Un jurnal salvat: confesiunile lui Corneliu Coposu

La doar câteva luni de la reeditarea, cu un plin de miez adaos reflexiv despre posteritatea moştenirii lui Corneliu Coposu, a Confesiunilor Seniorului, editura bucureşteană Vremea ne mai face un dar extraordinar.

Acela al tipăririi unui document de o valoare istorică ieşită din comun, aşa cum e cartea File dintr-un Jurnal interzis, carte purtând semnătura marelui om politic român. Avem de-a face cu un eveniment editorial de proporţii care echivalează cu o a doua salvare a unei mărturii fundamentale despre momente de răscruce din istoria României, momente cărora Corneliu Coposu le-a fost în principal martor, dar martor lucid implicat prin însăşi condiţia sa de şef de cabinet şi de secretar particular al arhitectului României Mari şi al păstrării câteodată disperate a integrităţii acesteia, o integritate nu doar geografică, ci şi morală. E vorba despre Iuliu Maniu. Această a doua şi definitivă salvare se datorează Doinei Alexandru care a parcurs, descifrat, pus în ordine şi pregătit pentru tipar pagini anevoie accesibile, scrise mărunt, cu cerneală, puţine dintre ele dactilografiate.

Prin efortul ei, efort pe care niciodată nu îl vom putea elogia îndeajuns, Doina Alexandru a făcut ceea ce Corneliu Coposu însuşi socotea a fi o operaţie imposibilă, o operaţie pe care ar fi dorit să o facă de unul singur. Ar fi făcut-o cu siguranţă, cu vocaţia transgresării imposibilului ce i-a fost definitorie, dacă viaţa, rosturile, vremurile tulburi în care a trăit chiar şi după eliberarea din închisorile comuniste, în libertatea supravegheată dintre 1964 şi sfârşitul lui 1989, dar şi după 1990, dacă, mai apoi, boala şi moartea nu i-ar fi fost potrivnice.

Spuneam că eforturile Doinei Alexandru şi implicarea în valorificarea acestei munci a editurii Vremea înseamnă o doua şi decisivă salvare a Jurnalului secret. Prefaţa Doinei Alexandru, dar, mai cu seamă, interviul pe care fosta jurnalistă de la Europa liberă l-a realizat cu doamna Flavia Coposu Bălescu, una dintre surorile Seniorului, sunt lămuritoare pentru condiţiile cvasi-rocamboleşti în care s-a produs prima salvare a manuscrisului. O salvare plănuită de domnul Coposu însuşi, cu câteva zile înainte de presimţita-i arestare intervenită în conjuncţie faptică şi cauzală cu arestarea grupului Tămădău ca şi a întregii conduceri naţional-ţărăniste. O salvare continuată de un prieten devotat ce a ascuns manuscrisul. O salvare încheiată prin recuperarea în 1993 a acestor până azi, „pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate”. Pagini pe care le numesc astfel pe drept cuvânt, dar şi pentru a readuce în memoria cititorilor câte ceva din istoria radioului la care a lucrat Doina Alexandru, un radio ce are meritul lui de netăgăduit în informarea românilor asupra acţiunilor din clandestinitate ale Seniorului în timpul tulburilor, periculoşilor ani 80.

Ca orice Jurnal, şi acest Jurnal secret este unul scris la persoana întâi. Diferenţa specifică a cărţii este dată de detaliul că, paradoxal, nu Corneliu Coposu este personajul principal al cărţii. Că aceasta este dominată de prezenţa copleşitoare a marelui lider ţărănist Iuliu Maniu a cărui biografie şi-ar fi dorit să o concentreze într-o monografie autorul Jurnalului. O prezenţă surprinsă cu respect (cel mai adesea Corneliu Coposu se foloseşte de cuvântul Preşedintele pentru a-l desemna pe cel ce i-a fost înainte de orice model de conduită), fără adoraţii ori exaltări inutile, ci printr-un semnificativ al detaliului, grăitor prin sine însuşi.

