Bazilica San Marco, o uniune artistică între creştinismul răsăritean şi cel occidental

Autor: Alexandru Danilov

Bazilica di San Marco este un simbol al puterii şi bogăţiei veneţiene încă de la consacrarea sa ca lăcaş de cult în anul 1071. Acest loc sacru al Veneţiei ce îmbină arhitectura bizantină cu cea gotică era numit şi Chiesa d’Oro (Bisarica de Aur) .Îşi merită pe deplin acest nume având în vedere că adăposteşte mozaicuri bizantine poleite de aur. Prin construirea Catedralei San Marco, Veneţia a adus în Occident moştenirea spirituală şi materială a Bizanţului

Înfăţisareaexerioară

În planul de jos al faţadei se pot vedea cele cinci portaluri arcuite ce sunt învăluite de coloane de marmură policromă.Aceste portaluri se deschid într-un pronaos prin nişte porţi modelate din bronz.

Deasupra porţii centrale se găsesc trei basoreliefuri ce aparţin stilului Romanesque.În arcul extern ale aceleiaşi porţi centrale este un mozaic aurit cu tema Judecăţii de Apoi .Boltele semicirculare(lunete) ale portalurilor laterale prezintă povestea aducerii moaştelor Sfântului Marcu în Veneţia .Singura care datează din secolul al XIII lea este ultima lunetă din stânga. În rest toate celelalte au suferit reparaţii sau modificări.

În planul de sus, în vârful arcului de tip ogivă sunt Statui ale Virtuţilor Teologice(iubirea, credinţa şi speranţa)şi ale Virtuţilor Cardinale(prudenţa, dreptatea, cumpătarea şi curajul), Statui ale Sfinţilor Războinici şi Statuia Sf. Marcu cu privirea aţintită spre oraş. Deasupra ferestrei centrale stă impunătoare statuia aurită a Leului Înaripat, simbol al Sf. Evanghelist Marcu .În lunetele arcurilor ogivă din laterale se disting alte mozaicuri aurite ce datează din secolul al XVII lea.

Ultimul plan este cel al celor cinci mari cupole ce au în vărf crucea Sfântului Andrei.

Pronaosul în care intri pentru prima dată, poate constitui el însuşi o biserică prin dimensiunile sale. Când treci de poarta de intrare primul lucru care îti atrage atenţia este o dală mare de marmură roşie ce se desprinde din pavaj şi despre care se spune că ar fi locul în care Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick Barbarossa a înghenuncheat în faţa Papei Alexandru al III lea.

În partea dreaptă a pronaosului se zăreşte printr-un grilaj Capela funerară a Cardinalului Giovanni Battista Zen construită în 1501.Iniţial capela a fost intrarea principală a faţadei sudice a catedralei.La mormântul din bronz al cardinalului Zen

se întâlneşte o statuie deosebită numită Madonna della Scarpa (Madonna cu pantoful) . Conform legendei, pantoful stâng al unui om sărac ce a venit la statuia Madonnei della Scarpa a fost transformat în aur ca semn al bunăvoinţei divine. E o povestire destul de stranie ce explică într-un fel numele acestei statui.

Renumitele mozaicuri ale Bazilicii San Marco

În cea ce priveşte mozaicurile de pe bolta pronaosului, ele înfăţişează scene şi personaje biblice ale Vechiului Testament . Mai există şi un mozaic de secol XI ce îi prezintă pe Evanghelişti. Sunt înfăţişate cele şapte zile ale creaţiei aşa cum sunt ele prezentate în Geneză .Stilul arhaic şi destul de misterios al acestor picturi le întăresc şi mai mult caracterul sacru . Pe lângă Geneză sunt mozaicuri cu Arborele cunoaşterii binelui şi răului, Căderea în păcat, Izgonirea din paradis, Adam şi Eva, Uciderea lui Abel de către fratele său Cain, Noe şi Potopul, Abraham, Moise şi Iosif, profeţii Isaia, Ieremia, Iezechiel, Ilie şi Samuel.

