Brasilia, singura capitală construită integral în secolul XX / FOTO

📁 Patrimoniu
Autor: Redacția

Oraşul Brasilia este capitala celei mai mari ţări din America de Sud, Brazilia, şi singura capitală din lume construită integral în secolul XX. Acest oraş a fost construit în anul 1956 de către Lucio Costa şi Oscar Niemeyer, la dorinţa Guvernului brazilian care a considerat ca Rio De Janeiro nu mai este un oraş bun pentru a îndeplini statutul de capitală. Brasilia a fost construit în centrul ţării, pe malul lacului artificial Paranoa, având o formă similară unui avion, şi a fost construit în aproximativ doi ani.

Oraşul Brasilia are 2, 5 milioane de locuitori, în centru locuiesc 400.000 dintre ei, majoritatea avand o situatie financiară foarte bună, dar cu toate acestea, este cel de al patrulea oraş al ţării.

Brasilia este un centru economic foarte important, fiind probabil cel mai important oraş din acest punct de vedere. Tot aici îşi au sediul cele mai importante companii braziliene şi parlamentul Brazilian. Oraşul este recunoscut în lume ca fiind unul foarte modern, aici venind foarte mulţi oameni de afaceri bogaţi pentru a cumpăra proprietăţi.

Planul inițial al orașului

Aeroportul Internaţional Presidente Juscelino Kubitschek al oraşului Brasilia este unul dintre aeroporturile principale ale Braziliei, dacă nu chiar cel mai important aeroport, de unde se poate ajunge în toate oraşele mari ale ţării. Aici sosesc curse din toată lumea. Aeroportul se află situat la 11 km de oraş.

Lucruri de făcut în Brasilia

Bulevardul central al oraşului, este Eixo Monumental. Aici se găsesc clădirile ministerelor, clădirea congresului, monumente, clădiri guvernamentale. Majoritatea obiectivelor de vizitat ale oraşului Brasilia se găsesc de-a lungul acestui bulevard.

Cea mai celebră catedrală este cea din Brasilia, cu cele 16 coloane de beton, cântărind fiecare 90 tone şi cu geamurile pictate, este o creaţie determinantă a arhitecturii bisericeşti moderne, a stilului art nouveau.

Monumentul Juscelino Kubitschek aduce omagiu preşedintelui care a dorit întemeierea oraşului, aici se găseşte şi mormântul preşedintelui.

Parcurile din oraşul Brasilia sunt foarte moderne, aici copii se pot distra foarte mult, dar în acelaşi timp poţi face plimbări liniştite pe malurile unor ape. Cel mai cunoscut parc este cel de pe malul lacului artificial Paranoa.

În Brasilia poţi servi preparate braziliene care sunt renumite pentru nenumăratele sortimente din carne de vită, carne de peşte şi carne de pui, dar şi foarte multe garnituri în care predomina orezul şi fasolea.

Sursa: CALATOR.ORG

Mai multe