Trusa celui mai cunoscut medic român, Carol Davila, expusă la MNIR
Trusa celui mai cunoscut medic român, Carol Davila este expusă la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), în cadrul expoziției „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR”.
Trusa medicală cuprinde 18 instrumente chirurgicale folosite pentru intervențiile de urgență, pe câmpul de luptă, în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878), informează MNIR.
Carol Davila, medic și farmacist român de origine franceză, părintele învățământului medical universitar românesc, a venit în Țara Românească în 1853, trimis de guvernul francez în urma rugăminții domnitorului Barbu Știrbei de a-i fi recomandat un doctor care să conducă „Spitalul Oștirii” și să se ocupe de formarea de cadre medicale.
Numit medic-șef al armatei, a înființat în 1855 o „școală de mică-chirurgie sau felceri” (devenită școală de chirugie și farmacie în 1856 și Facultate de Medicină în 1869), al cărei director a fost până în 1869 și unde a predat chimia și fizica până în 1884. În 1857 a obținut recunoașterea în Franța a diplomelor emise de Școală și dreptul absolvenților de a se înscrie la Facultatea de Medicină din Paris (o înțelegere similară s-a făcut în 1858 cu Regatul Sardiniei).
După 1860, a fost inspector general al Administrației generale a Serviciului Sanitar al Principatelor (până în 1864) și al Serviciului Sanitar al Armatei, membru al Eforiei Spitalelor Civile (până în 1884). A pus bazele unui serviciu de ambulanțe, a fondat Farmacia Centrală a spitalelor și Azilul Elena Doamna. A primit cetățenia română în 1866. Numit colonel de Al. I. Cuza în 1859, a avansat până la gradul de general de divizie în timpul lui Carol I.
Află mai multe amănunte despre expoziția „În jurul Atacului de la Smârdan. Pictori ai Războiului de Independență în colecția MNIR” accesând acest link.