Pe fondul de aur al mozaicurilor se scot în evidenţă legendele biblice pline de amănunte naive şi de tot felul de ornamente ciudate de origine orientală ce capătă o înfăţisare mândră şi sălbatică.

La capătul unei galerii este înfăţişată un mozaic al Sf. Fecioare arătându-l pe Iisus credincioşilor. Capul Fecioarei cu ochii mari şi ficşi au pe lângă blândeţe şi o expresie împărătească.

Pe aceiaşi parte sudică împreună cu capela lui Zen se află şi capela Baptisteriu din secolul al XIV lea destinat după cum se ştie botezurilor. Acest spaţiu se leagă de restul catedralei print-o uşă.

Altarul este făcut dintr-o piatră din Tyr de prin 1126 despre care se spune că a fost călcată de Măntuitor. Mă abţin de la orice comentariu asupra veridicitaţii acestui lucru, dar nu pot să nu remarc faptul că este un gest frumos să aşezi o bucată de stâncă aşa-zis sfinţită în acest sanctuar religios plin de capodopere şi aur. În fond orice catedrală îşi are temelia pe umilele pietre. Tabloul altarului numit în Italia pala este deasemenea din mozaic şi prezintă botezul lui Iisus de către Ioan Botezătorul între doi îngeri sculptaţi în basorelief. Pe o parte şi de alta a tabloului altarului se află Sf. Gheorghe şi Sf.Teodor călare . În partea de sus a mozaicului este arătată o Răstignire pe un fond de aur şi de edificii pierdute în depărtare.

Pe o cupola a capelei este reprezentat Iisus în toată gloria sa dumnezeiască înconjurat de capete şi aripi de îngeri dispuse în cercuri . Toate strălucesc şi îţi transmit un impuls sufletesc extraordinar. Se învârtesc ca într-un cerc de foc arhanghelii, tronurile, virtuţile, heruvimii şi serafimii.La piciorele Fiului lui Dumnezeu stă Diavolul înlănţuit împreună cu Moartea biruită care cere îndurare târându-se. Totul este atât de vibrant . Cupola următoare îi prezintă pe cei 12 apostoli botezând popoare venite din toate colţurile pământului.

Mozaicurile foarte vechi au tendinţa de prezenta un creştinism primitiv ce avea la bază un ton aspru şi neiertător .Pe un mozaic de pe arcul bolţii apare o icoană al lui Cristos cu o faţă încruntată şi înspăimântătoare care seamănă cu al lui Dumnezeu Tatăl, deoarece amândouă puterile dumnezeieşti au aceiaşi înfăţişare şi sunt fără de sfârşit după cum ne spune învăţătura creştină. Iisus este prezentat la fel ca un judecător pregătit să rostească pedeapsa. Pe zidurile capelei se desfăşoara toată poveste vieţii Sf Ioan Botezătorul de la naştere până la tăierea capului de către Irod.

Cristelniţele erau nişte bazine de marmură cu capace de bronz şi basoreliefuri ce înfăţişează scene din viaţa Sf. Ioan Botezătorului. Lângă zidul Baptisteriului se află şi mormântul dogelui Andrea Dandolo(1343 –1354), ultimul doge care a fost depus în Basilica di San Marco.

Copleşiţi deja de splendorile pronaosului, păşim în magnificul naos al Catedralei San Marco.Totul îţi creează impresia că nu te afli într-o biserică ci într-un uriaş sipet de giuvaeruri. Naosul are la bază planul de Cruce Greacă cu fiecare braţ divizat în trei nave şi pus în evidenţă de o cupolă proprie.

Pavajul din marmură este alcătuit din modele geometrice şi desene animaliere.

