„Tricolorul – simbol identitar al unității românilor în costumul popular”
Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează în data de 1 Decembrie 2023, ora 13.00, la vernisajul expoziției „Tricolorul - simbol identitar al unității românilor în costumul popular”.
Organizarea expoziției se circumscrie celebrării a două evenimente importante pentru instituția noastră, Ziua Națională a României și împlinirea a 100 de ani de la fondarea Muzeului Militar Național de către Regele Ferdinand I, la 18 decembrie 1923, informează un comunicat al Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.
Evenimentul este omagiul muzeului adus generațiilor care au făcut posibilă Marea Unire, dar și celor care au transmis, promovat și tezaurizat de-a lungul timpului adevăratele valori naționale, Armata Română fiind un factor catalizator în acest sens.
Costumul popular românesc este, fără îndoială, un element definitoriu pentru cultura și identitatea noastră națională, și, la fel ca la unele popoare, și la poporul român, în veșmântul popular se regăsesc culorile drapelului național. Cele trei culori împletite, albastru, galben și roșu le regăsim în cromatica fotelor, betelor, zăvelcilor, ștergarelor, cămășilor sau brâielor, medaliilor sau mărțișoarelor, iar uneori împletite în codițele fetelor și femeilor.
Expoziția prezintă vizitatorilor firul tricolor cu care a fost brodată de-a lungul secolelor identitatea noastră ca popor, acesta fiind unul dintre simbolurile Marii Uniri din anul 1918. În cadrul expoziției sunt etalate piese și ansambluri vestimentare populare din colecția particulară a doamnei Mihaela Chilian Bădin, fondatoarea comunității „Domnițe cu Altițe”, dar și diverse obiecte de această factură din patrimoniul muzeului.
La vernisajul expoziției vor fi prezenți distinși specialiști în domeniu, iar atmosfera va fi completată de participarea Ansamblului Artistic Doina al Armatei.