Scump, dar mai ales cumpănit la vorbă, detestând compromisurile de joasă speţă, neiertând trădările, evaluându-şi corect şi diferenţiat adversarul (de exemplu, într-un fel s-a comportat şi l-a evaluat Iuliu Maniu pe regele Carol al II lea şi în cu totul alt fel pe mareşalul Ion Antonescu, deşi amândoi i-au fost adversari), riguros, modest, solidar, chiar şi la modul simbolic, cu destinul ţării sale, aşa ne apare liderul ţărănist din însemnările lui Corneliu Coposu. Însemnări din care transpare mereu o empatie nu numai exemplară, ci şi emoţionantă. Fiindcă, aşa după cum bine observa un jurnalist străin de la Christian Science Monitor, jurnalist citat de Doina Alexandru în prefaţă, şcoala, biserica şi politica au fost principalele instrumente folosite de Maniu în cursul luptei sale, instrumente ce vor fi utilizate mai apoi de succesorul său de jure şi de facto la conducerea partidului.

Alături, în relaţie, în opoziţie ori în complementaritate cu Iuliu Maniu apar în Jurnalul lui Corneliu Coposu alte şi alte figuri cu importanţă şi pondere în ultimii ani de libertate din România interbelică şi puţin după aceea (de la Regele Carol al II lea la Regele Mihai, de la Ion Mihalache la Alexandru Vaida Voievod şi Mihail Ralea, de la Ion Antonescu la Mihai Antonescu, de la Dinu şi Gheorghe Brătianu la Petru Groza, de la diplomaţi occidentali aflaţi cu misiuni felurite în Capitala României la trimişi ai Moscovei veniţi cu sarcini de sovietizare clare pentru îndeplinirea cărora nici o fărădelege nu era prea mult.

Scriam la începutul acestor însemnări că Jurnalul secret este opera unui martor, dar şi că el reprezintă un document istoric excepţional. Avem de fapt de-a face cu o rară ocazie în care contrariile coincid. Ne amintim, bunăoară, că într-o carte pe care îmi place adesea să o citez şi la care revin frecvent (cf. Memoria răului, ispita binelui, Editura Curtea veche, Bucureşti, 2002), autorul său, Tzvetan Todorov, avertiza că martorul ar fi unul dintre posibilii, dacă nu cumva cei mai primejdioşi atentatori la acurateţea discursului istoric. Că scriindu-şi mărturia el, martorul, nu poate face abstracţie de sine însuşi, că prin mărturia lui respectivul emiţător de discurs ambiţionează să îşi supraevalueze propria participare. În Jurnalul secret al lui Corneliu Coposu contrariile coincid datorită felului exemplar în care Seniorul şi-a cenzurat pornirile egotiste. Ceea ce nu înseamnă că personalitatea mărturisitorului ar fi cu desăvârşire evacuată din această carte cu totul aparte. Felul în care, în pagini de mare intuiţie şi extraordinară capacitate de surprindere a esenţialului, Corneliu Coposu vorbeşte despre lovitura de Palat de la 23 august 1944 ori produce evaluări ale unor personalităţi asemenea lui Carol al II lea, a regelui Mihai sau a lui Ion Antonescu e relevant pentru capacitatea analitică a viitorului Senior ţărănist. O capacitate de care România a avut şansa de a se bucura doar cinci ani după Revoluţie.

O capacitate pe care prea mulţi români nu au ştiut să o aprecieze aşa cum s-ar fi cuvenit. Tipărirea Jurnalului secret e nu doar o recuperare, ci şi şansa unei reverenţe târzii, poate chiar a unei iertări a ignoranţei, şansă dată fiecăruia dintre noi.

Corneliu Coposu-FILE DINTR-UN JURNAL INTERZIS;1936-1947;1953, 1967-1983;Ediţie îngrijită de Doina Alexandru;Editura Vremea, Bucureşti, 2014