Deasupra uşii de intrare în naos se găseşte un mozaic al Sfântului Marcu în haine pontificale lucrat după o schiţă de Tiţian. Cupolele, bolţile arhitravele şi zidurile sunt acoperite de cristale aurite de Murano pe care lumina scânteiază întocmai ca stelele de pe cerul nopţii. Este creat fondul pe care se desfăşoara nesfârşita fantezie a mozaicarilor. La capătul coloanelor se sfârşeşte acest fond de aur, iar zidăria este îmbracată în tot felul de plăci de marmură valoroasă.

Atârnat de o sferă de aur este candelabrul uriaş ce se coboară din vârful boltei cu ale sale patru braţe decorate în vârf cu flori de crin. Şase coloane în stil corintic susţin nişte arcade elegante deasupra cărora se află lojele care înconjoară biserica.Domul central scobit la întretăierea cruci greceşti seamănă cu o uriaşă roată de mozaic cu razele de lumină pătrunse pe ferestre ce seamănă cu nişte spiţe. Pe plafonul domului este înfăţisat într-o cupă Mântuitorul aşezat pe un arc de sferă în centrul unui cer înstelat susţinut de două perechi de serafimi. Deasupra lui Iisus stă Maica Domnului ce îşi adoră fiul divin, împreună cu apostolii care întregesc această curte celestă a Stăpânului Cerurilor şi al Pământurilor.

Virtuţile teologice şi cardinale îşi găsesc adăpostul între despărţiturile coloanele ferestrelor domului cel mic.Cei patru evanghelişti aşezaţi în compartimente în formă de castel sunt reprezentaţi în timpul scrierii preţioaselor cărţi Apar deasemenea în reprezentare şi cele patru fluvii ale paradisului:Gheonul, Phisonul, Tigrul şi Eufratul.

În cupola următoare, centrul este ocupat de un medalion pe care apare Sf. Fecioară şi cele patru animale ce-i însoţesc pe evanghelişti înfăţişate în mod înspăimântător cu ochii holbaţi, dinţi şi gheare. Animalele acestea veghează Sfânta Scriptură.

În fundalul scobiturii ce luceşte vag în spatele marelui altar este desenat Mântuitorul cu o faţă uriaşă şi disproporţionată pentre a marca după tradiţia bizantină prăpastia dintre Dumnezeu şi fiinţa umană neputincioasă.

Dacă în pronaos era prezentat Vechiul Testament în naos se găseşte Noul Testament având drept epilog Apocalipsa. Basilica di San Marco este ca o mare Biblie de aur îmbogăţită cu scene din viaţa sfinţilor, cu miniaturi şi cu motive florale care o fac să semene cu o carte de rugăciuni din Evul Mediu. De opt secole această cartea a fost răsfoită cu pioşenie de întreaga populaţie a Veneţiei şi chiar de străini.

În toate locurile catedralei imaginile sunt însoţite de texte cum ar fi inscripţiile şi legendele în greacă şi latină, versuri leonine, versete, cugetări, nume, monograme.Înainte de toate Basilica di San Marco este un templu al cuvântului deoarece ea şi-a asumat menirea de a expune doctrina creştină.

Mutând privirea de la boltă înspre sol, vezi la stânga o capelă mică ridicată în cinstea lui Iisus ce fusese lovit de un profanator.Domul dedicat Mântuitorului este sprijinit de coloane de porfir alb şi negru care au drept cunună o sferă făcută dintr-un agat imens.

În fund este strana cu balustradă, coloane de porfir, statui şi o mare cruce de metal făcută de Jacopo Benato, cele două amvoane din marmură colorată şi altarul aflat sub o boltă de coloane de marmură grecească.

