Marele Bazar din Istanbul, un rai colorat al negoțului

Marele Bazar din Istanbul, cunoscut turcilor drept Kapalıçarşı, este una dintre cele mai mari piețe acoperite din lume, precum și printre cele mai vechi:istoria sa începe la scurt timp după cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453. Bazarul a devenit în curând inima comercială a Imperiului, iar istoria sa – economică și socială – reflectă în mod fidel chiar evoluția statului otoman.

Cele mai căutate produse din Bazar sunt bijuteriile, ceramica, covoarele, broderiile, condimentele și antichitățile. Dar Bazarul oferă, de fapt, de toate:poți cumpăra de acolo aproape orice, dacă ai răbdare să străbați miile de magazine întinse pe cele 60 de străzi ce compun piața.  Însă în Bazar nu se găsesc doar magazine;există aici moschei, fântâni, hamamuri și numeroase cafenele și restaurante.

Toate drumurile imperiului duc la Bazar

Construcția centrului comercial ce va deveni ulterior Marele Bazar a început în iarna dintre anii 1455-1456, așadar la doar câțiva ani după cucerirea orașului de către Mahomed II. Sultanul a vrut să construiască în noua sa capitală un centru dedicat negoțului de textile, foarte important pentru economia imperiului. Clădirea a fost ridicată în apropiere de vechiul for al lui Constantin și de primul palat al lui Mahomed, aflat pe atunci în construcție, și a fost finalizată cinci ani mai târziu.

În apropierea noului bazar existau și alte piețe, iar în timpul lui Suleiman Magnificul, la jumătatea secolului al XVI-lea, negustorii de textile au fost mutați într-o altă piață acoperită construită în vecinătatea celei vechi, unde s-au instalat comercianții de bunuri de lux. La început cele două piețe erau separate, dar spațiile dintre cele două au fost ocupate treptat de noi negustori. S-a născut astfel un întreg cartier comercial, care a continuat să se dezvolte până ce, la începutul secolului al XVII-lea, a ajuns la forma pe care o cunoaștem și astăzi.

În acea epocă, Imperiul otoman își trăia Epoca de Aur:se întindea pe trei continente și controla rutele comerciale dintre Asia și Europa. Așadar, Marele Bazar din Istanbul s-a transformat în inima comercială a Imperiului și, mai mult decât atât, a întregului negoț din bazinul Mediteranei. Potrivit călătorilor europeni care au ajuns la Istanbul, încă din secolul al XVII-lea și până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Marele Bazar era superior oricărui centru comercial european în privința varietății și calității produselor vândute.

De-a lungul secolelor, Bazarul a fost devastat în mai multe rânduri de incendii și cutremure. Primul mare incendiu a avut loc în 1515;au urmat altele în 1548, 1588, 1618, 1645, 1652, 1658, 1660, 1695, 1701, 1750, 1791. Utlima mare catastrofă care a afectat bazarul a avut loc în 1894, când un cutremur violent a lovit Istanbulul.

Potrivit unui raport din 1890, Marele Bazar avea 4399 magazine, 2195 camere, un hamam, o moschee, 10 medrese, 19 fântâni, un mausoleu și 24 de hanuri.

Cu atâtea mii de magazine, Bazarul adăpostea între zidurile sale o bogăție de neegalat. Prin urmare, trebuia foarte bine protejat:porțile erau închise noaptea, nimeni nu putea intra aici fără un edict imperial, iar străzile erau patrulate în permanență de gardieni angajați de ghildele negustorilor. Cazurile de furt erau rare;cel mai cunoscut astfel de caz s-a înregistrat în 1591, când au fost furate 30.000 de monezi de aur. Întregul oraș a fost șocat de furt, iar autoritățile nu s-au sfiit să recurgă la tortură pentru a-l găsi pe vinovat. Acesta a fost descoperit două săptămâni mai târziu:era un tânăr persan, vânzător de mosc, care a ajuns să plătească pentru fapta sa cu viața.

Restaurantele sunt un adaos modern al bazarului, acestea neexistând în perioada otomană. Negustorii își aduceau mâncarea la pachet (în cutii numite sefertas), iar singurele produse alimentare ce se puteau cumpăra din bazar erau cele simple, tradiționale (precum kebabul) și cafeaua.

Bazarul decade odată cu Imperiul

Străinii au remarcat în mai multe rânduri că etica negoțului în Bazar era complet diferită de cea occidentală. Aceasta era caracterizată de indidferența față de profit, absența invidiei față de succesul altor negustori și de impunerea unor prețuri unice și corecte. Asta se datora atât eticii Islamului, cât și sistemului de bresle al negustorilor. Vechea etică s-a pierdut în secolul al XIX-lea, în epoca tanzimatului,  pe măsură ce societatea turcă s-a occidentalizat, iar minoritățile din imperiu – armeni, greci, evrei – au impus etica mercantilă a Occidentului.

Când Imperiul otoman a intat în declin, și odată cu el economia sa cândva prosperă a scăzut, Marele Bazar și-a pierdut bunăstarea. Negustorii otomani nu mai puteau concura cu industria textilă din Occident și cu metodele moderne de producție în masă. Comercianții au început să părăsească bazarul (cu precădere cei aparținând minorităților – armeni, greci, evrei, care se mută în alte cartiere), iar chiriile – cândva halucinante – au scăzut foarte mult. În plus, apariția pe piața turcească a produselor occidentale, favorizate de noua burghezie, a afectat și mai mult afacerile negustorilor.

Marele Bazar a revenit la viață în secolul XX datorită turismului. Negustorii turci vând acum aceleași produse tradiționale, lucrate manual sau potrivit metodelor străvechi, turiștilor care vin la Istanbul în număr din ce în ce mai mare. Fascinația străinilor pentru cultura locală, pentru tradițiile otomane și pentru bazar în sine, ca instituție, se vede în numărul turiștilor care trec pragul Marelui Bazar:până la 90 de milioane anual (în 2014), ceea ce face ca Bazarul din Istanbul să fie cel mai vizitat obiectiv turistic din lume.