Dubai, înapoi în viitor
„Mergeţi în Dubai?”, mă întreabă, pe Aeroportul Otopeni, directorul ceh al unei agenţii de turism, uitându-se la mine cu o nedisimulată bucurie. „Da!”, îi răspund, neînţelegând expresia de pe chipul său. „Mergeţi în viitor. Am fost de mai multe ori în Dubai şi aşa va arăta viitorul!”, continuă interlocutorul meu. Îi explic că, prin prisma profesiei mele, mă interesează mai mult trecutul decât viitorul. „Aaaa, veţi vedea şi trecutul, dar mai ales viitorul în acest oraş! Înapoi în viitor...” Discuţia noastră este întreruptă brusc de anunţul de îmbarcare pentru Praga. Înainte de a pleca spre avionul său, mă felicită și îmi spune că tot mai mulţi români vizitează Dubaiul. Vorbele cehului despre Dubai îmi rămân întipărite în minte: „Mergeţi în viitor”, mie, care scriu despre trecut... Dar când devine viitorul trecut și trecutul viitor? Voi afla rapid în Dubai.
Mai aveam mai puţin de o oră până la aterizarea pe Aeroportul Internaţional Dubai, iar pe ecranul din faţa mea apare harta zborului. Avionul tocmai traversează Golful Persic, mai e puţin şi intră în spaţiul aerian al Emiratelor Arabe Unite (EAU). Atenţia îmi e atrasă de aşezarea geografică a Emiratelor. Istoria ne-a arătat, de-a lungul timpului, că zona geografică în care este situată o comunitate poate fi o binecuvântare sau... un blestem. La fel și cu vecinii. Emiratele sunt situate în sud-estul Peninsulei Arabice, pe coasta de vest a Golfului Persic, și se învecinează cu Oman la est, şi cu Arabia Saudită la sud, vest şi la nord. Dubaiul, unul dintre cele șapte emirate care fac parte din EAU, se află chiar în centrul Uniunii. Doar simpla trecere în revistă a aşezării geografice arată că Dubaiul a avut parte de o istorie interesantă.
De la pescuit la comerţul cu aur
Istoria Dubaiului este întinsă pe mai multe milenii, însă astăzi istoria modernă a emiratului este cea care atrage un interes deosebit. În secolul al XIX-lea, Dubaiul era un mic sat pescăresc de pe ţărmul Golfului Persic. Probabil pescarii şi comercianţii arabi nu ar fi întemeiat vreo aşezare aici dacă nu exista un golfuleţ îngust care să faciliteze dezvoltarea pescuitului şi a navigaţiei, dublat de un braţ al Golfului Persic care pătrunde în uscat şi pe care localnicii îl numesc şi astăzi „râul Dubaiului”.
Pe la 1833, tribul Bu Flasa, condus de Maktoum Bin Butti, ai cărui descendenţi conduc și astăzi emiratul, preia administrarea şi controlul micii aşezări. În 1853, Dubaiul intră sub protecţia Regatului Britanic. La începutul secolului XX, conducătorii emiratului proclamă orașul drept port liber – navele ce acostau aici nu au mai fost obligate să plătească vreo taxă sau un impozit pe mărfurile pe care le transportau. Decizia de a declara Dubaiul port liber avea să sporească traficul naval în zonă, dar, poate, şi mai importantă în dezvoltarea portului a fost proximitatea faţă de Iran şi India, care atrăgeau comercianţi din întreaga lume.
În primii ani ai secolului XX, pescuitul de perle şi construcţia de vase de pescuit prind un adevărat avânt în emirat, asigurând condiţiile economice necesare pentru o dezvoltare mai accentuată. Și când totul părea să meargă bine a lovit dezastrul. „Marea furtună” din 1908 a scufundat o mare parte din flota de pescuit a orașului; pe lângă pierderile umane, cele economice au fost greu de cuantificat, iar dezastrul a condus la un regres economic şi la o instalare a sărăciei în zonă.