Pala acestui mare altar numită sugestiv Pala d’Oro este o adevărată comoară arhitecturală bizantină.Iniţial Pala d’Oro a fost creată pentru a acoperi faţada altarului. Are drept înveliş un tablou compartimentat în vechiul stil bizantin. Pe pală este decorată cu emailuri, camee, perle, grenate, safire, filigrame de aur şi argint şi mai ales cu un tablou din pietre scumpe care înfăţişează scene din viaţa Sf. Marcu înconjurat de îngeri de apostoli şi de profeţi. Pala a fost lucrată în Constantinopol în anul 1276 şi restaurată în mai multe rânduri.

Altarul criptic în care sunt depuse moaştele Sf. Evanghelist Marcu este separat de restul bisericii pritr-un fel de catapeteasmă. Moaştele Sf. Marcu au fost furate de negustorii veneţieni în 828 din Alexandria.

Peretele despărţitor este alcătuit din opt coloane de marmură roşie care susţin un mare crucifix şi nişte statui gotice din secolul al XIV lea.

În altarul criptic se evidenţiază nişte coloane în albastru, dintre care două se disting print-o transparenţă neobişnuită. Aproape de altar se află o uşă de bronz al lui Sansovino .Uşa duce la o sancristie al cărei plafon este înflorat de un splendid mozaic în arabescuri gândit de Tiţian

În catedrală mai sunt şi alte spaţii cum ar fi capela Sfântului Clement şi a sfintei Fecioare dei Mascoli care adăpostesc la rândul lor tablouri şi basoreliefuri admirabile.

Pardoseala lucrată tot din mozaic se ondulează ca valurile mării datorită vechimii sale şi a tasajului. În rest e o operă remarcbilă ce combină arabescuri, ornamente florale, romburi, ghirlande, pătrăţele ca ale tablei de şah, cocori, grifoni, himere cu limbi de smalţ înaripate şi cu gheare mari ca monştrii din arta heraldică.

De cât talent şi aur a fost nevoie pentru a creea această pleiadă de mozaicuri !De cât timp, răbdăre şi imaginaţie a fost nevoi pentru ca maeştri mozaicari să creeze astfel de bijuterie arhitecturală!De câţi meşteri umili ai Evului Mediu a fost necesar pentru a ridica această minune! După vizita în interiorul bisericii se poate urca la loje pentru a examina exponatele găzduite de Muzeul Catedralei San Marco. Urcând pe nişte trepte foarte întortocheate se ajunge la nivelul lojelor.

Expoziţia de la muzeul Catedralei San Marco se împarte pe mai multe secţiuni după cum urmează:Reliefurile geometrice ale arhitecturii Basilicii di San Marco, Mozaicurile(materiale, tehnici şi documentarea lucrărilor la Baptiseriu), Caii Sf.Marcu, Marmura prelucrată, Camera Ongania, Pavajele din mozaic, Vederile şi reliefurile în acuarelă ale interiorului catedralei, Ediţia Ongania, Veşminte liturgice, Tezaurul Sfântului Marcu, Precursorii lui Ferdinando Ongania.

Muzeul a fost conceput ca un instrument pentru o mai bună înţelegere a bogatei moşteniri spirituale, culturale şi materiale a Basilicii di San Marco şi deasemenea ca o incursiune printre obiectele de cult şi lucrările de artă parte al acestui patrimoniu.

Expoziţia se concentrează pe două subiecte majore:mozaicurile, creaţiile textile şi obiectele care scot în evidenţă puterea ducală strâns legată de moştenirea ideoligică a Sf. Marcu.

Tezaurul textil expus in Muzeul Bazilicii San Marco

Creaţiile textile sunt a doua temă pe care se concentrează expoziţia. Arta textilă face parte din tradiţia veneţiană încă din 1098. Din păcate multe dintre ţesăturile veneţiene au fost furate sau arse de trupele napoleoniene care au invadat oraşul în 1797. Multe teşături cu fir de aur au fost arse pentru a se recicla metalul preţios.

