Cetatea Poenari
Cetatea Poenari sau Cetatea lui Ţepeş Vodă este o construcţie deosebită atât prin locul de construire, arhitectura sa, dar şi prin misterul istoriei sale. Deşi a fost cercetată ani întregi sunt încă destule întrebări ce atârnă asupra cetăţii. Întrebări ce probabil nu-şi vor găsi răspuns din lipsa dovezilor. De aceea Cetatea Poenari rămâne un loc fascinant ce trebuie trecut pe lista locurilor din România ce trebuiesc vizitate obligatoriu.
Cetatea Poenari se află undeva în cheile Argeşului, mai exact la 2 km de satul Căpăţâneni. Această cetate a fost construită pe un vârf stâncos înconjurat de pante abrupte şi de apa Argeşului din trei părţi. Singurul mod de a ajunge la cetate este trecerea unei şei înguste care leagă stanca cetăţii de muntele învecinat. Se poate spune că această cetate era impenetrabilă.
Numele de cetatea Poenari i-a fost dat după numele satului învecinat, aflat pe valea Argeşului la 6 km distanţă şi anume satul Poenari. Acest nume al cetăţii apare în izvoarele de secol XV şi XVI, dar şi în secolele XVII şi XVIII în literatură de specialitate. La sfârşitul secolului XVII cetatea mai primeşte o denumire, cea de Cetatea lui Ţepeş Vodă. Această denumire o putem regăsi într-o cronică unde ni se spune că Cetatea Poenari a fost construită de către Vlad Ţepeş. De asemenea tot din cronică aflăm că Vlad Ţepeş a folosit pentru construcţia cetăţii târgovişteni ce fuseseră pedepsiţi pentru o fapta foarte gravă. Numele de Cetatea lui Ţepeş Vodă o întâlnim în însemnările mitropolitului Neofit, în însemnări de călătorie, cum ar fi cele ale lui Cezar Boliac din anul 1845. O altă denumire a cetăţii a fost şi Cetatea lui Negru Vodă.
Toate aceste denumiri au dus la naşterea unor confuzii în ceea ce priveşte localizarea cetăţii. Iniţial s-a crezut că cetatea se află chiar în satul Poenari sau în orice caz undeva foarte aproape de sat. Însă cronicile elucidează misterul. Din descrierea mitropolitului Neofit aflăm locul exact al Cetăţii Poenari şi anume la 2 km de Căpăţâneni.
În urmă cercetărilor efectuate la cetate s-au putut observa două faze principale de construcţie. Prima faza de construcţie o constituie un nucleu principal. Acest nucleu principal constă dintr-un turn pe plan pătrat. Cum s-a ajuns la această concluzie? Deosebirea dintre turnul pe plan pătrat şi restul construcţiei este evidentă. Turnul pătrat este construit exclusiv din piatră, pe când restul fortificaţiei este construită atât cu piatră cât şi cu cărămidă. În plus zidăria turnului de piatră nu se leagă de restul construcţiei.
Cercetările arheologice efectuate în 1968-1970 au permis cunoaşterea destul de exactă a planului cetăţii în părţile păstrate, au furnizat amănunte interesante privind structura ei, ca şi situaţia depunerilor successive din interior.
Acest nucleu iniţial şi anume turnul pe plan pătrat a fost construit din piatră brută legat cu mortar direct pe stâncă. Zidurile turnului au fost consolidate cu ajutorul unor bârne de lemn. Turnul se pare că avea trei niveluri. Aceste niveluri erau construite din grinzi de lemn pe care se sprijineau nişte planşee. Intrarea în turn se făcea la nivelul al doilea, primul nivel fiind subteran. Turnul era acoperit cu şindrilă. De asemenea lângă acest turn se afla şi poarta de intrare a cetăţii, mai exact în partea de nord-vest.
În sudului versantului s-au găsit ruinele unei construcţii de piatră. Această construcţie ridicată direct pe stanca din piatră şi legată cu mortar şi bârne de lemn se crede a fi fost un avanpost al turnului. Însă această teorie nu este sigură, cum la fel şi ideea contemporaneităţii construcţiei celor două nu este elucidată.
A două etapă de construcţie o constituie o fortificaţie de mari dimensiuni cu turnuri semicirculare în care a fost înglobat turnul de piatră în plan pătrat. Datorită terenului ales pentru construcţie, zidurile cetăţii au fost dispuse în lungul crestei, pe direcţia est-vest.
Săpăturile efectuate, întregite de unele fotografii de la începutul secolului nostru, la care se adaugă unele desene de la mijlocul secolului trecut sau descrieri din aceeaşi vreme, ne pot da o anumită imagine asupra vechii ei înfăţişări.
