod de schimburi comerciale, informaționale și financiare, dar și ca depozit pentru mărfuri europene și coloniale. Economia locală, lipsită de producție proprie suficientă, era alimentată de acest flux continuu de bunuri și metale prețioase.

Rolul economic a fost completat de cel militar: din 1717, Cádiz a găzduit două instituții-cheie – Casa de Contratación și Consulatul negustorilor – și a devenit sediul flotelor navale, motiv pentru care orașul a fost complet fortificat la începutul secolului al XVIII-lea.

Apogeul a fost atins între anii 1760 și 1790, când comerțul a cunoscut o expansiune remarcabilă. Liberalizarea comerțului cu America din 1778 a afectat monopolul, dar Cádiz a reușit să-și păstreze un rol central, grație experienței și infrastructurii sale. Portul a rămas cel mai activ din Peninsula Iberică timp de câteva decenii. Orașul a cunoscut o prosperitate intensă în secolul al XVIII-lea, ce se reflectă și astăzi în urbanismul său baroc și în spiritul său cosmopolit.

Totuși, modelul nu a rezistat marilor frământări politice: blocadele portului, invazia franceză, plecarea comercianților importanți, războaiele de independență americană și declinul companiilor mixte au subminat sistemul. Inițiativele private și tentativele industriale nu au compensat pierderile. Nici măcar instituirea portului liber nu a adus rezultatele scontate.

Fără sprijinul statului și în plină criză a Vechiului Regim, orașului i-a fost imposibil să creeze un nou model de dezvoltare capabil să mențină nivelul de prosperitate al secolului al XVIII-lea. Imaginea sa internațională a scăzut considerabil, iar confruntările ideologice ale secolului al XIX-lea au marcat mai degrabă viața politică națională decât economia locală. Epoca gloriei Cádizului, legată de monopol și de comerțul hispano-american, ajunsese la final. Totuși, la începutul secolului al XIX-lea, Cádiz avea să ofere, grație creuzetului multicultural, un model sau mai degrabă o idee a libertăților și egalităților cetățenilor.

Cuna de la Libertad – „Leagănul libertății”

Cádiz a jucat un rol-cheie în istoria modernă a Spaniei. La 19 martie 1812, în plin război contra trupelor napoleoniene, orașul a găzduit Cortes Generales și a fost locul unde s-a redactat prima Constituție Spaniolă, cunoscută drept „La Pepa”. Articolul I declara: „Națiunea spaniolă este reuniunea tuturor spaniolilor din ambele emisfere”. Astfel, locuitorii Americii Hispanice erau recunoscuți ca spanioli de drept, fără diferențe între peninsulari și cei de peste mări. Constituția acorda cetățenie atât albilor, cât și indigenilor și promova principii progresiste pentru epocă: suveranitate națională, separarea puterilor, egalitatea juridică și libertatea presei.

Mai mult, „La Pepa” a reprezentat o școală politică pentru liderii latino-americani. Simón Bolívar, José de San Martín sau Francisco de Miranda au petrecut timp la Cádiz, implicându-se în viața politică și militară a orașului și inspirându-se din spiritul liberal pentru viitoarele mișcări de independență. Influența Constituției gaditane s-a resimțit puternic în America Centrală și de Sud: Argentina, Bolivia, Chile, Mexic sau Costa Rica au preluat din principiile sale în propriile constituții. În Mexic, actuala Piață Zócalo a purtat pentru o vreme numele „Plaza de la Constitución de 1812”.

Deși entuziasmul inițial a fost mare, speranțele s-au spulberat în 1814, când regele Ferdinand al VII-lea a revenit pe tron și a anulat Constituția. Totuși, moștenirea sa a rămas: Cádiz a devenit sinonim cu lupta pentru libertate și egalitate, fiind recunoscut pe bună dreptate drept „leagănul libertății”.

Cádiz și oglinda Americii

Plimbându-te prin Cádiz, descoperi ziduri, bastioane, castele și palate care te trimit cu gândul la Iberoamerica. Multe dintre aceste elemente arhitectonice au fost exportate în coloniile spaniole și portugheze între secolele al XVII-lea și al XIX-lea. Se poate vorbi chiar de un Americádiz – termen folosit în diverse rânduri pentru a explica faptul că micul port spaniol a servit ca model pentru numeroase metropole americane.