Până la Marea Criză economică, flota de pescuit a Dubaiul este refăcută, iar emiratul devine cunoscut ca unul dintre principalele centre de export al perlelor de calitate. Criza economică mondială afectează profund şi economia Dubaiului, care intră într-o perioadă majoră de recesiune, determinându-i pe mulţi dintre locuitori să plece în alte zone al Golfului Persic pentru a-şi asigura existenţa. Încă de la înfiinţare, Dubaiul a avut o relaţie tensionată cu vecinul său de la sud, Abu Dhabi. În 1947, o dispută între Dubai şi Abu Dhabi, pentru delimitarea frontierelor între cele două emirate, escaladează şi se ajunge la confruntări armate. Intervenţia şi arbitrajul britanicilor conduc la stingerea conflictului. După 1950, Dubaiul cunoaşte o dezvoltare accelerată. Şeicul Rashid bin Saeed al Maktoum hotărăște să investească toate veniturile din comerţ în dezvoltarea orașului. Mai mult, decide contractarea unor împrumuturi din Kuweit (1959) pentru dragarea golfului, pentru a-l face suficient de larg şi de adânc. Tot printr-un împrumut, de data aceasta acordat de Qatar, este construit primul pod care să facă legătura peste canalul Dubai, ce străbate oraşul. În 1965 este terminată şi prima pistă asfaltată a Aeroportului Dubai, construit în nordul orașului. Investiţia în proiectele de infrastructură conduce la o mică explozie economică a Dubaiului.
De-a lungul anilor ’60, Dubaiul devine unul dintre principalele centre de comercializare a aurului. Doar în 1966, peste 4 milioane de uncii au fost expediate de la Londra la Dubai, clasând emiratul pe un onorant loc trei, după Franţa și Elveţia. Tot în acel an, Dubaiul a mai importat ceasuri de lux de peste 15 milioane de dolari și mai mult de 5 milioane de uncii de argint. Doi ani mai târziu, în 1968, importurile de aur atingeau suma de 56 de milioane de lire sterline. Aurul ajuns în Dubai era în marea lui majoritate reexportat – în principal către clienţii din India. În acea perioadă, importul de aur în India a fost interzis, iar comerţul cu aur a fost catalogat drept contrabandă. Interzicerea importului de aur în India a avut efecte nebănuite. Preţul aurului din 1967 a fost de 35 de dolari uncie, dar preţul său pe piaţa din India era de 68 de dolari/uncie. Drept urmare, comercianţii indieni se aprovizionau cum puteau cu aur din Dubai. Estimările la acea vreme situează volumul importurilor de aur din Dubai în India la aproximativ 75% din cantitatea totală. Și astăzi, Dubaiul este unul dintre principalele centre de comerţ cu aur din Asia, fiind deschise peste 250 de mari magazine de vânzare cu amănuntul a aurului.
Petrolul
Istoria Dubaiului va intra pe un nou făgaş odată cu descoperirea primelor zăcăminte de petrol. După ce în principatul învecinat Abu Dhabi au fost găsite mari zăcăminte de petrol, şi Dubaiul va descoperi, în 1966, în apele sale teritoriale, petrol e drept, în cantităţi mai mici faţă de vecinul său de la sud, dar destul de importante pentru emirat. Descoperirea petrolului şi exploatarea lui au condus la o accelerare a dezvoltării infrastructurii orașului. Și cum pentru construcţii e nevoie de muncitori, între 1968 și 1975 populaţia oraşului a crescut cu peste 300%, în special cu muncitori asiatici. Veniturile din petrol au susţinut planul șeicul Rashid de a demara în forţă mari proiecte de construcţii în domeniul infrastructurii. Un alt plan viza crearea unei economii diversificate, deoarece numai rezervele de petrol nu puteau susţine pe termen îndelungat dezvoltarea emiratului. Petrolul avea o pondere de 24% din PIB (Produsul Intern Brut) în 1990, ponderea s-a redus la 7% din PIB în 2004. Astăzi, doar 5% din economia Dubaiului se bazează pe industria petroliferă.
