Drumul către Petra, trandafirul din pustiul Iordaniei
Astăzi, oraşul Petra este parte a patrimoniului universal UNESCO şi una dintre noile minuni ale lumii. Cu o istorie lunga, acesta este unul dintre cele mai complexe situri arheologice din lume. Oraşul trandafiriu din Iordania era în secolul IV î.Hr. capitala nabateenilor, care controlau rutele comerciale dintre diferite oaze din Arabia şi care, mai târziu, s-au aliat cu romanii.
Oraşul a fost descoperit de un tânăr explorator elveţian, Johann Ludwig Burckhardt. Născut în 1784 într-o familie bogată din Basle, era vorbitor de franceză şi avea prieteni iluştri, precum Gibbon şi Goethe.
Una dintre marile ambiţii ale lui Burckhardt a fost să descopere sursa de unde izvorăşte râul Niger. În Anglia, în 1809, s-a asigurat de sprijinul lui Sir Joseph Banks, preşedintele Royal Society, o figură cheie în promovarea explorării tărâmului african, în organizarea unei călătorii prin Sahara, cu pornire din Cairo. A mers la Cambridge pentru a învăţa limba arabă, astfel adaptându-se mai bine în peisajul arab. În călătoria spre est, în Malta, a auzit despre un anume dr. Seetzen, care plecase din Egipt prin Arabia, în căutarea unui oraş pierdut pe nume Petra. Dar, din păcate, Seetzen fusese ucis. Burckhardt a devenit interesat de subiect. A mers la Alep, în Siria, unde a cumpărat o căsuţă şi a învăţat arabă de la un prieten arab creştin. Aşa a descoperit tânărul Bruckhardt că araba se învaţă mai bine în timp ce fumezi narghilea. De asemenea, a studiat Coranul şi legea musulmană.
Şi-a luat un nume de împrumut – Şeic Ibrahim Ibn Abdallah-, a plătit pentru protecţie diverşi şeici locali, deşi a fost şi furat şi înşelat, şi a călătorit prin Siria, Liban şi Palestina. În drumul dinspre Nazaret spre Cairo, acompaniat de câţiva negustori şi de nişte oi şi capre, a auzit de la localnici despre ruinele unui oraş, dintr-o vale muntoasă îngustă, prin deşert, în apropiere de presupusul mormânt al lui Aaron, fratele lui Moise. Pretinzând că vrea să sacrifice o capră în onoarea lui Aaron, Burckhardt a angajat o călăuză spre ruine. Ajuns aici, s-a minunat la văzul minunatului oraş antic, a mormintelor şi templelor romane. Era convins că oraşul în cauză era Petra, dar nu putea zăbovi, căci putea fi deconspirat în orice moment şi acuzat că este în căutarea vreunei comoare îngropate şi atacat. Aşa că a jerfit animalul, după cum promisese, apoi s-a întors pentru a-şi continua drumul spre Cairo.
Burckhardt a călătorit în sus pe râul Nil şi a descoperit templul lui Ramses II de la Abu Simbel, cu statuile sale masive, a fost în pelerinaj la Mecca şi a vizitat Medina. A murit de dizenterie în Cairo, în 1817, la vârsta de 32 de ani. Nu a găsit niciodată izvorul râului Niger, dar a descoperit una dintre cele mai minunate oraşe antice de pe pămant.
Ediția estivală a revistei Historia Digital pornește în căutarea vacanțelor pierdute. Ne oprim în Marsilia, Provence, Ravenna, Murano, Avignon, Strasbourg, Matera, Plovdiv, Sofia, Atena, Basel, Edinburgh, Amsterdam, Saint-Tropez, Paris și în multe alte locuri încărcate de istorie. Revista Historia Digital este disponibilă pe platforma paydemic.com.
Cumpără acumPE ACEEAŞI TEMĂ, CITEŞTE ŞI: Oraşul Petra, bijuteria Orientului Apropiat