O dată cu trecerea timpului cetatea şi-a pierdut din înfăţişare. Latura de nord a cetăţii s-a prăbuşit în mare parte. Acest lucru ne împiedică să avem o imagine completă a cetăţii. Ştim însă că în partea de nord-vest se află un turn semicircular. Imediat lângă acest turn în sud-vest putem găsi un alt turn semircicular. Pe latura de sud se mai găsesc încă două turnuri semicirculare. Cel mai probabil şi în nord-est era un turn semicircular, însă este doar o presupunere.
În privinţa organizării spaţiului din interiorul cetăţii, datele de care dispunem sunt sărace. În urmă cercetărilor arheologice s-au descoperit o serie de ziduri interioare . Descrierile şi fotografiile ce datează din secolul trecut sunt foarte vagi şi imprecise . În orice caz se poate afirma că partea de sud-est era un fel de curte interioară, iar în nord-vest trebuie să se fi aflat anumite construcţii care acum numai sunt. În partea de sud-est se pare că a fost necesară o nivelare a terenului. Această nivelare s-a efectuat cu ajutorul bolovanilor şi a pământului. Nivelarea a ajutat la crearea unei suprafeţe plane în interiorul cetăţii.
Odată cu ridicarea zidurilor cetăţii a fost construită şi o încăpere ce urma să aibe rol de cisternă pentru apă. Această încăpere era extrem de importantă pentru orice cetate de aceea construcţia s-a făcut cu mare grjia. În amenajarea pereţilor şi tencuirea acestora s-a folosit mortar roşu, care asigura impermeabilitate. Această tehnică de construcţie fiind de tradiţie bizantină. Însă modul de construcţie arată originalitatea constructorilor. Pereţii încăperii şi partea inferioară a acesteia sunt construite din blocuri de piatră făţuită, îmbinate prin falţuri. Lespezile părţii inferioare se sprijină pe trei straturi special amenajate:un strat de bolovani legaţi cu mortar, un altul ceva mai subţire, de mortar cu pietriş mărunt şi, în fine, un rând de cărămizi.
Turnurile au fost construite din zidărie masivă după nivelarea cu bolovani şi pământ. Acestea aveau prevăzute la nivelul pardoselii deschideri pentru folosirea artileriei uşoare. Pentru pardoseala turnurilor au fost folosite cărămizi dreptunghiulare. Aceleaşi cărămizi au fost folosite şi pentru pardoseala făcută în acelaşi timp şi în turnul pătrat.
Zidurile cetăţii au fost construite direct pe stâncă. La ridicarea acestor ziduri s-a folosit piatră, mortar, bârne din lemn şi chiar şi cărămidă. În partea inferioară a zidurilor s-a folosit piatră şi un emplecton din piatră spartă şi mortar pentru umplerea golurilor, întărit mai apoi cu bârne din lemn. În partea superioară însă, se foloseşte cărămidă la care se adugă acelaşi emplecton folosit şi în partea inferioară. Tehnica folosită pentru ridicarea acostor ziduri ale cetăţii este tot o tehnică de tradiţie bizantină.
Materialul arheologic descoperit în cetate este constituit din ghiulele de piatră, un vârf de săgeata în formă de frunză, cu orificiu pentru fixarea cozii, vase de uz casnic, oale cu toartă, fragmente de oale-borcane, ceramică smălţuită, discuri ornamentale smălţuite şi nesmălţuite, cahle de sobă şi cărămizi. Acest material arheologic ajută la datarea celor două faze de construcţie. Se poate afirmă că turnul de piatră în plan pătrat a fost construit undeva în secolul XIV datorită materialelor caracteristice acestui secol găsite lângă acest turn. În schimb în ceea ce priveşte restul cetăţii, materialele arheologice găsite sunt caracteristice secolelor XIV-XVI. Însă majoritatea materialului datează din secolul XV, lucru care ne obligă să credem că a două faza a construcţiei cetăţii şi anume zidurile şi turnurile semicilindrice au fost construite la mijlocul secolului XV. Acest fapt este întărit şi de tradiţia conform căreia cetatea a fost construită de către Vlad Ţepeş. Desigur după cele două faze principale de construcţie au apărut şi unele modificări sau reparaţii. Aceste transformări şi reparaţii datează cel mai probabil din secolul al XVI-lea. Modificările apar la deschiderile turnurilor sau în interiorul cetăţii prin adăugarea unor mici ziduri.
Lipsa materialelor mai târzii decât a două jumătate a secolului al XVI-lea confirmă indicaţiile documentare asupra încetării folosirii cetăţii în a două jumătate a acelui veac.