Dezvoltarea economică a fost însoţită şi de o serie de schimbări politice. Astfel, la 16 ianuarie 1968, premierul britanic Harold Wilson anunţă că Regatul Marii Britanii se va retrage din zona emiratului. Doar o lună mai târziu, la 18 februarie 1968, conducătorul din Abu Dhabi, șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan, și șeicul Rashid, din Dubai, se întâlnesc pentru a discuta realizarea unei posibile uniuni a celor nouă emirate din zonă, inclusiv cooptarea Qatarului și a Bahrainului în viitoarea formă statală. Urmează trei ani de negocieri aprinse. În timpul acestor tratative, Qatarul şi Bahrainul renunţă la ideea de a intra într-o uniune, în schimb, Abu Dhabi, Dubai, Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain şi Fujairah semnează, la 2 decembrie 1971, „Actul Unirii” ce va conduce la formarea Emiratelor Arabe Unite. Trei luni mai târziu, în februarie 1972, celor șase emirate li se va alătura şi Ras Al-Khaimah. Emiratele Arabe Unite (EAU) sunt conduse de un monarh absolut, care, potrivit Constituţiei, este emirul din Abu Dhabi (cel mai mare emirat din componenţa EAU), în vreme ce prim-ministrul şi vicepreşedintele ţării este emirul Dubaiului.
„Capitala cumpărăturilor din Orientul Mijlociu”
Astăzi, Dubaiul și-a concentrat economia spre atragerea turiştilor, construind hoteluri și dezvoltând mari proiecte imobiliare. Conform publicaţiilor economice, emiratul este principala poartă de afaceri din Orientul Mijlociu și Africa. Portul Jebel Ali, construit în anii ’70, este cel mai mare port artificial din lume, dar se dezvoltă tot mai mult ca hub pentru industrii tot mai diverse. Marile companii internaţionale de IT și de finanţe sunt reunite într-un nou centru financiar internaţional în Dubai, DIFC. De compania aeriană Emirates, fondată în 1985, a auzit aproape toată lumea, ea îşi are sediul pe Aeroportul Internaţional Dubai și a transportat peste 49,7 milioane de pasageri numai în 2015.
Decizia guvernului de a diversifica economia care era bazată pe comerţ și petrol în una orientată către servicii și turism a condus la o apreciere a proprietăţilor în Dubai, dar și la o creştere a populaţiei. În ceea ce privește locuitorii Dubaiului, în iunie 2017, populaţia era de 2.789.000 de locuitori. Doar aproximativ 15% din populaţia emiratului era formată din resortisanţi din Emiratele Arabe Unite, restul este format din expatriaţi (aici, cetăţenia este obţinută extrem de greu), mulţi dintre ei fie aflaţi în ţară de generaţii, fie veniţi recent în Emiratele Arabe Unite. Aproximativ 85% din populaţia expatriaţilor (și 71% din populaţia totală a emiratului) era asiatică, în principal indiană (51%) și pakistaneză (16%). Există peste 100.000 de expatriaţi britanici în Dubai, de departe cel mai mare grup de expatriaţi occidentali din oraș. Limba arabă este limba naţională și oficială a Emiratelor Arabe Unite, însă engleza este folosită ca a doua limbă.
Turismul este o parte importantă a strategiei Dubaiului de dezvoltare economică. Atragerea de turişti în Dubai se bazează în principal pe „shopping”, dar și pe vizitarea altor atracţii moderne și istorice. Dubaiul este supranumit „capitala cumpărăturilor din Orientul Mijlociu” și găzduieşte peste 70 de centre comerciale, inclusiv cel mai mare mall din lume, Dubai Mall. Începând cu 2018, Dubai a devenit al patrulea cel mai vizitat oraş din lume, în funcţie de numărul de vizitatori internaţionali, cu cel mai rapid ritm de creştere, rata fiind de 10,7% pe an. Oraşul a găzduit 14,9 milioane de turiști în 2016 și se aşteaptă să ajungă la 20 de milioane de turişti în 2020.
Cel mai important eveniment care va fi găzduit de Dubai în viitorul apropiat este Expoziţia Mondială din 2020-2021. Tema principală a expoziţiei internaţionale este „Connecting minds, creating the future” („Conectând minţile, creăm viitorul”), se va desfăşura în perioada 20 octombrie 2020-10 aprilie 2021, cu peste 100 de participanţi oficiali, inclusiv România. Tema expoziţiei universale doreşte să pună accentul pe nevoia globală de colaborare, pentru a inspira generaţiile viitoare în a dezvolta parteneriate între organizaţii, sectoare de activitate şi diverse locuri geografice, precum şi pentru a se putea adresa mai bine nevoilor unei lumi în continuă schimbare.