În muzeu este păstrat un veşmânt compus din trei părţi denumit planeta .Este singurul care a mai supravieţuit. Veşmântul era compus dintr-un fular, mâneci, tunica şi voal pentru umeri. Este donat catedralei San Marco de veneţianul Pietro Ottobani care a fost papă sub numele de Alexandru al VIII lea(1689-1691).

Haina este brodată în fir de aur şi argint cu un dens model fitomorfic în care pot fi recunoscute diferite specii de plante. În centru jos se identifică stema papală al papei Alexandru al VIII lea ce culminează cu diadema papală.

Merletto era un termen de origine veneţiană care însemna crenel, element architectural aflat în vârful palatelor în stil gotic floral. Aici este vorba de un veşmânt cusut doar cu ac şi aţă fără a fi nevoie de pânză ca suport textil.Este vorba despre dantelă. Cea mai mare măiestrie în această artă a fost atinsă la sfârşitul secolului al XVII lea.

Alte comori textile sunt deasemenea broderiile . Ele sunt unele dintre cele mai vechi şi mai răspândite forme de artă, necesitând doar ac, aţă şi o bază de pânză pentru a fi realizate.

Două broderii bizantine expuse în muzeu sunt unicele veşminte liturgice rămase din perioada antică a Catedralei San Marco.Cea mai veche din aceste două broderii datează de la sfârşitul secolului al XII lea şi portretizează Plângerea lui Iisus după moartea pe cruce.Cealaltă broderie înfăţişează doi arhangheli. Broderiile au fost făcute în fabrici de mătase pe diferite nuanţe de purpuriu cu fire de aur sau argint şi îmbogăţite cu pietre scumpe, perle şi cristale . Aceste broderii au suferit la mijlocul secolului al XVIII lea nişte recondiţionări nereuşite care le-au afectat consistenţa.

Tapiseriile sunt alte obiecte textile ce îţi atrag atenţia mai ales datorită faptului că sunt toate făcute manual. Sunt produse într-o urzeală de nuanţă neutră cu tesături policrome. Firele sunt de obicei toarse din lină cu fir gros. Pentru cele mai preţioase dintre tapiserii se foloseşte mătasea, aurul şi argintul. Prin secolul al XV lea în Veneţia erau mai multe ateliere de tapiserie conduse de lucrători francezi şi flamanzi. Sunt tapiserii cu Patimile lui Hristos lucrate între 1408-1427. Sunt printre primele tapiserii ţesute din lână. Relatările Patimilor lui Hristos sunt ţesute pe cele 10 tablouri şi urmează stilul impunător şi demn al influenţei germane, care elimină aspectele crude ale suferinţelor lui Hristos.

Ultimele expuse sunt tapiseriile cu povetea Sf. Marcu lucrate între 1550 şi 1551. Este vorba de patru tapiserii în mătăsuri policrome cu fire de aur şi argint care sunt opera unui ţesător flamand aflat în serviciul familiei Medici. În portret Sfântul Marcu este înfăţişat cu veşmânt compus dintr-o tunică roşie şi manta albastră. Tapiseriile înfăţişează episoade din viaţa Sf. Evanghelist Marcu din Alexandria precum vindecarea miraculoasă al pantofarului Anianus, botezul lui Anianus, vindecarea unui posedat psihic, sacrificiul Sf. Marcu.

Obiectele care evidenţiază puterea ducală.

Din aceasta categorie cel mai vestit este grupul statuar al Cailor Sf. Marcu. Dacă pe balconul catedralei erau expuse doar nişte copii aici vorbim chiar de originalul luat de veneţienii conduşi de dogele Enrico Dondolo ca pradă de război în urma cuceriri Constantinopolelui de către cruciaţi în 1204. Sunt aceiaşi caii care împodobeau cândva Hipodromul din Constantinopol.

Caii Sf.Marcu au o dublă valoare politică şi religioasă .Ei simbolizează pentru Veneţia, moştenirea şi continuitatea puterii imperiale bizantine. Din punct de vedere religios ei sunt imaginea Quadriga Domini(Caii Domnului), o alegorie la expansiunea Lumii divine prin lucrarea celor patru evanghelişti.

