Vernisajul expoziției „Jandarmeria Română – 170 de ani” la Muzeul Golești
Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești găzduiește vineri, 19 iulie 2024, începând de la ora 12.00, vernisajul expoziției „Jandarmeria Română – 170 de ani (1850 -2020)”.
Expoziția reprezintă rodul colaborării dintre Muzeul Național de Istorie, Muzeul Astra Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei și Asociația ROMilitaria, informează un comunicat al Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești.
Expoziția cuprinde piese de patrimoniu care provin din colecțiile Muzeul Național de Istorie a României și ale Muzeului Jandarmeriei Române. Acest fond a fost completat cu obiecte cu valoare istorică din partea unor colecționari privați pasionați de istorie militară.
Elementul inedit al expoziției este reprezentat de 15 replici de uniforme istorice ale Jandarmeriei Române aflate în patrimoniul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române care au fost confecționate de Asociația RoMilitaria. Expoziția rămâne deschisă pentru publicul vizitator , la Muzeul Golești, până pe data de 3 noiembrie 2024.