Pentru a dezvolta tema principală au fost alese trei subteme: oportunităţi, mobilitate şi sustenabilitate. România a optat pentru secţiunea sustenabilitate și va construi un pavilion naţional care să găzduiască, timp de şase luni, activităţi specifice unei expoziţii internaţionale: evenimente artistice şi diplomatice, expoziţia permanentă şi expoziţii temporare, acţiuni de dialog intercultural şi de ospitalitate etc. De altfel, orașul se află de câţiva ani în febra pregătirilor pentru acest eveniment găzduit în premieră de o ţară din zona Orientului Mijlociu–Asia de Sud-Est–Africa. Organizatorii şi-au propus să atragă peste 25 de milioane de turiști. Planul este unul destul de ambiţios, iar pentru atingerea lui organizatorii au stabilit din timp un program de promovare a obiectivelor.
Cu abra pe Dubai Creek
Dubai Creek a jucat un rol esenţial în susţinerea vieţii comunităţii din oraș și a fost resursa principală care a condus iniţial la boomul economic din Dubai. Din septembrie 2013, „râul” din Dubai a fost propus ca patrimoniu mondial UNESCO. „Râul” (de fapt, astăzi, un canal navigabil) separă cele două părţi ale oraşului de astăzi, Bur Dubai şi Deira. La începutul secolului XX, Dubai Creek era departe de a fi navigabil, dar existenţa unui mic port la intrarea în canal avea să faciliteze comerţul cu India și Africa de Est. Mai mult, industria de perle din Dubai din prima jumătate a secolului XX era susţinută de acest „râu”, înainte de inventarea procesului de cultivare a perlelor din anii ’30.
Pescuitul a fost un alt element principal de dezvoltare a orașului care a fost susţinut de Dubai Creek. Viaţa locală a înflorit de-a lungul canalului, iar aşezările pescarilor au prosperat, la fel și atelierele de construcţie a bărcilor pescăreşti. Canalul a fost dragat pentru prima dată în 1961, pentru a permite navelor de pescuit să îl traverseze în orice moment, fără a depinde de flux sau de reflux. Dezvoltarea navigaţiei pe canal a fost uluitoare, ceea ce i-a determinat pe conducătorii emiratului să investească într-o dragare de amploare a canalului, care să permită și navigarea unor mari vase de transport de marfă. Dragarea a deschis canalul unui trafic intens de mărfuri și a oferit Dubaiului un avantaj faţă de Sharjah, celălalt centru comercial dominant din regiune la acea vreme. În 1963 a fost construit Podul Al Maktoum, primul pod care leagă Bur Dubai de Deira. Deși importanţa canalului ca port s-a diminuat odată cu dezvoltarea Portului Jebel Ali, Dubai Creek continuă să fie un pion comercial și istoric important pentru Dubai.
O plimbare cu abra (barcă din lemn, cu motor, ce face și astăzi legătura între Bur Dubai de Deira) este fascinantă pentru istoria și modul în care s-a dezvoltat oraşul. Unele dintre cele mai impozante clădiri construite în Deira domină câmpul vizual al vizitatorului aflat în abra. Printre ele se numără Deira Twin Towers, Dubai Creek Tower, Sheraton Dubai Creek, Banca Naţională a Dubaiului și Camera de Comerţ etc. Tot în Deira, dar lângă Podul Al Maktoum, se află Dubai Creek Park, cel mai mare parc din Dubai. Pe partea cealaltă a canalului, vizavi de Deira Twin Towers, în Bur Dubai, se află unul dintre cele mai interesante hoteluri din Dubai, Al Seef Heritage Hotel. Construit respectând tradiţiile arabe și vechile clădiri din această zonă, hotelul devine un obiectiv ce atrage tot mai mulţi turiști.
