Un tablou de Picasso a fost furat dintr-o galerie din San Francisco
Un tablou de Picasso evaluat la 100.000 de lire sterline, furat dintr-o galerie de artă din San Francisco
Un tablou de Pablo Picasso (1881-1973), evaluat la aproximativ 100.000 de lire sterline, a fost furat dintr-o renumită galerie de artă din San Francisco (SUA), informează bbc.co.uk.
Poliţia americană îl caută pe autorul furtului, un bărbat care a intrat în Weinstein Gallery, a luat de pe perete tabloul-un desen în creion-, apoi s-a urcat într-un taxi şi a fugit.
Purtătoarea de cuvânt a galeriei a declarat pentru San Francisco Chronicle că tabloul furat reprezintă o operă originală şi unică.
Specialiştii cred că Picasso a realizat acest tablou, intitulat "Tete de Femme", în anul 1965.
Aceeaşi galerie expune operele şi altor artişti de seamă-Marc Chagall, Salvador Dali şi Joan Miro.
Anul trecut, cinci tablouri de Picasso, Matisse şi alţi câţiva pictori de seamă au fost furate din Muzeul de Artă Modernă din Paris.