Leul înaripat al Sf. Marcu este un alt simbol al puterii politice veneţiene ce îşi are rădăcinile din sfera religioasă. Am văzut expus un leu înaripat cu aureolă făcut la sfârşitul secolului al XV lea. Este vorba de o sculptură din lemn care apoi a fost poleită cu aur. Laba stângă din faţă a leului sprijină Biblia deschisă pe care se distinge foarte bine scrierea Pace ţie, Evanghelistul meu Marcu.

Din categoria obiectelor care pun în evidenţă puterea dogelui se regăseşte şi un tron ducal .Acest tron aflat ca exponat este cioplit din lemn de nuc . Lucrarea le aparţine atelierelor din Lombardia de la sfârşitul secolului al XV lea şi este atent finisată doar în părţile vizibile. Cel mai probabil acest tron provine de la Palatul Dogilor.

Structura şi decoraţiile tronului ducal au ca sursă de inspiraţie motivele artistice ale Renaşterii veneţiene timpurii. Cea mai rafinată parte a tronului este panoul frontal.Este desenat un vas cu nervuri ce susţine structura fastuoasa a unui candelabru care se termină cu o torţă aprinsă. Pe ambele părţi sunt realizaţi doi heruvimi goi care cântă la instrumente muzicale.

Un alt obiect ce se leagă de simbolistica puterii este un cap sculptat cunoscut sub numele de Carmagnola. Sculptura este din porfir roşu şi este poziţionată în colţul sud-vestic al balustradei. Acest cap retezat la baza gâtului se constituie ca într-o mustrare. Francesco Bussone, supranumit Carmagnola, a fost căpitanul general al Serenissimei decapitat în 1432 sub acuzaţia de trădare şi complicitate cu inamicul. Acuzaţia a fost nedreaptă pentru un căpitan care şi-a pus la dispoziţie toată priceperea militară pentru a servi Veneţia. În conformitate cu obiceiul, capul trădătorului trebuia să rămână expus în public pentru a da în final naştere la o legendă populară de lungă durată.

În realitate capul din porfir este unul din obiectele furate de veneţieni în timpul jefuirii Constantinopolelui din cea de a IV a Cruciadă din 1204 . A fost subiectul unor ample studii istorice care să determine identitatea exactă a personajului reprezentat. Ochii mari încadraţi de nişte sprâncene arcuite se pare că au avut cândva şi nişte pupile din sticlă. Expresia feţei îţi sugerează un fel de şiretenie. Ornamentaţia bogată a coroanei pare să emită caracteristicile unor pietre preţioase şi al unei plăci de aur. S-a înţeles de la sine că personajul trebuia să fie un suveran al Imperiului bizantin târziu. Şi asta nu numai datorită trăsăturilor faciale şi a coroanei ci şi deasemenea datorită faptului că porfirul era folosit ca material pentru realizarea portretelor imperiale.

Au fost avansate multe ipoteze cu privire la identitatea personajului reprezentat. Cea mai credibilă teorie care are la bază compararea monezilor de aur bătute de suverani între 534 şi 538 la Monetăria din Constantinopol cu mozaicurile de la Basilica San Vitale din Ravenna sugerează că este vorba de împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Justinian I(527-565). Mulţi consideră că statuia era amplasată original în piaţa publică Philadelphion din Constantinopol.

Muzeul mai găzduieşte câteva lucrări de artă cu tematica religioasă cum ar fi lucrarea lui Jacopo Sansovino, Fecioara şi copilul . Această capodoperă este o sculptură din teracotă care apoi a fost poleită cu aur. A fost executată la mijlocul secolului al XVI lea pentru loja de la baza Clopotniţei Sfântului Marcu. Sculptura menţionată este una dintre cele mai vibrante lucrări create de Sansovino al cărei trăsături au ceva din limbajul artistic al lui Donatello. Sculptura a avut multe de suferit în urma prăbuşirii Clopotniţei în 1902 şi a trebuit refăcută din bucăţele.