Dubai Frame, un nou obiectiv de vizitat
Cea mai recentă atracţie din oraș, Dubai Frame, este o clădire care a devenit rapid una dintre cele mai vizitate de turiști. Clădirea este construită sub forma unei rame de tablou, deşi mai toţi turiştii o descriu mai mult drept o ramă de fotografie. Clădirea este ridicată în Zabeel Park şi oferă una dintre cele mai frumoase privelişti panoramice asupra orașului construit în deșert. La parterul ei, tehnologia este pusă la muncă în beneficiul istoriei: cu ajutorul unor filme de animaţie și al unor efecte holografice însoţite de o muzică tradiţională și mirosuri aromatice, vizitatorul este „teleportat” înapoi în timp pentru a vedea istoria orașului. Deși relativ mică de înălţime, „doar” 150 de metri, cu o lăţime de 93 de metri, „Rama Dubaiului” beneficiază de un concept structural unic.
Odată ajuns în vârful ei, clădirea oferă spre nord posibilitatea unei privelişti asupra cartierului istoric al Dubaiului, în timp ce în partea de sud turistul poate vedea oraşul nou cu cele mai înalte clădiri ale sale. În partea superioară a construcţiei există un pod din sticlă opacă, lung de 50 de metri, aflat pe Sky-deck. Fabricat din cristal lichid, cu un film subiacent care reacţionează la senzori, puntea devine transparentă doar atunci când vizitatorul păşeşte pe ea. La coborâre există o zonă a viitorului unde, graţie tehnologiilor tridimensionale, poate fi „observat” cum va arăta Dubaiul peste 50 de ani, plin de taxiuri zburătoare, o lume subacvatică și misiuni în spaţiu.
De la Turnul Dubaiului la Turnul lui Khalifa
Cobor din mașină şi mă îndrept spre intrarea în Burj Khalifa – aproape că nu prea îi văd vârful. La momentul la care vizitez clădirea e încă cea mai înaltă din lume, cu cei 828 de metri ai săi. De ce am spus „încă”? Pentru că în Arabia Saudită se lucrează deja la o clădire („Turnul Regatului”) care va avea puţin peste un kilometru înălţime. De această construcţie au auzit şi cei din Dubai, aşa că deja au proiectat o clădire care să o depăşească pe cea care va fi construită în Arabia Saudită. Macheta noii clădiri („The Tower”) este expusă chiar la intrarea în Burj Khalifa. Cât de repede devine viitorul trecut şi trecutul, viitor! Revenind la Burj Khalifa, mi-am amintit interesul pe care l-a arătat presa din întreaga lume în 2004, atunci când au debutat lucrările la construcţie, dar şi când, lovit de criza economică din 2008, Dubaiul avea dificultăţi în terminarea lucrărilor la clădire. Atunci, intervenţia actualului monarh al Emiratelor, Khalifa bin Zayed Al Nayhan din Abu Dhabi, şi împrumutul de miliarde de dolari pe care l-a acordat Dubaiului au condus la finalizarea lucrărilor de construcţie a clădirii în 2009, dar şi la schimbarea denumirii ei din Burj Dubai (Turnul Dubaiului) în Burj Khalifa (Turnul lui Khalifa), în onoarea emirului care contribuise decisiv la finalizarea clădirii.
Burj Khalifa deţine şi astăzi numeroase recorduri, pe lângă titlul de cea mai înaltă clădire din lume: este imobilul cu cele mai multe etaje (160), clădirea este dotată cu cele mai multe lifturi care se deplasează cu o viteză de 10 metri/secundă, are piscina la cea mai mare înălţime faţă de sol etc. Nu îmi dau seama cât de rapide sunt lifturile până nu mă urc într-unul dintre ele. Senzaţia este imposibil de descris în cuvinte. Ajung rapid la etajul 148, la 800 de metri înălţime. Ies din lift şi, instantaneu, mă îndrept spre ferestrele de sticlă pentru a privi Dubaiul de sus. Privesc în jos şi văd o „șerpuire” de străzi şi autostrăzi care străbat oraşul. În imediata apropiere, zgârie-nori de sute de metri par niște „pitici” de la înălţimea clădirii în care mă aflu. În depărtare se vede Marea Arabiei, iar în dreapta se întinde imensul Deșert Arabic. O privelişte ce nu trebuie ratată. La baza Burj Khalifa se află cel mai mare mall din lume, Dubai Mall, iar în faţă se află fântâna muzical-coregrafică Dubai Fountain ce atrage seara o mulţime de turiști.
