Domul din Worms,bijuteria romanico-gotica

Domul din Worms, care se aflã situat în cel mai înalt punct al oraşului omonim, este cea mai reprezentativã construcţie de stil romanic din zonã, strâns legatã de numele episcopului Burchard şi de perioada de maximã înflorire din istoria oraşului, adicã secolele XII-XIII.

Dintre evenimentele importante în care este implicat impresionantul monument putem enumera alegerea papei Leon al IX-lea în anul 1048;concordatul de la Worms care pune capãt luptei pentru învestiturã (1122);Adunarea de la Worms din 1521 în timpul cãreia Martin Luther se pronunţã împotriva împãratului Carol al V-lea, ceea ce provoacã ruptura din interiorul bisericii în vest. Astãzi domul reprezintã o bisericã catolicã ridicatã în 1925 la rangul de basilica minor, titlu onorific ce vrea sã sublinieze importanţa lãcaşului pentru întreaga regiune.

Denumirea de astazi aminteşte de tribul vangionilor, pãstrându-se în germanã alternativa Wonnegau pentru spaţiul din jurul Wormsului. Germanicii sunt supuşi rapid de romani, care construiesc pe deal un centru administrativ şi un templu.

Decãderea Imperiului influenţeazã şi zona aceasta, din care trupele se retrag în jurul anului 401. Dupã aceea se stabilesc aici burgunzii, cu condiţia sã apere granitele imperiale, dar cum încearcã subminarea sutoritãţii romane, sunt zdrobiţi în 435. Un an mai târziu are loc o invazie hunã în câmpia Rinului, care nimiceşte cea mai mare parte a neamului burgund.

Dupã bãtãlia de pe Câmpiile Catalaunice francii sunt cei care preiau puterea în regiune. Totodatã se rãspândeşte şi creştinismul. Dupã împãrţirea Franţei merovingiene Worms revine Austrasiei. Dupã ce stãpânitorii Austrasiei şi Neustriei se cãsãtoresc cu douã surori izbucneşte un rãzboi civil care va sfârşi cu moartea amândurora şi a uneia dintre soţii. Vãduva care supravieţuieşte, Brunichilis, are reşedinţa la Worms, în jurul anului 600.

Ea şi urmaşul sãu Dagobert I poruncesc conform izvoarelor medievale ridicarea unei biserici pe zidãria fostului for roman. Din pãcate nu existã dovezi arheologice care sã susţinã ideea acestui precursor al domului. Sãpãturile de sub dom sugereazã mai degrabã o construcţie de epocã carolingianã.

Berthulf  este primul episcop (614) despre care avem documentaţie. Construcţia temeinicã este atribuitã însã lui Burchard, începând cu secolul al XI-lea, întrucât el este ales ca episcop în anul 1000 şi deci de atunci începe organizarea bisericeascã a oraşului. Reuşeşte sã îi convingã pe Salieni sã cedeze burgul în locul cãruia va fi ridicatã fundaţia Sf. Pavel. Şi vechea bisericã iese din discuţie şi încep lucrãrile la dom, care mai pãstreazã şi azi schema din secolul al XI-lea:o bazilicã cruciferã cu douã coruri semisferice, pe direcţia est-vest. C

hiar în 1018 este sfinţit lãcaşul în prezenţa împãratului, dar doi ani mai târziu corpul de vest cedeazã şi trebuie înnoit. Spaţiul dispune de un acoperiş din lemn. Din descrierile lui Burchard din anii 1030/40, domul trebuie sã fi fost bogat ornamentat. Acesta vorbeşte despre coloane cu capiteluri aurite, care însã nu puteau fi susţinãtorii principali ai bazilicii. Domul lui Burchard era probabil o bazilicã pe stâlpi, pentru cã nicãieri nu s-au gãsit urme de coloane.

S-au pãstrat dupã toate transformãrile doar subsolul turnului vestic, precum şi tezaurul din nordul corului, care provine probabil de la finele secolului al XI-lea. În 1110 domul este sfinţit pentru a doua oarã. Reînnnoirea din secolul al XII-lea corespunde în bunã mãsurã înfãţisãrii de azi.

Trebuie sã fi început undeva pe la 1125, dupã ce s-a sfârşit cearta învestiturilor şi episcopului i-a fost din nou permisã intrarea în oraş. Domul este construit în stil romanic târziu, asta însemnând cupolare completã şi ornamentaţie cu influenţe burgunde şi cisterciene. Multe clãdiri din zonã prezintã aceleaşi caracteristici, aşa încât s-a ajus sã se vorbeascã despre o şcoalã wormsianã. În afarã de asta schema se aseamãnã cu cea a domurilor din Mainz şi Speyer. În 1192 este înmormântat aici episcopul Konrad al II-lea.

La aproape 100 de ani de la ce-a de-a treia sfinţire s-a început construcţia capelei Sf. Nicolae. A fost integrat un nou portal în sud, iar la est alte douã capele, Sf. Ana şi Sf. George. Cum în 1429 se prãbuşeşte o parte din turnul de vest, domul este reîmprospãtat într-un stil gotic târziu. Dupã Adunarea de la Worms domul scade treptat în importanţã, întrucât multe comunitãţi se raliazã învãţãturii lui Martin Luther.

Distrus în urma unui incendiu, domul este refãcut în 1689 din ordinul episcopului Franz Ludwig von Pfalz-Neuburg, adãugându-se acestuia elemente baroce precum altarul lui Balthasar Neumann. Altã distrugere este pusã pe seama trupelor revoluţionare franceze, care folosesc lãcaşul în chip de depozit. Abia în 1886 începe o renovare serioasã.

Cine îşi doarme somul de veci aici? Strãmoşi şi rude ale împãratului Konrad al II-lea (990-1039).