Complexul de la Delphi: ruinele mitologiei
În perioada arhaică, aristocraţia, regii, tiranii trăiau aproape la fel de simplu ca şi populaţia liberă, mai puţin bogată. De aceea, nu se simţea nevoia unor palate atât de luxoase precum edificiile publice. Pe de altă parte, cultul religios juca un rol deosebit de însemnat în viaţa particulară şi publică a grecilor. De aceea, de îndată ce polisurile au acumulat suficiente mijloace materiale pentru înălţarea unor construcţii monumentale şi când au apărut specialişti în arta construcţiilor, templul devenit principalul tip de arhitectură grecească.
În acea perioadă, în Grecia s-a cristalizat o nouă formă a activităţii spirituale a omului. Arta era în strânsă legătură cu religia şi mitologia. Acest lucru nu se manifesta numai în faptul că arhitecţii ridicau clădiri folosite ca temple, că sculptorii ciopleau figuri de zei şi că pictorii ilustrau vechile legende:„ Mitologia greacă nu este numai arsenalul artei greceşti, ci şi baza ei.” (Engles). Aşa cum zeii erau închipuiţi după chipul şi asemănarea grecilor, aşa şi templele au fost construite precum casele zeilor. Ridicate pe un fundament de piatră, cele mai vechi temple greceşti erau construite din lemn şi cărămidă nearsă. La sfârşitul sec. al VII-lea î. Hr. au fost înlocuite cu templele dorice. Unul dintre cele mai importante astfel de temple este cel închinat zeului Apollo şi se află la Delphi. Delphi este un oraş aflat la 150 km NV de Atena, iar oamenii din Antichitate considerau acest oraş ca fiind centrul lumii.Numele de "Delphi" provine probabil de la Delphinios, un supranume dat lui Apollo pentru a reda legătura sa cu delfinii. Apollo, se spune, ar fi venit cu preoţi din Creta pe spatele delfinilor.Prima dată, în sec. VII î.Hr., templul a fost construit de către arhitecţii Trophonios şi Agamedes, însă nu după mult timp a ars. A fost reconstruit în sec. VI î. Hr. şi redenumit Templul lui Alecmeonidae, în cisntea familiei care a finanţat lucrarea. Nici de data aceasta templul nu a rezistat, fiind dărâmat de un cutremur. Ruinele pe care le vedem noi astăzi aparţin templului construit în 330 î.Hr., de către arhitecţii din Corint Spintharos, Xenodoros şi Agathon.
Templul lui Apollo nu era foarte mare, el măsurând 21, 6m X 58, 2m şi a fost construit conform templelor dorice, cu locul central, cella, care reprezenta o încăpere închisă, destinată zeului, cu statuia sa. Materialele principale din care a fost construit au fost calcarul şi marmura, dar şi o marmură mai specială, marmura Parian, adusă din străinătate. Săpăturile din 1875 au dovedit că templul a fost construit din calcar de siliciu, scos din carierele locale din muntele Parnassus. Iniţial a avut şase coloane în faţă şi 15 în lateral, iar exteriorul era decorat cu scuturi capturate de la perşi, la Plateea. Interiorul nu se ştie cum era amenjat. Astăzi a mai rămas o coloană întreagă, a faţadei, porţiuni de câte cinci coloane dorice din piatră poroasă şi calcar şi fundaţia.
La Delphinu se află doar templul propriu-zis, ci un adevărt complex închinat zeului. Ceea ce ţine stric de mărirea zeului şi pelerinajul la templu este Calea Sacră, care este amenajată cu clădiri mici de trezorerie, statui şi ofrande materiale donate de oraşe şi familiile înstărite pentru a mulţumi oracolului. De asemenea, în apropierea templului se afla un izvor, în care grecii veniţi în pelerinaj se scăldau înainte de a intra în templu, pentru purificare. Tot pentru a fi purificaţi în apa izvorului erau aduşi şi criminalii. Recent s-a descoperit că izvorul era o sursă de vapori chimici, care erau conectaţi la camera Pitiei, pentru a o inspira. Tot în acest complex se află şi Trezoreria atenienilor, din 490 î.Hr., care adăpostea prada victoriei asupra perşilor la Maraton. Un perete al acestei clădiri este acoperit cu inscripţii greceşti, inclusiv imnuri dedicate lui Apollo.
Motivul pentru care acest templu este celebru este oracolul. În interiorul templului se afla o cameră mică, adyton, unde o pythie prevestea viitorul sau dădea sfaturi oamenilor veniţi să o vadă. Se spune că prin gura sa vorbeau zeii, ea relatând cele “primite” în versuri. Nu se cunosc foarte multe despre starea psihicã a Pythiei. Ce ştim este că ea era fata unui fermier sărac, o femeie cinstită şi simplă, lipsit de educaţie. Nu se ştiu criteriile de alegere, de pildă, sau reacţiile la ieşirea din transă.