Evadare... în deșert
Pentru cei care se simt copleşiţi de modernismul și de tehnologiile orașului, de înălţimile ameţitoare ale clădirilor, de shopping sau de plajă, alternativa nu este departe și se află în deșert. Dubaiul este situat în deșertul Rub al Khali (într-o traducere aproximativă ar însemna „Cartierul Gol”), care, la rândul său, face parte din marele deșert arab. Rub al Khali se întinde pe 650.000 km², cuprinzând o bună parte din Peninsula Arabică, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Oman și Yemen. Istoria Dubaiului este înrădăcinată în acest deşert care, timp de secole, a fost străbătut de cei mai vechi locuitori, beduinii. Deși beduinii nu s-au limitat doar la actualul teritoriu al Emiratelor Arabe Unite, ei sunt consideraţi strămoşii acestei ţări. O parte din beduinii din această zonă, cei situaţi mai aproape de coasta mării, erau pescari și căutători de perle, dar cei mai mulţi erau păstori și nomazi.
Beduinii au lăsat foarte puţine amprente materiale în nisipul deşertului, dar civilizaţia, moştenirea culturală și poveştile lor sunt transmise de-a lungul generaţiilor sub formă de poezie, muzică și spectacole tradiţionale. Din fericire pentru turişti, există încă o modalitate să împărtăşească poveştile și tradiţiile beduinilor în rezervaţia Al Marmoom. O excursie în această zonă este o experientă de neuitat. Am plecat de la hotel spre deșert într-o după-amiază de foc. Căldura și o umiditate nefirească pentru deşert făceau aerul greu respirabil. Noroc cu aerul condiţionat din maşină. Când am ajuns în deşert, căldura parcă se mai domolise. Eddie, șoferul mașinii, astronom pătimaş și unul dintre cei mai vorbăreţi australieni din câţi am cunoscut, ne face rapid o scurtă istorie a Dubaiului. Pasiunea pentru „studiul stelelor” l-a adus în deşert și lucrează la Bedouinexperience. Spune că, din deșert, se văd stelele cel mai bine. Noi suntem un grup de cinci români, care strâng tot mai tare centurile de siguranţă atunci când mașina începe să derapeze tot mai tare pe dunele de nisip.
Din fericire, la un moment dat, coborâm din maşină și o luăm pe jos prin deşert. În zare se vede o caravană de cămile. Ajungem la ele și, după un scurt instructaj, ne suim pe cămile și pornim prin deșert. Cât cuprinzi cu ochii doar dune și nisip. După o oră de mers, ajungem în tabăra beduinilor. Soarele se pregăteşte să apună, însă avem parte de o surpriză. Vom asista la modul în care foloseau beduinii șoimi antrenaţi pentru a vâna. Odată eliberat, şoimul pleacă în căutarea prăzii. După ce a localizat-o, se năpusteşte asupra ei cu o viteză uluitoare. La final, este recompensat de stăpânul său cu câteva bucăţi de carne. Vânătoarea cu şoimi este adânc înrădăcinată în tradiţia beduinilor, deoarece şoimul poate să vâneze și să aducă prada fără să o omoare. În cultura arabă, animalele trebuie să fie în viaţă când sunt sacrificate pentru consum.
Se lasă întunericul și pătrundem în tabăra beduinilor, suntem invitaţi la cină, dar nu înainte de a vedea cum sunt pregătite bucatele. Tocăniţă de cămilă, miel, pilaf și pui cu legume... După cină, Eddie ne ţine un adevărat curs de astronomie. Ne arată cum se deplasau prin deşert beduinii folosindu-se doar de „harta” stelelor. Are dreptate, cerul se vede noaptea din deșert mult mai clar. Realizez că am mai văzut o dată cerul ăsta de cristal, era într-o iarnă, noaptea, pe Vârful Omu, când temperatura era cu mult sub zero grade. În deșert este deja răcoare, nu cred că sunt mai mult de 15 grade. Ne suim în mașină şi ne îndreptăm spre oraș. Pe drum, o întreagă turmă de gazele se reflectă în strălucirea lunii. Peste puţin timp vedem luminile Dubaiului. Ne-am întors în viitor.