În timp ce la Cádiz aceste ansambluri nu sunt incluse pe lista UNESCO, numeroase fortificații construite după modelul gaditan pe continentul american se regăsesc astăzi pe lista Patrimoniului Mondial: Havana și fortificațiile sale, Castelul San Pedro de la Roca din Santiago de Cuba, orașul colonial din Santo Domingo, fortăreața din San Juan de Puerto Rico, Cartagena de Indias sau forturile din Portobelo și San Lorenzo, Panama. Aceste similitudini confirmă rolul Cádizului ca model arhitectonic și militar pentru întreaga lume atlantică.

Ciudat, însă azi Cádiz este cunoscut drept cel mai „latino-american” oraș al Europei datorită legăturilor sale istorice, culturale și economice arătate mai sus. Ca și termenul „latino-american”, această curiozitate reflectă ambiguitatea în care se învârt mulți dintre cei care ajung aici. Cei din America Centrală și de Sud nu sunt popoare latine (Latium este provincia Imperiului Roman, unde se găsește și cetatea eternă a Romei, iar aceștia au fost primii cetățeni ai săi), ci teritorii și popoare colonizate de popoare latine (spanioli, portughezi, francezi).

În același fel, Cádiz este modelul orașelor coloniale din Hispanoamerica, iar festivalul său (Carnavalul), recunoscut internațional, a influențat profund tradițiile sud-americane, în special murga uruguayană din Montevideo, care și-a început evoluția la începutul secolului al XX-lea datorită unei trupe de zarzuela din Cádiz. Carnavalul gaditan, cu satira sa politică și teatralitatea muzicală, a inspirat desfășurarea și structura murgilor uruguayene, care sunt astăzi un simbol al identității naționale și al culturii populare din America de Sud.

Cádiz astăzi – istorie, cultură și provocări urbane

Vizitatorii pasionați de istorie pot descoperi urmele tuturor acestor etape în monumentele și muzeele orașului:

• Ruinele feniciene și romane, care evocă originile milenare ale cetății.
• Catedrala din Cádiz, ridicată pe locul vechii moschei, un reper al Reconquistei.
• Fortificațiile bastionare și castelele, mărturii ale epocii moderne și ale rolului său defensiv.
• Expoziții ce arată legăturile culturale și urbanistice cu America Latină.
• Muzeele de istorie și arheologie, unde pot fi admirate artefacte feniciene, romane și medievale.
• Plaza de San Juan de Dios și Plaza de España, piețe ce reflectă epoca de înflorire comercială și politică.
• Locurile legate de Constituția din 1812, unde vizitatorul poate înțelege rolul Cádizului în istoria libertății moderne.

Astăzi, Cádiz își continuă dezvoltarea prin turism, universitate și servicii, păstrând totodată aerul său maritim și cosmopolit. În plus, gastronomia, muzica și atmosfera cosmopolită reflectă conexiunile profunde cu America.

Cu toate acestea, orașul se confruntă și cu provocări moderne: gentrificarea și turismul de masă amenință cartierele istorice, cum este El Pópulo, unde locuințele turistice au determinat scăderea populației și conflicte sociale. Primarul și autoritățile locale încearcă să limiteze închirierile turistice și să protejeze patrimoniul, în timp ce comunitățile locale luptă pentru a păstra viața și cultura tradițională.

Astfel, Cádiz nu este doar o destinație turistică; este un oraș viu, în care istoria milenară, influențele culturale sud-americane și provocările contemporane se întâlnesc. Pentru iubitorii de cultură, istorie și tradiții, Cádiz oferă o experiență completă: un pod între trecut și prezent, între Europa și Hispanoamerica, între patrimoniu și viața comunității locale.

Articolul face parte dintr-un text publicat în numărul 286 (revista:286) al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 17 noiembrie - 14 decembrie, și în format digital pe platforma paydemic.

FOTO: SHUTTERSTOCK, ARHIVA AUTORULUI