O altă reprezentare a Sfintei Marii este şi tabloul din lemn intitulat Madonna Laptelui ce portretizează Fecioara atunci când alăpta înconjurată de sfinţi. Tabloul acesta este considerat un precursor al viitoarelor icoane veneţiene. Prezenţa sfinţilor în icoana Sf. Fecioare este tipică stilului bizantin.

Un alt obiect de cult expus este o masă de altar pentru zilele lucrătoare(Pala feriale). Este destul de bizar să împarţi altarul pentru zile lucrătoare şi pentru cele de sărbătoare. Dar dacă dogma bisericii o cere, ce am putea spune în plus.Lucrarea îi aparţine lui Paolo Veneziano(1345) şi este o pictură pe scândură în care imaginile sunt dispuse pe două registre. Acest altar a fost comandat de dogele Andrea Dandolo, unul dintre cei mai importanţi cumpărători de obiecte de artă pentru Basilica di San Marco. Este o capodoperă din secolul al XIV lea care îmbină elemente occidentale cu cele orientale. Registrul de sus al picturii ne aminteşte de iconostasele greceşti.În acest registru sunt reprezentaţi în jurul lui Cristos şi al Sf. Marii, Sfântul Evanghelist Ioan şi alţi sfinţi din rugăciunile veneţiene cum ar fi Sf. Petru, Sf.Nicolae, Sf. Teodor şi Sf.Marcu. Ciclul narativ în şapte imagini se derulează în registrul de jos al lucrării şi este executat într-un stil occidental. Este evocată viaţa şi sacrificiul suprem al Sf. Evanghelist Marcu împreună cu câteva legende veneţiene care celebrează sfântul protector al oraşului. Prezentarea jertfei Sfântului Marcu se face în directă asociere cu jertfa răscumpărătoare al lui Iisus.

Îţi atrage deasemenea atenţia un tablou ce fusese cândva poziţionat în spate la Pala d’oro. Este o lucrare cei aparţine lui Maffeo Verona, un pictor ce a activat şi ca desenator pentru mozaicurile din Basilica di San Marco . În prezent în spate la Pala d’oro este un alt tablou semnat de Francesco de’ Franceschi ce datează din secolul al XV lea.

Tabloul pictat de Maffeo Verona este din 1614 şi repetă aspectele din vechiul tabloul al lui Franceschi . Tot prim-planul tabloului este ocupat Iisus . Cei 12 apostoli sunt împărţiţi câte 6 pe fiecare parte a Mântuitorului şi sunt dispuşi în două planuri. În tablou este prezent şi un verset din Evanghelia lui Ioan(14, 27) scris în latină ce se evidenţiază dintr-o Biblie deschisă de Iisus:pace meam do vobis pacem relinquo vobis(Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă).Mai jos sub semnătura pictorului, pe un sul citim următorul fragment în latină:liquisti mundo marce / tua munera / pacem / pax igitur veneto vivat / in imperio(O Sfinte Marcu, tu ne-ai lăsat în dar pacea lumii.Fie ca pacea să fie prezentă în stăpânirea veneţiană.)Această dublă invocare a păcii ca dar din partea lui Hristos şi a Evanghelistului său Marcu exprimă alegerea unei politici neutre de către Veneţia faţă de celelalte puteri europene, după îndelungatele conflicte din secolul al XII lea.

Bibliografie

Henry Maguire, Robert S. Nelson, San Marco, Byzantium, and the Myths of Venice, Ed.Harvard University Press, Cambridge, 2010 .

Renato Polacco, Giulia Rossi Scarpa, Jacopo Scarpa, San Marco, la basilica d'oro, Ed.Brenice, Roma, 1991.